Alan Read, Theatre & Everyday Life. An Ethics of Performance, London, Routledge, 1999
Cartea, de la a cărei primă ediţie (cea pe care mi-am permis luxul de a o cumpăra e ediţia a treia) au trecut doisprezece ani e, în lumea academică şi în cluburile teatrale anglosaxone, un soi de piatră unghiulară. Un, în jargonul de computer, must. Autorul ei, pînă nu demult şef de catedră la una din facultăţile de teatru prestigioase din Londra, e, astăzi, profesor la catedra de Engleză a King's College, ocupîndu-se şi de departamentul de cercetare în domeniile teatrului, filmului şi performance-ului. Numai că Alan Read e mult mai mult decît un specialist în teatrul contemporan, e o personalitate complexă, dedicată interdisciplinarităţii cu rădăcini profunde în antropologie, etnologie şi, fireşte, teatru contemporan. Întreaga sa viaţă a combinat creator cercetarea directă a teatralităţii vieţii de fiecare zi, în medii dintre cele mai diverse, cu producţia de performance şi, mai ales, meditaţia teoretică şi aplicată în legătură cu relaţiile dintre multiplele faţete ale acestei teatralităţi implicite - specifice fiecărui mediu social, fiecărui cartier şi fiecărei culturi anume.
Fireşte, ceea ce ar putea provoca spaimă, aici, la noi, e din start titlul. Şi nu atît pentru legătura declarată cu viaţa cotidiană, cît, mai ales, pentru recursul la un concept atît de ceţos cum e Etica perfomance-ului. Cum să nu te înfiori, într-un spaţiu atît de mefient faţă de orice responsabilitate asumată, la citirea unui asemenea subtitlu. Eu mi-am înfrînt programatic această mefienţă, plecînd de la fascinaţia pe care mi-a produs-o o conferinţă performance, însoţită de un montaj video, (e foarte la modă această practică în lumea academic-teatrală anglosaxonă!) susţinută de Alan Read în vara aceasta şi dedicată unor reînscenări libere ale ritualurilor de transhumanţă în nordul Bretaniei. Un soi de Sîmbra Oilor la mal de Atlantic, cu toată suflarea satului plus turişti, nu mai departe de 2006! Dar, destul cu observaţia subiectivă, să ne întoarcem la text.
Concepută pe două ample părţi, cea dintîi dedicată criticii pragmatice a conceptului de cotidian, cea de-a doua, mult mai amplă, dedicată relaţiei dintre natură, teatru şi cultură, cartea adună, de fapt, o serie de studii care au ca fir conducător redefinirea, în plină tardo-modernitate, a sferei de semnificaţie (ca şi a valorii operaţionale) a tuturor termenilor şi practicilor cuprinse între viaţa de fiecare zi şi teatrul propriu-zis.
Ceea ce e cu adevărat fascinant în această carte, dincolo de spectaculoasele volute ale ideilor şi bogăţia de informaţie bibliografică, e senzaţia de temeinicie a unei gîndiri originale, care nu se mulţumeşte cu pura speculaţie, ci tinde consecvent şi programatic să descopere consecinţele ultime ale dialogului viu între realitatea unui spaţiu şi expresia artistică "reprezentată".
Planul de la care pleacă Read, este acela de "teatru bazal", sau "laic", în opoziţie atît cu teatrul profesionist cît şi cu teatrul de amatori, şcolar, comunitar, etc. Teatrul bazal (or. "lay theatre") ar cuprinde, în această viziune, suma situaţiilor spontane, din viaţa de fiecare zi, în care se instaurează o relaţie minim convenţională între un individ sau un grup care "joacă" şi un individ sau un grup care observă şi se bucură de participarea la jocul propus. De la anecdote la caricaturizări şi mime într-un mediu specific (mimarea şefului, a colegului nesuferit, povestirea cu soacra venită în vizită, etc.), pînă la cîntece, dansuri şi povestiri în sensul tradiţional. Obiectivul identificării, culegerii, analizării şi utilizării teatrului bazal a fost urmărit, timp de mai bine de un deceniu, de o amplă echipă de cercetători, profesori, studenţi şi masteranzi ai cîtorva facultăţi londoneze, într-un cartier de docuri din East End, sub umbrela unui proiect teatral finanţat treisprezece ani de primărie: Rotherhithe Theatre Workshop (instalat, fireşte, într-un depozit de grîne supus reconversiei arhitectonice).
Pe de altă parte, însă, Read doreşte să dezvolte (în respectul unor maeştri care vin, simultan, dinspre practica artistică, cum e Henri Lefebvre, dar şi dinspre filozofia culturii, cum e Michel de Certeau) drastice revizitări ale funcţiilor teatralităţii în raport cu un concept mult mai flexibil de cotidian, epurat de peiorativul cu care l-au încărcat două secole post-romantice. Cu toate că sistematica de discurs a analizelor sale trimite în mod evident către Şcoala de la Frankfurt, către Adorno şi Benjamin, totuşi aplecarea către dimensiunea metafizică a teoriei imaginii şi excursurilor în imaginar îşi are şi primeşte şi ea cuvîntul esenţial. Entuziasmant, din punctul meu de vedere, este "directorul" ţintit către observarea naturii şi naturalului, către teatralitatea etologică spre care, cu atît talent, la vremea lor, au deschis porţile Lorenz, Eibel-Eibelsfeldt ori Pallo-Altiştii.
Păi, şi ce-au toate astea cu teatrul? Vai, ce-ntrebare. Mai bine o puneaţi pe aia cu etica... Să-l lăsăm pe maestru să vă răspundă, fie şi parţial: "Am caracterizat deja folosirea termenului de "etică", în acest studiu, ca pe o dispoziţie către "celălalt". Vedeam atunci în aceasta cel puţin o reconsiderare a pretenţiilor eticii de a fi cea dintîi filozofie existenţială a teatrului. În scenariul politic subliniat aici, "celălalt" a fost în mod evident ameninţat să fie redus la condiţia de potenţial, de "cineva-care-ar-putea-fi", dar "încă-nu-este". În cîmpul intelectual în care capitalul cultural al predatului la şcoală şi publicatului are încă o poziţie antagonică în raport cu cotidianul, asumarea politică a existenţei "celuilalt" - ca fiinţă calificată prin diferenţă şi independentă în gîndire - a fost aproape complet negată. Abrogarea responsabilităţii faţă de ceilalţi a fost mereu caracteristica modernităţii tîrzii".
E Read stîngist? Nicidecum, tot atît de bine ar putea fi acuzat de cripto-protestantism. Vă enervează amestecul politicului în discuţia asta? Înseamnă că încă nu v-aţi însănătoşit după intoxicarea doctrinară cu chifteluţele (rău dumicate) ale marxism-leninismului. O cură de Alan Read v-ar putea sluji ca antidot.