(Re)Memorial 2009 de Octavian Nemescu în recitalul clarinetistului Aurelian Octav Popa

În cadrul Săptămânii Muzicii Contemporane, sâmbătă 24 mai 2008, în Aula Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, s-a desfăşurat un interesant spectacol ce a cuprins în prima parte interpretarea celor două Sonate op. 120 pentru clarinet şi pian de Johannes Brahms, iar în a doua parte lucrarea (Re)Memorial de Octavian Nemescu.

Alături de clarinetistul Aurelian Octav Popa au evoluat, pe rând, pianistele Verona Maier şi Valentina Sandu-Dediu. O duioasă căldură interioară a temelor brahmsiene depănate cu nostalgie (reverberaţie a împăcării cu sine a compozitorului), fără umbrele de răzvrătire tipic romantice, dar cu o mare intensificare a afectelor, precum şi melodismul, au caracterizat interpretarea opusurilor camerale scrise pentru duo-ul clarinet-pian. Deşi, însuşi compozitorul a scris versiuni cu violă sau cu vioară ale acestor Sonate op. 120, cea cu clarinet este, se pare, cea mai reuşită. Cele două sonate au fost scrise în anul 1894, după ce Brahms l-a ascultat pe clarinetistului Richard von Mühlfeld, fiind impresionat de capacităţile expresive ale acestui instrument.

Iată că, în zilele noastre, şi clarinetistului Aurelian Octav Popa i-au fost dedicate numeroase lucrări pe care le-a interpretat în turneele sale pe marile scene ale lumii. Aşa se face că (Re)Memorial de Octavian Nemescu, l-a avut ca protagonist în 1969 (primă audiţie), dar şi acum, după 40 de ani, în această a 18-a ediţie a Festivalului Week of Contemporary Music (Bucureşti 23-30 mai 2008).

În lucrarea menţionată, două arhetipuri, Moartea şi (Re)naşterea sunt sugerate de descompunerea treptată a temelor din cele patru părţi ale primei sonate pentru clarinet şi pian de J. Brahms. Ascultătorul a putut asista la procesul de esenţializare, chiar de răpire din timpul şi spaţiul cultural al lucrării, prin urcarea pe un plan superior al Existenţei. Practic, însăşi timbralitatea clarinetului şi a pianului erau sustrase. Receptarea acestui (Re)Memorial sugerează procesele de amintire care au loc în mintea ascultătorului, a interpretului şi a compozitorului: primul, descompune muzica auzită, prin repetare obsesivă a unor segmente pregnante, al doilea îşi aminteşte de efortul exersării unor pasaje, în diferite contexte, iar al treilea, înfiripează germenii unei noi muzici.

Dacă începutul secolului al XXI-lea se prezintă ca o proiecţie a exceselor acţiunilor umane de orice fel, atunci o astfel de muzică îşi găseşte tocmai acum un loc firesc, în sensul cel mai nobil al cuvântului. Efectele de sunet itinerant, intensităţile variabile, metamorfozările gen "diaporamă", alunecând fără evenimente şocante sau experimentale devin clasice. Plăcerea unei astfel de muzici provine din sinceritatea ei şi mai cu seamă dintr-o originalitate suportabilă. Evenimentele sonore te conduc la a medita asupra procesului morţii treptate a muzicii din prima parte a concertului (Sonata nr. 1 în fa minor de Brahms) şi la naşterea gradată a opusurilor din a doua parte a spectacolului (Sonata nr. 2 pentru clarinet şi pian şi piesa Trompeta de Telemann).

Pianista Verona Maier are darul de a trăi cu ardoare ceea ce cântă şi de a fi un partener ideal de muzică de cameră. Ea cântă toate genurile clasice cu fidelitate, seriozitate şi emoţie artistică. În Sonata op. 120 nr. 1 pentru clarinet şi pian de Johannes Brahms artista şi-a etalat calităţile tehnice şi expresive cu multă dezinvoltură.

Valentina Sandu-Dediu cântă la pian cu o deosebită fluenţă. Ea deţine ştiinţa concretizării sintaxei muzicale. Talentul interpretativ este dublat de o deschidere către cercetarea aspectelor retorice şi ale evanescenţei discursului muzical. Iar Brahms se potriveşte temperamentului său.

Timbrul clarinetistului Aurelian Octav Popa devine o emblemă a artei interpretative româneşti, în domeniul instrumentelor de suflat cu ancie simplă. Regretatul dirijor Sergiu Celibidache, în timpul unei repetiţii cu public, când dirija Orchestra Filarmonicii "George Enescu", la sala Ateneului Român, prin anii '77, l-a felicitat, ridicându-l în picioare în faţa colegilor. Era absolut încântat de inspiratul solo al artistului, de frazarea şi coloritul sunetului său. Greu de uitat sunt şi concertele de excepţie în care muzicianul complex s-a manifestat ca dirijor al orchestrei de cameră Quodlibet musicum. Aurelian Octav Popa, la 70 de ani, este un solist rafinat, ce bucură publicul la fiecare apariţie scenică. Revista Le monde de la musique din Paris a acordat patru stele CD-ului înregistrat de artist în anul 2006.

Compozitorul Octavian Nemescu are ca ideal recuperarea originilor existente la baza tuturor tradiţiilor muzicale, în dorinţa atingerii unei noi universalităţi artistice. Curentul arhetipal se leagă de numele său, (Concentric, 1969) bazându-se pe o estetică a esenţializării.

(Re)Memorial este o lucrare electroacustică foarte frumoasă, departe de a provoca anxietate. Ea merită a fi reascultată pentru a se trece de la semnul sonor la semnificaţie.