Boogie, în regia lui Radu Muntean, a fost ales zilele acestea să facă parte din cele 20 de filme ce vor candida la Premiile Academiei Europene de Film, European Film Awards 2008 (EFA), echivalentul Oscarurilor în Europa. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc în 6 decembrie 2008, la Copenhaga.
Filmele au fost alese de membri EFA şi de critici de film, pe baza propunerilor făcute de instituţiile de film europene, festivaluri, presă, membrii EFA din ţările respective şi de profesionişti din domeniul cinematografiei. Nominalizările finale vor fi făcute în urma votului celor 1.650 de membri ai EFA, la categoriile de film european, regizor, actor, actriţă, scenarist şi director de imagine.
"Scopul decernării acestor premii este de a celebra diversitatea şi calitatea cinematografului european, de a aduce noi spectatori la filmele produse aici şi de a atrage atenţia asupra talentelor care continuă să apară în Europa," spun organizatorii EFA.
Boogie a avut premiera mondială la Cannes, în cadrul secţiunii Quinzaine des Realisateurs, apoi a fost prezent la cel de-al doilea festival de clasă A, Karlovy Vary, la Palic (Serbia), unde a primit Premiul Special al Juriului, la TIFF, Munchen, Ierusalim, Anonimul (Sf. Gheorghe) - Premiul pentru cea mai bună regie, Sarajevo (Bosnia şi Hetzegovina), Melbourne (Australia), iar în viitorul apropiat la Varşovia (Polonia), Motovun (Croaţia), Namur (Belgia).
Plecat cu soţia, Smaranda (Anamaria Marinca) şi Adrian (Vlad Muntean), copilul lor de 4 ani, la mare în minivacanţa legală de 1 mai, Bogdan Ciocăzanu (Dragoş Bucur) se întâlneşte întâmplător cu cei mai buni prieteni din liceu, Penescu (Mimi Brănescu) şi Iordache (Adrian Văncică), la data şi locul de care îi leagă cele mai glorioase escapade bahico-sexuale din tinereţe. E o întilnire cu vremurile bune, atunci când viaţa era frumoasă şi fără responsabilităţi. Acum însă lucrurile s-au schimbat, diferenţele dintre ei s-au mărit, iar prietenia nu mai poate fi o relaţie care se bazează doar pe gusturi comune la femei, băutură şi echipe de fotbal.
O co-producţie MultiMedia Est şi Antena 1 şi susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Boogie este scris de Radu Muntean, Alex Baciu şi Răzvan Rădulescu şi este reprezentat pe plan internaţional de Maximum Film Intl. Filmul va intra în circuitul cinematografelor din ţară în septembrie 2008.