Elevator a fost montată prima dată la Teatrul Foarte Mic din Bucureşti, în regia Adrianei Zaharia şi o a doua oară la Teatrul Luni de la Green Hours, în regia autorului, cu doi actori foarte tineri, Iulia Verdeş şi Cristi Petrescu.
Alexandra Păun a văzut ambele montări şi i-a venit ideea de a face un lungmetraj. L-a cooptat pentru aceasta pe George Dorobanţu, oferindu-i astfel debutul ca regizor. Filmat fără echipament profesionist, în format digital (ceea ce face să nu poată rula în cinematograf, ci doar în festivaluri şi în cluburi), în mai puţin de trei săptămâni şi cu un buget (aproape ridicol) de 200 euro, Elevator e o creaţie independentă. A unei echipe de cinci oameni... şi jumătate, jumătatea fiind Florin Piersic Jr., care, după prima vizionare de lucru a filmului în cadru restrâns, i-a ajutat cu ponturi tehnice post-producţie. Aproape că pare atât de simplu să faci un film, o joacă de copii, între prieteni, cu multă pasiune...
Personajele, interpretate de Iulia Verdeş şi Cristi Petrescu, aceiaşi care jucaseră în spectacolul de la Green, nu au nume, pentru a păstra legătura tainică şi mută cu povestea iniţială. Ei sunt cei doi tineri de 18 ani care rămân blocaţi în liftul unei fabrici părăsite, undeva la marginea oraşului. Filmul începe cu strigătelor lor de disperare: telefonul mobil nu funcţionează şi nimeni nu ştie unde sunt. Sunt blocaţi în lift fără nici un contact cu lumea exterioară, fără apă şi mâncare, iar situaţia lor se agravează cu fiecare oră ce trece.
În spaţiul închis, claustrofobic, se duce o luptă bâjbâită pentru supravieţuire, filmată cu cadre strânse şi zbuciumate, un dialog îndelung şi pătrunzător, pe parcursul a 85 de minute. "Fata" şi "băiatul" sunt când isterici, când tandri, se destăinuie, se tachinează, râd, urlă, se agaţă unul de altul, într-o dependenţă din ce în ce mai pregnantă, de vocea şi privirea celuilalt. Tonul din Elevator este tulburător de just, redând pe ecran efortul supraomenesc de a păstra o stare de normalitate într-o situaţie de criză şi reuşeşte fără dramatizări gratuite şi supralicitări. Doi adolescenţi care se plac sunt prinşi într-o situaţie extrem de dificilă, fără scăpare, care îi apropie dar în acelaşi timp le refuză apropierea. Atmosfera din lift şi din scaunul de spectator este atât de încărcată de ce se petrece în mintea celor doi încât pe alocuri schimbul de replici aproape că nu contează: mesajul a trecut deja, prin ochii mari şi privirea când obstinată, când resemnată a Iuliei Verdeş.
Bonus:
George Dorobanţu a terminat Marina. Este însă un pasionat al cinematografiei, ceea ce se vede din primul lui lungmetraj. Regizorul reuşeşte aici să reînvie o năzuinţă veche a cinematografiei, şi anume aceea de a transmite emoţii complexe, folosind un cadru minimalist.
Alexandra Păun are doar 26 ani, o sensibilitate aparte şi ambiţia de a îşi urma viziunile proprii. Alături de George Dorobanţu pregătesc un al doilea lungmetraj independent şi fac parte din grupul "Filmmakeri Fără Frontiere".
Ah, şi, dacă toate acestea nu ar fi suficient de convingătoare... Ada Milea a compus muzica pentru Elevator... şi are o mioriţă ubicuă.
