În iarna anului trecut, referindu-mă la "înghesuirea" spectacolelor dedicate aniversării unor artişti de altădată ai Operei Naţionale în mai puţin de două luni (deşi data naşterii lor era în aprilie sau iunie), scriam că asemenea seri ar trebui să devină adevărate evenimente, dar că, prin alăturare, se sufocă reciproc, dînd senzaţia "bifării" unei acţiuni şi atît. Foarte lăudabil, onorarea unor interpreţi ai scenei lirice a continuat, poate mai "aerat" şi oricum mai aproape de ziua lor aniversară, selectarea lor fiind relativă, iar omisiunile, încărcate de tristeţe. Pentru că, spre exemplu, basul Ioan Hvorov, la împlinirea vîrstei de 80 de ani, nu a primit nici măcar un telefon de "La mulţi ani" din partea instituţiei pe care a slujit-o, cu credinţă şi talent, timp de patru decenii, interpretînd roluri rămase pînă astăzi în memoria melomanilor. Iar superba noastră mezzosoprană Viorica Cortez, deşi de Crăciun este în ţară, iar ziua sa de naştere este în acea perioadă, nu a fost invitată de Opera unde şi-a început strălucitoarea carieră, "schimbarea prefixului" în urmă cu trei ani trecînd, de asemenea, neobservată. Maestrul Cornel Trăilescu dirijează şi astăzi la pupitrul ONB, aşa cum face de o jumătate de veac, dar nu a fost niciodată sărbătorit cu ocazia zilei de naştere sau cu ocazia împlinirii mai multor decenii de activitate în acea instituţie.
Şi exemplele sînt numeroase. Ştiu că o parte dintre artişti nu doresc, din varii motive, asemenea "festivităţi", dar cred că o seară dedicată lor ar fi binevenită, ca o reverenţă în faţa celor care, în fond, au "ţinut în spate" mai toate reprezentaţiile curente, în epoci de glorie sau în momente de restrişte. Tenorii Octavian Naghiu, Cornel Stavru, Corneliu Fînăţeanu, mezzosoprana Iulia Buciuceanu, sopranele Maria Şindilaru, Maria Crişan, baritonul Nicolae Urziceanu ar fi meritat să apară din nou în lumina reflectoarelor pentru ca publicul de ieri şi de azi să-i poată aplauda încă o dată. Acum, în luna iulie, soprana Sanda Şandru a fost sărbătorită doar de familie. Poate că ONB ar fi avut ocazia să-i dedice, la final de stagiune, un spectacol, nu să amîne evenimentul, probabil, pînă la toamnă. Şi apoi, sînt balerini superbi, care ar merita din plin un asemenea gest, aşa cum s-a petrecut într-un singur caz fericit. Spre exemplu, maestrul Ion Tugearu, eminent balerin şi, apoi, coregraf, care, timp de peste patru decenii, a creat momente de referinţă în baletul nostru, a primit în loc de asemenea recunoaşteri din partea conducerii, interdicţia de a intra în "casa" lui, pentru că nu a agreat o anumită montare, despre care soţia sa, rafinată analistă a genului, a îndrăznit să scrie defavorabil.
Din păcate, mulţi dintre artiştii de cotă se simt uitaţi, ba chiar umiliţi, pentru că, după deschiderea stagiunii 2005-2006, cînd au fost invitaţi de onoare, au mai fost chemaţi pentru a primi diplome şi plachete (nu toţi însă) ce marcau cei 85 de ani ai Operei, apoi au fost sunaţi să vină la reprezentaţii diverse, în funcţie de biletele vîndute (o ilustră soprană constata că, probabil, "aveau nevoie să ocupe scaunele", multe rămînînd goale). Evident că s-au simţit lezaţi, dovadă că nu au mai onorat acele propuneri de a vedea spectacole. De "ziua Operei", în 8 decembrie, au fost uitaţi. Desigur, nu vreau să intervin în "treburile interne" ale teatrului. Îmi rezerv dreptul de a constata că unii sînt aniversaţi la 65 sau la 72 de ani, iar alţii deloc.
Acum cîţiva ani, maestrul Stelian Olariu, care conduce şi formează corul Operei încă din 1963, reuşind performanţe greu de egalat, a fost aniversat de Radiodifuziune, prin grija directorului formaţiilor muzicale, Nicolae Costin (multă vreme, director adjunct la teatrul liric, omagiind personalităţile aşa cum se cuvine). Directorul de atunci al ONB a urcat nonşalant pe scenă pentru a citi cuvinte banale, fără urmă de jenă pentru faptul că alţii au făcut un gest pe care trebuia să-l gîndească el însuşi. Să sperăm că, de această dată, va fi aplaudat cum se cuvine, alături de ansamblul căruia i-a dăruit întreaga viaţă, pe scena unde continuă să trăiască emoţia succesului şi frămîntarea cotidiană la realizarea unor producţii. Nici la Operetă nu am asistat la sărbătorirea unor mari doamne ale scenei, ca Migry Avram Nicolau, Constanţa Cîmpeanu, Cleopatra Melidoneanu, sau a actorului Tiberiu Simionescu. Nici alte vedete de altădată nu au avut parte de asemenea flori, aplauze şi mulţumiri, deşi, slavă Domnului, meritau din plin.
Departe de mine gîndul de a mă "lega" de anumiţi directori (dovadă că mă raportez, în general, la ultimii 5-6 ani, apreciind şi aspectele bune). Mă gîndesc doar la sufletul artiştilor peste care trec anii, apoi se sting, purtînd cu ei amărăciunea ingratitudinii celor care nu trebuie decît să facă un mic efort "de memorie", aşa cum, la polul opus, un ilustru pianist - Valentin Gheorghiu - este sărbătorit anual, deopotrivă la Filarmonică şi la Radio, în preajma zilei sale de naştere, prin salbe de concerte şi recitaluri. E chiar frumos, orchestrele se bucură să îi cînte "La mulţi ani", iar publicul să-l ovaţioneze.
Scriam, în luna martie 2008, că nu sînt "semne" ca "Anul Puccini" să fie marcat cumva la ONB. Ca reacţie, a venit o replică promptă şi "jignită". Sîntem deja în luna august şi încă nu s-au programat, pînă acum, decît cele două seri de foyer dedicate unui uriaş compozitor de operă. Fiind născut în decembrie, mai e timp. Dacă nici pe Giacomo Puccini nu-l bagă nimeni în seamă, ce să mă mai mir că artişti care încă mai sînt printre noi, adevăratele valori ale unei opere, nu au parte de atenţia ce li s-ar cuveni!