Am avut privilegiul să fiu invitată la o nouă ediţie a tradiţionalului Festival de muzică veche desfăşurat la Innsbruck - Austria, al cărui director artistic este, de aproape două decenii, ilustrul contratenor René Jacobs, acum un la fel de apreciat dirijor, care abordează muzica barocă într-o manieră rafinată şi apropiată de sensibilitatea generaţiilor de azi. În perioada 7-24 august 2008 s-au derulat concerte, recitaluri şi spectacole, urmărite de un public numeros şi avizat, în prim-plan aflîndu-se oratorii de Händel, dar şi de Pasquini, montate în formă de spectacol.
Opusuri din creaţia händeliană s-au regăsit deopotrivă în concerte, chiar în seara inaugurală au fost interpretate cantate de mare frumuseţe, în eleganta ambianţă a Palatului Ambras, sub genericul "miracolul păcii", pentru ca, în seara următoare, să fie prezentat Belshazzar, oratoriu pus în scenă de regizorul Christof Nel (coproducţie cu Staatsoper Berlin şi Festivalul Aix-en-Provence), surprinzător de modern ca decor (platforme enorme, cenuşii, pe care se caţără personajele, apoi se prăbuşesc sau se agaţă cu disperare), într-o mişcare aproape coregrafică, de o plasticitate impresionantă, în costume... de oriunde şi oricînd, ce caracterizează eroii foarte sugestiv. Corul devine, alternativ, prin sugestia unor elemente specifice, cînd poporul evreu, cînd grupul babilonienilor (aspect uşor deconcertant, la început, pentru spectator), iar finalul - în care platformele se unesc într-un zid imens, prin care curge sîngele simbolizînd pedepsirea tiranului - are un impact de mare efect şi forţă dramatică, aşa cum este, de altfel, întreg spectacolul, tensionat, dens, captivant. În plan muzical, colaborarea cu celebrul cor berlinez RIAS, cu orchestra Academiei de Muzică Veche din acelaşi oraş german, dar şi cu solişti tineri, de o calitate uluitoare (glasuri superbe, cultivate, muzicalitate, expresivitate şi talent scenic) - Kenneth Tarver, Rosemary Joshua, Bejun Mehta, Kristina Hammarstrom, Neal Davies şi cei "din cor", la fel de buni -, sub bagheta exigentului René Jacobs, a condus la o creaţie artistică "de zile mari", îndelung ovaţionată de melomanii care asaltau sala (ceea ce s-a petrecut şi la următoarele reprezentaţii), ascultînd, într-o linişte absolută, partitura dificilă, dar spectaculoasă.
La castel, înconjuraţi de figurile familiei princiare din veacurile trecute, pictate pe pereţii "sălii spaniole", am aplaudat şi cantate sau arii din opere de Händel, dar şi prima sonată scrisă pentru violoncel (semnată de Gabrielli), alături de piese de D. Scarlatti şi Boni, în interpretarea unor tinere soprane, acompaniate de un clavecinist (tentat de performanţa tehnică şi de o abordare stilistică surprinzătoare, cu un legato apropiat de... glissando) şi un violoncelist excelent (cîntînd pe un instrument ce amintea de viola da gamba), pentru ca apoi, ansamblul Concordia să colaboreze cu soprana britanică Miriam Allan, ideală în lucrările de Dowland, Byrd şi Gibbons, concertul de muzică engleză reliefînd mai curînd latura melancolică a lucrărilor. Fiecare program a purtat un titlu simbolic, ansamblul "Clément Janequin" propunînd, sub genericul "Fata şi trandafirul", cîntece de dragoste de Costeley. Printre soliştii vocali l-am regăsit pe Dominique Visse, contratenor pe care, anterior, îl ascultasem cu destulă rezervă, la biserica princiară, în concertul de muzică religioasă Praetorius-Scheidt, apreciind însă formaţia Capella de la Torre, care a cîntat impecabil pe instrumente originale de epocă. Rămînînd în aceeaşi atmosferă de rugă, René Jacobs a dirijat, la Sala Congreselor, oratoriul Maddalena ai piedi di Cristo de Caldara, monumentală lucrare într-o interpretare pe măsură, apoi, la Capelă, au răsunat psalmi de Mazzochi, în tălmăcirea ansamblurilor Cantus Colln şi Concerto Palatino, iar în grădina palatului, Academia Montis Regalis a oferit oratoriul Il martirio di Sant'Agnese de Pasquini, reluat, deosebit de interesant, şi în montarea imaginată, la teatru, de regizorul Vincent Boussard, cu A. de Marchi la pupitru. Recitalul "solo pentru doi", susţinut la viola da gamba de J.M. Quintana, apoi cuceritorul "melanj vienez" (Haydn, Mendelssohn-Bartholdy), propus de Cvartetul Mosaïques, seara barocă prezentată de ansamblul Il Gardelino (Albinoni, Vivaldi, Telemann, Bach, Benda), Variaţiunile Goldberg de Bach, abordate la clavecin de Kenneth Weiss, programul Corului Festivalului (Mazzocchi, Carissimi) au completat o manifestare care, de peste 30 de ani, încîntă şi atrage ca un magnet iubitorii muzicii de gen din toate colţurile lumii.
Un caiet-program de 320 de pagini (publicînd integral şi textele lucrărilor), o organizare impecabilă, un management inteligent (datorat charismaticei Sarah Wilson), amfitrioni gata să-şi conducă oaspeţii (şi) prin "lumea" încărcată de istorie a aşezării din Alpi - Rainer Lepuschitz fiind un exemplu ideal în acest sens - au stat, de asemenea, sub semnul profesionalismului şi al reuşitei depline.
Întîmplarea a făcut ca în vecinătatea "sălii spaniole" să fie deschisă (din iunie pînă în octombrie 2008) o fascinantă expoziţie Dracula - voievod şi vampir, care oferă zeci de manuscrise, tablouri, armuri, arme, filme, repere ştiinţifice şi fantastice ale personalităţii lui Vlad Ţepeş, albumul de 240 de pagini conţinînd o documentare fabuloasă, pentru care Margaret Rauch merită toată admiraţia (noi încă nu am reuşit aşa ceva...). Iar în centrul oraşului am vizitat expoziţiile dedicate artistelor Geta Brătescu şi Ana Lupaş, care, sincer, nu m-au convins, ba dimpotrivă...