Regizorul Yuriy Kordonskiy a susţinut în perioada 9 - 12 iunie 2008 un workshop cu actorii Teatrului German de Stat Timişoara, tema centrală fiind dramaturgia cehoviană. Workshop-ul face parte dintr-un program mai amplu al TGST cu privire la formarea continuă a actorilor. Au participat activ unsprezece persoane, plus câţiva privitori.
Yuriy Kordonskiy
Yuriy Kordonskiy s-a născut în 1966 la Odessa. A studiat informatica, apoi actoria şi regia de teatru şi film la Academia de Arte Teatrale de la Sankt Petersburg, la clasa lui Lev Dodin. A regizat spectacole în mai multe ţări europene precum şi în Statele Unite ale Americii, obţinând numeroase premii şi distincţii. Yuriy Kordonskiy are, de asemenea, o impresionantă carieră academică ce cuprinde cursuri şi seminarii la Academia de Arte Teatrale de la Sankt Petersburg, la Universitatea Georg Washington, Washington DC, la Universitatea Columbia, New York, precum şi la Universitatea Wesley, Middletown. Spectacolele sale au fost invitate la festivaluri din lumea întreagă. În ultimii ani, Yuriy Kordonskiy a regizat, de asemenea, în România, iar spectacolele sale de la Teatrul Bulandra şi de la Teatrul Naţional Bucureşti au fost distinse cu premii UNITER la mai multe categorii.
Patru zile cu Yuriy
Ziua I: luni, 9.06.2008
La TGST bate la uşă premiera cu Woyzeck de Georg Büchner, în regia lui Georg Peetz.
Ora 11: Actorii s-au adunat şi mărşăluiesc pe coridoare în aşteptarea regizorului. În acest timp, în birourile care asigură partea administrativă a teatrului, munca îşi urmează rutina zilnică.
Atelierul se desfăşoară de la ora 11 la 14 şi de la 16 la 19. Se începe cu prezentările. Yuriy vorbeşte apoi despre universul lui Cehov, despre piesele sale şi despre viziunea sa proprie asupra dramaturgului. Se trece la analizarea scenelor pe care le-au pregătit actorii. Limba de comunicare este engleza, dar scenele se vor juca în germană. Se va lucra la scene cu doi - trei actori din Pescăruşul, Ivanov, Unchiul Vania, Trei surori.
Workshop-ul începe cu exerciţii de destindere. Se trece apoi la lucrul pe scene. Yuriy discută cu actorii, le explică extrem de clar situaţiile, îi ghidează fără a le restrânge însă libertatea. Mă împart între repetiţiile la Woyzeck şi atelier.
Ziua începe, din nou, cu un exerciţiu de relaxare. Actorii stau pe jos, întinşi pe spate, în timp ce regizorul se plimbă printre ei şi le vorbeşte pe un ton foarte calm. Le cere să respire de parcă ar vrea să îşi cureţe trupul din interior. Explică faptul că în corpul fiecăruia există tensiuni care ne blochează energia şi că e important ca, din când în când, să ne eliberăm de ele. Fiecare trebuie să îşi identifice apoi anumite puncte ale corpului pe care le mai simt tensionate. Regizorul evocă diferite mirosuri. Provoacă simţurile prin vorbele sale: actorii trebuie să-şi imagineze că îşi pierd greutatea, plutesc, devin aer, că temperatura se schimbă. Descrierile sale sunt foarte vizuale şi stimulează imaginaţia. Exerciţiul durează câteva minute, dar senzaţia aceasta de timp care curge lent îmi creează o stare de linişte interioară ce durează.
Se repetă apoi o scenă din Trei surori cu Simona Vintilă, Daniela Török, Dana Borteanu şi Ramona Olasz. Yuriy le explică situaţia: Simona nu are voie să îşi judece pauşal personajul (Maşa), ci trebuie să nuanţeze, pentru că la Cehov situaţiile nu sunt niciodată simple. E scena în care Maşa vine în toiul nopţii acasă şi încearcă să fie amabilă cu surorile ei, să îşi deschidă sufletul - doar că nimeni nu vrea asta, iar ea e profund rănită - cei mai enervanţi oameni sunt cei care ne vor binele cu de-a sila, cei care ne copleşesc cu grija şi cu atenţia lor tocmai atunci când simţim mai puţin nevoia (Yuriy). Îi cere Simonei să nu se grăbească atunci când are de spus un text, ci să lase situaţia să ceară textul; să îşi lase timp, să-şi admire surorile dormind, să se bucure de imaginea idilică.
Regizorul vrea ca actorii să fie liberi, să nu se lase încorsetaţi de situaţii: dacă Cehov nu le-a dat text pentru un anumit moment, asta nu înseamnă că personajele lor nu au viaţă. Pot să exprime ceea ce simt şi prin alte mijloace decât cuvintele. Yuriy nu acceptă niciodată prima ofertă, punctează anumite detalii care, odată înţelese, schimbă radical percepţiile actorilor şi astfel şi direcţia de joc.
La scena împăcării dintre Sonia şi Elena din Unchiul Vania, Ramona Olasz (Sonia) evocă imaginea unei femei, dar regizorul intervine şi îi spune că observă imediat faptul că R. nu a văzut-o niciodată pe respectiva persoană. Să lase imaginile să apară - viziunea vine prima, abia apoi se formează cuvintele. Le explică faptul că în teatru se întâmplă foarte des ca actorii să nu ştie despre ce vorbesc; ei trebuie să îşi construiască imagini, altfel spun vorbe goale - întâi apare gândul, şi abia apoi putem formula cuvintele, iar cuvintele nu ne strigă "say us", ele trebuie să vină în mod natural.
Jocul Ramonei mă încântă, e o surpriză pentru că nu am mai văzut-o niciodată jucând atât de adevărat şi de emoţionant.
Fiecare întrebare pe care Sonia i-o pune Elenei (Dana Borteanu) îi măreşte primei bucuria, pentru că i se confirmă ipotezele, iar atunci când eşti fericit, uiţi de durere, punctează regizorul. Pentru Sonia, Astrov e un fel de Lancelot, un zeu, un demiurg. Situaţia e extrem de comică. În acest timp, Elena e tot mai nefericită, iar între cele două se află un zid masiv. De altfel, la Cehov există întotdeauna un zid între personaje, chiar şi atunci când ele par să se regăsească, explică Yuriy.
Îmi notez cât mai mult din ceea ce povesteşte: că uneori închide ochii pentru a verifica dacă o situaţie e bine rezolvată, pentru că ochii ne înşeală uneori, în schimb urechea e mai fidelă, nu e antrenată să mintă; că obişnuieşte să nu le arate actorilor scenografia decât în ultima clipă, pentru a-i lăsa să se simtă liberi şi nu să aibă senzaţia că servesc doar decorului. El crede că a le arăta de la început cum are să fie totul la final blochează imaginaţia. În ultima etapă dinaintea premierei trebuie să existe un dialog între scenograf şi actori, iar scenografia se ajustează după jocul actorilor, şi nu invers. Preferă ca totul să se construiască pe parcurs, inclusiv luminile, şi cu cât procesul e mai puţin vizibil, cu atât i se pare mai bine. Ne povesteşte despre Lev Dodin, care nu i-ar spune niciodată unui actor să facă câţiva paşi într-o parte pentru a fi în lumină, ci eventual light-designer-ului să potrivească reflectorul în aşa fel încât actorul să fie luminat just. Pentru că lumina, ca şi scenografia, trebuie să ajute actorul şi nu invers.
În partea a doua a zilei, Ramona lucrează împreună cu Boris Gaza la scena din Pescăruşul în care Nina îl vizitează pe Treplev înaintea plecării definitive. Yuriy îi spune lui Boris că personajul ştie, sau ghiceşte, cine e la uşă. Ramonei îi sugerează să-şi ia câteva secunde ca să audă cu adevărat vuietul vântului. Apoi: să nu se calmeze, pentru că Nina nu a luat decizia de a rămâne cu Treplev. E agitată şi nu prea ştie ce caută acolo. Îi cere să se gândească ce înseamnă să nu fii capabil să plângi timp de doi ani, cum ţâşnesc atunci lacrimile de eliberare. Le aminteşte că obstacolele sunt cele care creează emoţia - fără obstacole nu există emoţie.
Iosif Csorba şi Boris Gaza, Ivanov
Yuriy îi cere lui Joji (Borkin) să rămână cu mâna pe inimă, de parcă i-ar fi frică să nu o piardă, apoi să conştientizeze că miroase în întregime a votcă; să fie trist pentru că Ivanov nu îl bagă în seamă, lectura fiind mult mai importantă decât posibila moarte a prietenului.
Nu l-am mai văzut niciodată pe Joji jucând atât de expresiv, atât de adevărat, atât de convingător şi emoţionant.
Dimineaţa începe din nou cu exerciţii. Primul: se plimbă cu toţii prin încăpere, fiecare gândindu-se la cineva din grup. Trebuie apoi să încerce să meargă cât mai aproape de persoana respectivă. Apoi cât mai la distanţă. Următorul pas e să îşi aleagă fiecare câte două persoane - de una să se ţină la distanţă, iar de cealaltă să încerce să se apropie. La bătaia din palme a lui Yuriy trebuie să-şi schimbe aleşii. Regizorul repetă de mai multe ori acest exerciţiu.
Al doilea exerciţiu provine de la actorii lui Peter Brook. Merg cu toţii prin încăpere. La bătaia din palme încremenesc şi unul singur trebuie să înceapă să se mişte. În momentul în care acesta decide să se oprească, alţii şase trebuie să plece. Când ei se opresc, vor porni alţii doi, apoi patru, apoi trei. Repetă de mai multe ori exerciţiul, dar actorilor le e greu să se coordoneze. La fiecare greşeală se reia de la capăt. Yuriy îi încurajează: la acest exerciţiu nu contează faptul că ei vor să se mişte, ci mult mai important e ceea ce vor ceilalţi să facă. Focusul nu e pe sine, ci pe ceilalţi, pe grup. Grupul trebuie să funcţioneze ca un singur corp, iar perceperea să se facă cu toate simţurile. Dacă văd că sunt suficienţi colegi în mişcare şi simţurile le sunt suficient de ascuţite, vor ajunge să se oprească încă înainte de a începe să se mişte. Le explică faptul că decizia de a începe mişcarea trebuie să fie clară şi mesajul coerent, pentru a nu-i încurca pe ceilalţi. Este vorba despre un dialog al grupului.
Din nou Ramona şi Boris - Pescăruşul, Nina şi Treplev
Jocul e mai închegat decât ieri. De altfel, la fiecare scenă i-am văzut pe actori progresând mai mult decât mi-aş fi imaginat că e posibil într-un timp atât de scurt. E drept că unii dintre ei şi-au ales mai multe scene. Studenţilor le-a fost mai greu, sunt în prag de licenţă, au examene. Notez atât cât pot, la unele scene mă fură imaginile.
Regizorul vrea ca Ramona să vorbească în timp ce plânge, pentru că vorbitul şi plânsul nu sunt, în acest caz, două acţiuni separate. Situaţia conţine o ironie tragică: neînţelegerea constă în faptul că Treplev crede că Nina s-a întors pentru totdeauna, dar ea revine doar pentru a-şi mai mirosi o dată trecutul. Ramona nu are voie să vorbească patetic - Yuriy: pe scenă se vorbeşte adesea patetic, dar în spatele cuvintelor nu e nimic. Toată lumea aşteaptă în teatru reacţii în momentele dramatice, dar în viaţa de zi cu zi se întâmplă ca de multe ori să nu existe o primă reacţie - unele întâmplări se procesează ani de zile.
Discută despre Nina: dacă Nina a devenit sau nu o actriţă bună, sau dacă e ratată. Yuriy explică faptul că Nina a suferit, au trecut ani în care totul s-a prăbuşit pentru ea, a plătit pentru ce a făcut, dar a înţeles, a învăţat, şi, mai ales, s-a regăsit, s-a înţeles şi s-a acceptat ca om şi ca actriţă.
Yuriy: Cehov nu scrie despre oameni simpli, personajele lui sunt foarte complexe, iar dacă actorii pun etichete pe personaje şi le împart în categorii, nu fac decât să îşi blocheze imaginaţia.
Discuţia finală mi se pare foarte francă. Yuriy este o prezenţă pozitivă. Toată lumea speră ca el să revină la Timişoara pentru a monta aici un spectacol, dar regizorul nu promite nimic. Le spune actorilor că marele lor atu ca trupă este tinereţea, dar că le lipseşte accesul la mari spectacole.
În aceste patru zile am văzut câţiva actori descoperindu-se, i-am văzut înţelegând şi putând să pună în practică cele înţelese, i-am văzut entuziasmaţi, uniţi, pozitivi. I-am văzut transformându-şi personajele, evoluând. Personajele schiţate au fost făcute din material modelabil, maleabil, şi nu rigid.
Mă gândesc că pe lângă bagajul enorm de informaţii şi teme de meditaţie pentru viitor, întâlnirea cu Yuriy şi atelierul său mi-au readus pentru clipe zâmbetul pe buze şi mi-au reconfirmat bucuria de a împărtăşi viaţa de teatru.
Impresii la cald
Horia Săvescu: "Are un extraordinar simţ al realităţii, e un tip cu mult umor. Eu credeam că după patru ani de facultate am ajuns la un anumit nivel, însă el mi-a arătat în aceste patru zile că nu ştiu nici măcar o infimă parte din ce înseamnă actoria. Mie mi-a deschis mintea. Am realizat că putem comunica perfect - nu există bariere lingvistice, iar comunicarea nu stă în cuvinte. Limbajul universal e realitatea.
Yuriy lucrează scenele ca pe nişte bijuterii, în filigran. Ceea ce te uimeşte e că ajungi să vezi deodată lucruri la îndemână, pe care nu le-ai remarcat până acum, de parcă ai fi avut ochelari de cal. Şi e un motor."
Simona Vintilă: "E un pedagog extraordinar. Are o capacitate fantastică de a explica, este foarte atent la detalii şi mi-a demonstrat că actoria e ceva natural şi nu are nimic de a face cu artificialitatea. Mă simt de parcă m-aş afla la cursurile de teatru ale lui Stanislavski. Am învăţat în aceste patru zile mai multe decât într-un semestru de facultate. Yuriy e un regizor cu care aş lucra non-stop!"
Alex Halka: "M-a învăţat cum să încep să descifrez textul, să mă gândesc la componenta fizică a personajului şi la context, să fiu atent la detalii şi să îmi pun tot timpul întrebări cu privire la credibilitate. De exemplu, dacă Nina din Pescăruşul a stat două ore în ploaie, nu poate intra la Treplev de parcă ar veni de la plajă. Eu cred că am înţeles odată pentru totdeauna cum se construieşte un personaj.
Un alt lucru important pe care ni l-a explicat este să nu forţăm emoţiile, ci să le atragem, să lăsăm situaţiile să ne ceară emoţie. Să las să se nască în mintea mea mai întâi gândul şi imaginea, şi abia apoi să vină cuvintele. Yuriy e o persoană modestă, cu o gândire pozitivă, care ştie să calmeze spiritele şi care ne-a arătat că şi greşelile pot fi experienţe pozitive."
Tatiana Sessler: "Nu se lasă influenţat de factori externi, ştie exact ce vrea să obţină de la cei cu care lucrează şi te ajută mult ca actor. Extrem de important mi s-a părut faptul că ştie să sudeze o grupă."
Iosif Csorba: "Face să pară totul simplu, nu complică inutil lucrurile. E un om foarte cult, un tip puternic, care ştie ce vrea, dar care te încurajează, de asemenea, să te duci pe situaţie. Pentru mine a fost important faptul că nu te judecă. Nu m-a făcut să mă simt prost nicio secundă, deşi după acest workshop mi-am dat seama că am făcut facultatea degeaba."
Boris Gaza: "Yuriy lucrează după metoda rusească, dar diferenţa dintre el şi alţii este că el chiar ştie să o pună în aplicare. Este important mai ales faptul că informaţiile teoretice pe care ni le-a dat în prima zi - când eram încă în aşteptare - şi-au găsit o formulă în practică. La început a deconstruit mult, a demontat şabloane şi clişee, dar în zilele ce au urmat a ştiut să ne motiveze şi a construit enorm."
Ramona Olasz: "A fost grozav faptul că am putut lucra foarte intensiv, fără a fi însă puşi sub presiune. Yuriy e un om extraordinar. A fost tot timpul în urma noastră, dar nu ne-a îngrădit, ne-a lăsat pe noi să construim personajele, să venim cu propuneri, ceea ce m-a făcut să mă simt extrem de liberă."
Olga Török: "Ne-a entuziasmat pe toţi, ne-a câştigat încrederea. Eu m-am simţit foarte în siguranţă la workshop, deşi iniţial mi-era frică de faptul că vor exista câţiva spectatori care ne vor vedea expuşi. Şi totuşi, nu a existat nicio clipă penibilă. Yuriy e un om sincer, natural, deschis şi m-a învăţat să urmăresc textul până în cele mai mici detalii şi să găsesc în text modalităţile de joc."
Daniela Török: "Te îndrumă fără a-ţi da comenzi, şi ne-a dat şi câteva lecţii de viaţă."