În urma deciziei exclusiv politice de comasare a instituţiilor teatrale din oraş, colectivul Teatrului "Tony Bulandra" din Tîrgovişte a lansat o petiţie on-line împotriva dispariţiei acestuia:
"Noul Consiliu Local, majoritar PDL, al municipiului Tîrgovişte, rezultat în urma alegerilor locale din iunie 2008, a votat în şedinţa din 21 august 2008 proiectul de hotărîre privind transformarea Teatrului Municipal "Tony Bulandra" într-o "secţie" a Direcţiei de Cultură, Sport, Turism, Tineret şi Agrement din Primărie. Conform deciziei adoptate, în subordinea acestei direcţii se vor afla, pe lîngă fostul Teatru "Tony Bulandra", şi fostul Teatru pentru Copii şi Tineret "Mihai Popescu", Casa de Cultură a Municipiului "I. Gh. Vasiliu" şi Direcţia de Sport, Turism, Tineret şi Agrement. Din acest moment, Teatrul Municipal nu mai poate funcţiona în baza Legii Teatrelor 502/2006. Actorii devin "referenţi" angajaţi ai Primăriei, iar bugetul nu mai este gestionat de un manager, ci de Direcţia de Cultură. Directorului actual al TTB, Mihai Constantin Ranin, i s-a propus preluarea postului de director artistic al celor două secţii "teatrale" din Primărie, cenzurîndu-i-se astfel puterea de decizie asupra bugetului şi, deci, a actului artistic.
Această reorganizare are ca punct de plecare o decizie aberantă, fără bază juridică. Pentru că nu au fost expuse: fundamentele legale, miza şi motivaţia clară ale acestei iniţiative şi nici efectele/consecinţele preconizate de către funcţionarii care au formulat propunerea de reorganizare - nu putem să ne gîndim decît la o intenţie nedemnă şi la un abuz al autorităţii administrative. Nu putem să nu suspectăm că vor, de fapt, doar banii culturii tîrgoviştene. Că vor, de fapt, să controleze, printr-un director-marionetă, deciziile din acest domeniu. Cît valorează cultura pentru actualii conducători ai municipiului? Aşteptăm răspunsul lor urgent la această întrebare".
Petiţia poate fi semnată pe internet la adresa:
www.petitieonline.ro/petitie/ nu_desfiintati_teatrul_tony_bulandra_din_targoviste-p52761047.html.