Căutări identitare şi inimi la vedere - Auf der anderen Seite

Graniţele mental-culturale şi tentativele de a le depăşi, dislocarea şi armonia (im)posibilă au fost de la început temele predilecte ale turco-germanului Fatih Akin, cîştigător al Ursului de Aur berlinez pentru al patrulea său lung metraj, ardentul Gegen die Wand (2004), pe care l-aţi putut vedea şi pe ecranele noastre. Iar acest Auf der anderen Seite, premiat pentru cel mai bun scenariu la Cannes 2007, nu face decît să le dezvolte şi extindă şi rafineze, simfonico-romantico-tragic, marcînd metamorfoza autorului său - din wunderkind al cinema-ului european (are 35 de ani) în veritabil maestru.

Au trecut 10 ani de la odiseea pseudo-gangsterilor aspiranţi din Kurz und schmerzlos, debutul deja multi-premiat al turcului născut şi educat în Germania şi care s-a străduit constant, în cele 4 filme realizate de atunci, să-şi analizeze şi armonizeze rădăcinile în cele două culturi în mare măsură antagonice. Fie în cheie comică (Im Juli, 2000 şi mai liricul Solino, 2002), fie punk-disperat-sfîşietoare, în amintitul Gegen die Wand. Iar Auf der anderen Seite (sau The Edge of Heaven - "marginea raiului", cum îi sună titlul internaţional) merge cîţiva paşi - siguri, precişi - mai departe, alegînd în locul celor două suflete pierdut/izbăvite pe care se concentra precedentul film al lui Akin, să exploreze istoriile - tragice, intersectate şi nu prea, în oglindă oarecum - a 6 personaje, 4 turci şi 2 nemţoaice, pe care viaţa şi propriile alegeri le poartă dintr-o lume în alta. Cu multiple rime şi posibile paralele, dar fără să apeleze la obişnuitele trucuri ieftine ale acestui gen de poveşti avîntate - reunirea tuturor firelor narative la final, intersecţii forţate ş.a. - lăsînd mult spaţiu liber atît imaginaţiei, cît şi neprevăzutului şi improbabilului.

Întîi, e Nejat Aksu (Baki Davrak), profesor de literatură care pleacă din Germania spre Istanbul în căutarea tinerei Ayten Özturk (Nurgül Yesilçay) după ce tatăl său, Ali (Tuncel Kurtiz) i-a ucis accidental mama (Yeter - Nursel Köse), fostă prostituată cu care tînărul ajunsese, în ciuda reticenţelor iniţiale, să se înţeleagă. Dar o dată aşezat în Istanbul şi începute căutările, filmul alege să urmărească mai curînd transformarea rezervatului pedagog care se confruntă cu propria identitate (etnică) şi, reevaluîndu-şi viaţa, decide să rămînă, cel puţin pentru moment, în Turcia. După ieşirea din închisoare, tatăl deportat va reveni şi el în patrie.

Istoria paralelă este a tinerei Ayten, militantă radicală fugită din ţară în urma unor confruntări cu poliţia şi eşuată în Germania, unde ajunge să îşi găsească o prietenă în blonda şi cumintea Lotte Staub (Patrycia Ziolkowska), spre disperarea mamei ei, o splendidă Hanna Schygulla, cîndva actriţa-fetiş a celebrului Rainer Werner Fassbinder - unul dintre modelele clare ale regizorului. Pentru a deveni apoi, odată Ayten descoperită de poliţie şi trimisă înapoi acasă (i.e. la închisoare), saga exilului turc al îndrăgostitei Lotte, care ajunge să închirieze o cameră în librăria ţinută de Nejat - fără ca cele 2 fire narative care se oglindesc şi caută perpetuu să se încrucişeze însă. Dar şi tragedia unei mame forţate (tot de întîmplare) să rătăcească prin aceeaşi Turcie străină încercînd să găsească o cale de împăcare cu pierderea fiicei.

Evident mai matur, regizorul a încercat cu o ambiţie uriaşă ce merită (şi trebuie) aplaudată să înlocuiască povestitul à bout de souffle din Gegen die Wand cu o manieră corală, pe care unii o pot acuza (aiurea) de stîngisme à la mode, dar căreia i se poate în fapt imputa doar că înlocuieşte precizia clinică a lui Fassbinder cu o sinceritate dezarmantă şi 100% asumată. Poate că puţinele filme contemporane care îşi poartă inima - sîngerîndă, vulcanică, palpitînd - la vedere nu sînt destul de cool pentru cinismul actual (şi la fel de fashionable). Iar Fatih Akin filmează cu sufletul în palme. Detaliile şi nuanţele feliilor de viaţă pe care a ales să le decupeze sînt prea multe pentru a le mai analiza, dar trebuie spus că splendoarea vizuală nu face decît să completeze, antagonic, zdrenţele unor vieţi parţial purtate de coincidenţe şi alegeri umorale şi că finalul abrupt te pune pe gînduri exact în momentul în care ţi-a frînt inima.