Vocea din turnul cîntecului - Leonard Cohen la Bucureşti

10.000 de oameni sunt pe un stadion şi nu huiduie, nu înjură, nu mănîncă seminţe. Toţi sunt mesmerizaţi de o voce unică şi de o prezenţă masivă spiritual, dar atît de umilă fizic: Leonard Cohen a venit, în sfîrşit, în România!

Are 74 de ani împliniţi chiar în ziua aceea. Este un bărbat elegant, degajînd calm şi înţelepciune, dar şi profesionismul artistului care are la activ sute de concerte, unele mici, în cluburi pline de fum, altele gigantice, pe arene arhipline. Nu face apel la lumini spectaculoase, la efecte pirotehnice sau la decoruri somptuoase, ci se adresează direct sufletului auditoriului. Pe 21 septembrie 2008, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti nu au existat învinşi şi învingători, ci mii de prieteni pe gazon şi în tribune şi, pe scenă, cîţiva muzicieni şi un fenomen: Leonard Cohen.

Poet şi romancier cunoscut în Canada, Leonard Cohen s-a lansat tîrziu în muzică, la 33 de ani, cu albumul Songs of Leonard Cohen (1967), care i-a adus un succes financiar moderat, dar l-a propulsat în rîndurile folkiştilor respectaţi. Stilul muzical minimalist şi versurile sale despre dragoste, religie, sex, depresie, politică l-au impus ca pe o figură-cult a scenei folk de la sfîrşitul anilor '60 şi începutul anilor '70. Odată cu albumul Death of a Ladies' Man (1977), se întrevede o schimbare de abordare muzicală, cu orchestraţii ceva mai complexe. Anii '80 marchează cotitura stilului lui Leonard Cohen, care se îndreaptă spre un pop curat, în care sintetizatoarele şi acompaniamentul însoţesc vocea din ce în ce mai gravă a cantautorului. Piese ca Dance Me to the End of Love (1984) sau First We Take Manhattan şi I'm Your Man (1988) ajung hituri internaţionale şi deschid drumul pentru The Future (1992), cel mai de succes album al lui Leonard Cohen. După turneul de promovare, Cohen se retrage, în 1994, într-o mănăstire budistă, unde devine călugăr Zen. Absenţa din viaţa publică durează pînă în 1999 şi este urmată de lansarea albumelor Ten New Songs (2001) şi Dear Heather (2005), care reflectă un optimism rezultat, probabil, în urma experienţei monahale. Însă optimismul nu durează prea mult, fiindcă Leonard Cohen este băgat în faliment de fostul său manager şi pierde peste 5 milioane de dolari, pe care nu-i mai recîştigă niciodată.

În 2008, milioane de fani primesc vestea noului turneu internaţional al lui Leonard Cohen, după 15 ani de absenţă a acestuia de pe marile scene. Turneul a început pe 11 mai 2008 în Canada şi a continuat în Europa, marcînd cîteva dintre marile festivaluri ale verii: Big Chill (Ţara Galilor), Glastonbury (Anglia) şi Montreux Jazz Festival (Elveţia).

Concertul de la Bucureşti, organizat de Events şi de Jurnalul Naţional, a deschis turneul european de toamnă al lui Leonard Cohen, care mai cuprinde spectacole în Austria, Cehia, Polonia, Germania, Finlanda, Suedia, Danemarca, Belgia, Italia, Elveţia, Olanda, Franţa (3 seri la rînd la Paris, cu biletele deja vîndute cu luni bune înainte!) şi se va încheia la Manchester, pe 30 noiembrie 2008. Zvonurile despre venirea lui Cohen în România au început să circule încă din primăvară, culminînd cu anunţarea concertului pe situl artistului, urmată de anularea lui fără nici o explicaţie, ceea ce i-a disperat pe cei care doreau să-l vadă la Bucureşti. Asta pînă în iulie, de cînd concertul de pe Stadionul Arcul de Triumf a devenit o certitudine. Interesul deosebit al publicului pentru acest eveniment a făcut ca, înainte de concert cu o săptămînă, toate biletele să fie vîndute.

Leonard Cohen a urcat pe scenă la cîteva minute după ora anunţată pe afiş, ceea ce i-a luat prin surprindere pe mulţi dintre posesorii de bilete, care încă mai stăteau la coadă la intrarea în stadion. (După obiceiul ca spectacolele de orice fel din România să înceapă mai tîrziu decît au fost programate şi publicul şi-a pierdut obişnuinţa de a fi punctual. Am auzit chiar oameni nemulţumiţi că a început concertul la ora la care trebuia să înceapă...) Din punctul meu de vedere, primele piese din concert (Dance Me to the End of Love şi The Future) au fost stricate de vînzoleala (mai ales a VIP-urilor autohtone) care îşi căutau locurile sau pur şi simplu socializau ca la un simplu eveniment monden. Ceea ce a urmat însă după ce lucrurile s-au mai calmat a fost o experienţă unică, atît din punct de vedere muzical, cît şi spiritual. Vlad Arghir, un mare fan Leonard Cohen şi autorul mini-albumului Fotografii dintr-un concert (cu imagini dintr-un spectacol al lui Cohen de la Berlin, în 1993), care l-a văzut pe artist şi la Amsterdam anul acesta, mi-a spus că show-ul din Bucureşti "este unul dintre cele mai bune concerte ale lui". Tower of Song, Suzanne, Halleluja, Famous Blue Raincoat sunt doar cîteva dintre momentele de vîrf ale concertului, răsplătite de public cu aplauze îndelungate. Leonard Cohen a cîntat magnific, a recitat sublim şi s-a jucat la chitară şi la clape, a supus 10.000 de oameni cu puterea cîntecului şi apoi s-a înclinat, modest, în faţa aceleiaşi mulţimi, care i-a cîntat, sub ploaia rece, Happy Birthday.

După 3 bisuri şi o ultimă piesă, Whither Thou Goest, cîntată a capella împreună cu toţi muzicienii care l-au acompaniat, Leonard Cohen a mulţumit publicului, şi-a luat rămas bun şi a părăsit scena, nu înainte de a spune "God Bless you!". Nu ştiu dacă cineva, acolo, sus, l-a auzit şi s-a conformat, dar eu unul m-am simţit binecuvîntat.