septembrie 2008
Concert Leonard Cohen 2008
După câteva luni de pregătiri, amânări şi emoţii, Leonard Cohen a cântat ieri seară pe scena stadionului Arcul de Triumf din Capitala. Cohen a fost punctual, concertul începând la 19.10, la foarte puţin timp după ora de începere a spectacolului (19.00 - anunţată pe bilete şi invitaţii), lucru ce a surprins o mare parte a publicului, ce a continuat să intre până spre ora 19.30.

Artistul şi-a început spectacolul cu unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale: Dance Me to the End of Love, urmat, curgător, de The Future şi o serie dintre cele mai faimoase piese din repertoriul sau. Trei torturi (două pe scenă şi unul în culise), 74 de ani (împliniţi chiar ieri), 27 piese, aproape 3 ore de magie cu 20 de minute pauză, pentru 10.000 de spectatori şi 180 de persoane din staff-ul de organizare - cam aşa s-ar traduce, pe scurt, acest eveniment în cifre.

Din spectacol nu au lipsit: In My Secret Life, Who by Fire, Tower of Song, Suzanne, Hallelujah şi I'm Your Man, piese pe care publicul le-a primit cu aplauze călduroase, în ciuda gradelor Celsius ce scădeau din ce în ce mai mult. La final, după mai bine de două ore de concert, Leonard Cohen s-a retras de pe scenă în acorduri de vals, aplauze şi urale... pentru ca să revină, apoi, pentru un bis ce a durat peste 30 de minute. În acest timp, spectatorii au rămas în picioare, în ciuda ploii ce s-a încăpăţânat să apăra, totuşi, la final şi, mai mult, au cântat "Happy Birthday, Mr. Cohen!". Mr. Cohen, rezervat, riguros şi... timid, a zâmbit din ochi, vizibil emoţionat, dar a continuat să cânte.

Emoţionat a fost Leonard Cohen pe tot parcursul şederii sale în România. Venit cu trei zile înainte de concert, canadianul a ţinut să repete de două ori, sâmbăta şi duminică, aproape întreg playlist-ul.

Closing Time - piesa şi momentul - au sosit, însă, iar Leonard Cohen şi-a terminat spectacolul mulţumind celor prezenţi pentru atenţie, aşa cum a făcut-o, de altfel, pe tot parcursul spectacolului. "Go home, I don't want you to catch a cold!" - a spus puţin după ora 22.00 Leonard celor care aplaudaseră până la final, chiar după repriza de ploaie ce provocase "exodul" brusc al unora din cei din zona cu locuri pe scaune, care, speriaţi, probabil, de picăturile răzleţe, au luat cu asalt porţile de ieşire chiar înainte de bisuri.

"Ca o RUGĂCIUNE a fost concertul asta, absolut FABULOS, felicitări şi un mare BRAVO!", a spus Marius Tuca, Directorul Jurnalului Naţional, la finalul concertului ce aniversează 15 ani de existenţă a cotidianului pe care-l conduce. Ultimele cuvinte ale lui Leonard Cohen către publicul său din România au fost: "God Bless You!".

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus