Un băiat şi o fată vor să se izoleze de restul lumii pentru un timp, şi ajung într-o fabrică dezafectată de la periferia oraşului. Dar aici cad în capcana propriei intenţii de a se rupe de oameni, şi rămîn blocaţi în liftul de marfă, care iniţial le păruse foarte potrivit pentru aventura lor. Acum nu e nimeni în jur să-i audă, şi nimeni nu ştie că sînt aici. Printre tentativele numeroase de a scăpa şi momentele tensionate care le marchează fiecare eşec, ei au de înfruntat şi ideea terifiantă că întregul univers e acum redus pentru ei la o cutie mai mică decît o încăpere.
Selecţii/premii în festivaluri:
International Film Festival of Uruguay, Uruguay (martie 2008)
Transilvania International Film Festival, România (secţiunea "Zilele filmului românesc", iunie 2008). Elevator a obţinut "Premiul pentru debut în filmul românesc"
Independent Producers International Film Festival, România (secţiunea "Avanpremiere", iulie 2008)
Anonimul International Film Festival, România (program paralel, august 2008)
Fresh Film Fest, Cehia (secţiunea "Fresh Generation", august 2008). Elevator a obţinut "Fresh Generation Award"
Auburn Film Festival for Children and Youth, Australia (septembrie 2008). Elevator a obţinut "Audience Choice Award" (Best feature film made by adults about or for youth)
Cum s-a mişcat Elevator-ul între etajele "teatru" şi "film"
În 2004, Alexandra a "ascultat" piesa Elevator la un spectacol-lectură, care cîştigase concursul DramAcum din acel an. I-a plăcut foarte mult povestea din piesă, şi s-a gîndit c-ar putea fi adaptată pentru un film low-budget, idee pe care i-a spus-o lui George. Povestea lui Gabriel Pintilei (doi tineri blocaţi într-un lift... peste care nu intră o trupă SWAT să-i salveze) l-a prins şi pe el. Apoi au văzut amîndoi piesa, montată la Teatrul Foarte Mic în regia Adrianei Zaharia, şi li s-a părut excelentă. Au rumegat ideea unui film, dar nu prea vedeau cum ar putea fi "cinematografiată", aşa c-au decis să abandoneze proiectul...
... Însă a mai trecut ceva timp, piesa nu le ieşea din cap, se iveau mereu ocazii de a cita fragmente din ea, şi pînă la urmă au început să întrezărească un unghi de atac "filmic". Au dat de urma lui Pintilei, şi el a fost de acord să i se ecranizeze Elevator-ul. Şi i-a invitat să vadă propria lui montare, la Teatrul Luni de la Green Hours, în care el regizase alţi doi actori (Cristi Petrescu şi Iulia Verdeş, amîndoi liceeni, pasionaţi, dar neprofesionişti, şi pe care i-a pregătit chiar el). Au fost acolo (era-n 2005), au văzut piesa, le-au plăcut actorii. Apoi s-au adunat toţi cinci la o masă, au discutat, şi au decis să facă filmul împreună, în condiţii simple: nimeni nu e remunerat, fiecare îşi va susţine cheltuielile, astfel ca în producţie să intre numai costurile "neutre". Gabi le-a arătat liftul teatrului Odeon (unde e şi actor), lor li s-a părut foarte potrivit, şi el a primit de la doamna Dorina Lazăr (directoarea Teatrului Odeon) permisiunea de a filma acolo. Au avut aproape trei săptămîni la dispoziţie, pînă începeau repetiţiile pentru stagiunea următoare. Au filmat atunci, în august-septembrie 2005, cu o cameră video semi-profesională, fără sunet "separat"...
... şi doi ani mai tîrziu aveau în mînă caseta cu produsul finit. Gabi a sugerat muzica Adei Milea, şi a obţinut de la ea cîteva piese, pe care le-au adaptat pentru coloana sonoră a filmului. Au făcut o proiecţie-test a filmului la Green Hours (cu rude şi prieteni). Florin Piersic Jr i-a ajutat ulterior să îmbunătăţească textura imaginii şi să amelioreze calitatea sunetului...
... şi filmul a fost trimis la festivaluri care acceptă formatul digital şi nu cer taxă de înscriere. În martie 2008, Elevator a avut "premiera mondială" la International Film Festival of Uruguay, iar naţional a debutat la Festivalul internaţional de film Transilvania, unde i s-a acordat "Premiul pentru debut in filmul românesc". În ţară, filmul a mai rulat la Festivalul internaţional al producătorilor de film independenţi şi la Festivalul Internaţionl de Film Anonimul. În august, filmul a obţinut Fresh Generation Award la Fresh Film Fest (Cehia), iar în septembrie a primit Audience Feature Choice Award la Auburn Film Festival (Australia).
Un-fel-de note de producţie
Cîteva motive pentru care ne făceam temeri că n-o să ne iasă un "film":
La filmări nu era nimeni care să strige "Action!" şi "Cut!". Cadrele erau delimitate de "Acum, Iulia" şi "OK, gata, Cristi". Motiv de frustrare profesională pentru regizor şi de relaxare confuză pentru ceilalţi.
Serviciul de catering era de tip bufet-suedez-adus-de-acasă. În primele zile, fiecare avea paharul lui de plastic, nominalizat c-o cariocă. În ultimele zile s-a ajuns la "A cui e sticla asta de apă -- pot să iau şi eu o gură?"
Ziua de filmare includea pauze de cîte un sfert de oră. În care fiecare dormea pe ruptelea pe unde apuca, pe podeaua sălii de repetiţii (a teatrului Odeon) la etajul căreia era "blocat" liftul.
Uneori, în lift, regizorul filma în şosete. El susţinea c-o face pentru a-şi asigura silenţiozitatea mişcărilor. Actorii au considerat gestul drept un ajutor în accentuarea extenuării personajelor.
Pentru augmentarea autenticităţii liftului, pe un perete au fost lipite etichete "tehnice" ilizibile. Una conţinea "Very important rules in this elevator". Regula nr. 4 avertiza "No screaming. In the elevator, no one can hear you scream".
Linoleumul folosit pentru podea a fost "patinat" accelerat. Scenaristul l-a tîrît pe ciment, în timp ce producătoarea servea drept greutate. Asta în timp ce regizorul şi actorii ciopîrţeau un palet pentru a-l transforma în podea falsă (pentru că liftul real nu avea "aerisirea" cerută de scenariu).
Cîteva motive care ne dădeau speranţe că poate o să iasă, totuşi, un "film":
Am avut pre-producţie. Aproape o săptămînă. Din care o zi de repetiţii pe text, o zi de căutat un model adecvat de linoleum şi de sită pentru "aerisire", o zi pentru probe de costume şi vizionări de DVD-uri, şi restul pentru argumentaţii inutile.
Din cele 18 zile de filmare (12 pline, 6 parţiale), una n-a ieşit cum trebuie şi a trebuit să umplem o altă zi cu re-shoots. La vremea respectivă, doar Spider-Man 2 îşi mai permitea un astfel de lux.
Ca orice producţie care se respectă, am depăşit programul de filmare planificat iniţial (două săptămîni pentru lift). Co-producător eficient, Gabi Pintilei ne-a obţinut încă trei zile.
Nu am lucrat "doar într-un lift", ci am avut multe şi diverse locaţii de filmare. Pentru flashback-uri am folosit două exterioare şi un demisol, iar cadrul cu telefonul (din final) e tras într-o baie întunecoasă.
Am avut şi post-producţie. Doi ani. În care primeam deseori întrebarea "Ei, cum mai merge cu filmul?"
Liftierii de serviciu sînt:
Iulia Valentina Verdeş (n. 21 aprilie 1987) a fost membru al trupei de teatru "Catharsis" a Colegiului Naţional "Gheorghe Şincai" între 2003-2005, cu care a obţinut în 2003 premiul al 2-lea la Festivalul Naţional de Teatru pentru Copii şi Tineret, ediţia 4, Buftea-Ilfov, şi, un an mai tîrziu, premiul 1 pentru interpretare (rolul Jacquenetta) la acelaşi festival.
Tot cu trupa de teatru din liceu, Iulia a obţinut în 2005 premiul Best Choreography la Festivalul Internaţional de Teatru în Limba Engleză Teen Play, ediţia a 7-a, Arad şi premiul pentru Cel mai bun spectacol în cadrul Festivalului Naţional de Teatru pentru Elevi "George Constantin", ediţia 7.
În acelaşi timp a obţinut rolul principal din piesa Elevator 2 în regia autorului Gabriel Pintilei, care a fost montată la Teatrul Luni de la "Green Hours". Piesa a fost invitată la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.
În toamna lui 2005 textul piesei Elevator devenea film în regia lui George Dorobanţu, iar anul următor i-a adus primul rol de televiziune în serialul Om sărac, om bogat difuzat de ProTV în 2006-2007, unde a jucat alături de Şerban Ionescu, Ilinca Goia, Cristina Deleanu, Gabriel Spahiu, Luminiţa Erga, Alexandru Mărgineanu ş.a.
În prezent Iulia este studentă în anul 2 la actorie în cadrul UNATC, clasa prof. Ion Cojar şi în anul 1 la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Hyperion.
"Elevator filmul a fost a fost prima mea experienţă cu camera de luat vederi, primul meu rol în film. Dar filmările nu au fost grele chiar deloc, mai ales că replicile le ştiam deja din piesă, textul era schimbat doar pe alocuri. Atmosfera în liftul şi în podul Teatrului Odeon, unde am filmat, era una caldă, plăcută, asta pentru că ne ştiam deja între noi. Cu Cristi şi Gabi am lucrat împreună şi la piesa de teatru. Apoi ne-am acomodat cu George şi Alexandra (care ne aducea îngheţată în pauzele de după-amiază)... În mare parte detaliile le ştiam de la piesă, dar asta nu înseamnă că n-a fost ceva nou pentru mine. Numai cînd auzeam noţiunea de "cameră de filmat"... mi se părea ceva măreţ. Dacă m-ar fi întrebat cineva în timpul filmărilor cît de mult cred în filmul ăsta şi cît de departe ar ajunge, n-aş fi ştiu să răspund... Gabi şi George ne ziceau mereu: daţi tot din voi acum, altfel, cînd o să vedeţi filmul, o să vreţi să daţi timpul înapoi să filmaţi din nou o scenă sau o replică... mereu ne spuneau că ceea ce este înregistrat nu se poate modifica. La un spectacol de teatru poţi "repara" o scenă din mers, dar în film tragi mai multe duble şi în final rămîne doar una."
Cristi Petrescu (n. 21 noiembrie 1988) a absolvit Liceul de muzică "Dinu Lipatti" din Bucureşti în 2007. Pe perioada liceului, în timpul liber, s-a înscris la o agenţie de casting, şi a jucat ocazional în reclame.
În 2005, cînd avea doar 16 ani, Gabriel Pintilei l-a ales pe Cristi pentru rolul băiatului din piesa pe care urma s-o monteze la Teatrul Luni de la Green Hours. Astfel a apărut Elevator 2, care s-a jucat în 2005-2006. Spectacolul a fost invitat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu în mai-iunie 2005. Acelaşi spectacol i-a oferit lui Cristi (dar şi colegei sale din piesă, Iulia Verdeş) debutul în film.
După ce a absolvit liceul, Cristi a plecat la Milano, iniţial pentru a urma o carieră în modelling, iar în prezent este asistentul celebrului fotograf italian Marco Glaviano.
"Într-o bună dimineaţă m-am dus la Teatrul Odeon unde mi s-a spus că o să joc într-o piesă de teatru. Nici eu nici persoana total străină şi foarte atrăgătoare de lîngă mine nu ştiam mai nimic despre ce înseamnă să joci într-o piesă de teatru. "- Unde, pe scenă? - Ahaa!" Informaţiile erau procesate cu greu de micul meu creier care, 6 luni mai tîrziu, era panicat de munca pe care o ducea pregătindu-se pentru piesă. Un proces de maturizare accelerat şi incredibil, şi mai ales o şcoală de teatru impresionantă cu un singur profesor - Gabi Pintilei - care lucra cu noi în fiecare noapte, fie în întunecatul pod de la Odeon, fie în populatul club Green Hours. Filmul a venit ca o surpriză şi mai mare, iar atunci cînd l-am filmat nu aveam cum să anticipăm cum va fi perceput peste 2-3 ani, cum va fi primit în festivaluri. Ceea ce părea, pe vremea cînd am filmat, doar un experiment făcut cu pasiune de nişte amatori, a devenit, de fapt, un film reuşit."
Gabriel Pintilei (n. 30 iunie 1978) a absolvit în 2000 facultatea de teatru la Iaşi. Între 2000 şi 2001 a fost angajat al Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov. Din 2001 este actor al Teatrului Odeon din Bucureşti.
A semnat coregrafia şi regia spectacolului Cajahcocekesaria, un spectacol realizat într-o limbă inventată, câştigător a numeroase premii, printre care Marele premiu la secţiunea Grup în cadrul Galei Tânărului Actor (Mangalia, 2000), şi coregrafia spectacolului Alchimistul, regia Anca Colţeanu, de la Teatrul Odeon, realizat în 2002.
A scris piesa de teatru Elevator, câştigătoare a concursului DramAcum 2, ulterior montată la Teatrul Foarte Mic în regia Adrianei Zaharia şi la Teatrul Luni de la Green Hours, în regia autorului. A fost scenarist şi co-producător al lungmetrajului Elevator, în regia lui George Dorobanţu, film realizat după piesa de teatru.
A fost unul dintre câştigătorii DramAcum 3 cu piesa Blifat, depusă în cadrul unui proiect la Teatrul Odeon, în vederea montării.
A câştigat, de asemenea, "Premiul pentru cea mai bună piesă românească nouă" în cadrul Festivalului Naţional de Dramaturgie Contemporană, Timişoara 2007, cu piesa Elevator, montată în limba cehă de"Leti Theatre" din Praga, de regizorul Jiri Trnka.
În prezent, piesa Elevator se află şi în atenţia Institutului Cultural Român din Paris şi din Lisabona, cu posibilitatea de montare în 2009.
"Am început să scriu piesa Elevator brusc, sub impulsul unei inspiraţii de moment, în timpul unei petreceri zgomotoase, cu oameni pe care nu-i prea cunoşteam, într-o cameră strâmtă, în căminul UNATC. Vreme de jumătate de oră, sau opt pagini de caiet studenţesc, pentru că pe vremea aia încă scriam de mână, nu la calculator, am înşirat începutul unei poveşti adevărate, ca în filmele americane, dar care în realitate s-a terminat nu foarte fericit. Doi puşti de 18 ani din Londra, o fată şi un băiat, se blocaseră în liftul unei clădiri, sediul unei corporaţii americane, în plin centrul capitalei. De la aventura lor, din anul 2002 şi până în momentul în care am început să scriu cele opt pagini trecuseră 2-3 ani, şi pentru mulţi rămăseseră un fel de "ştire de la ora 5". Tot aşa putea să rămână şi mai departe, pentru că, la un moment dat, în plină petrecere, cineva m-a remarcat: "Shakespeare, haide bre, nu bei o ţuică de la tata cu noi?", şi a trebuit să mă conformez. Dar am aflat într-o zi de concursul DramAcum 2 şi, cum mai erau doar 4 zile până la deadline, am început febril să continui povestea, care mi se strecura de fapt în minte în fiecare oră din zi. Şi, când trecuseră aproape 7 luni de la primul rând din piesă: "Mai bate! Mai bate! Trebuie sa fie cineva!!!!", am isprăvit-o şi am trimis-o la concurs. Urmarea se ştie: am câştigat, am perseverat cu ea, riscând să rămân autorul unei singure piese toata viaţa, am montat-o şi eu şi alţii, şi în ţară şi in străinătate, George Dorobanţu şi Alexandra Păun au făcut-o lungmetraj, am câştigat premii şi cu piesa şi cu filmul şi, sunt sigur, este doar începutul, pentru că fiecare a rămas măcar o dată în viaţă blocat în lift preţ de câteva secunde şi moare de curiozitate - ce-ar fi făcut înăuntru dacă secundele s-ar fi transformat în minute, minutele în ore şi orele în zile."
Ada Milea (n. 5 august 1975) a absolvit Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureş, secţia actorie, apoi a fost angajată a Teatrului Naţional din Târgu Mureş... şi a jucat şi a cîntat în Bucureşti în regia lui Radu Afrim (No Mom's Land, America ştie tot la Green Hours şi De ce fierbe copilul în mămăligă la Teatrul Odeon)... şi a cîntat în regia lui Th. Cristian Popescu muzica premiată a unor spectacole de teatru (Eu, cînd vreau să fluier, fluier la Teatrul Naţional din Tg. Mureş, Trilogie belgrădeană - Teatrul Bulandra)... şi a lucrat la Cirque du Soleil (Canada) două luni din trei ani... şi a cîntat în diferite locuri din diferite localităţi şi a lăsat coloane sonore în diferite teatre... şi a realizat discurile: Aberaţii sonore (cu Fundaţia Phoenix, în 1997), Republica Mioritică... şi Absurdistan (cu Intercont Music în 1999/2003), No Mom's Land (Green Records - 2002), Apolodor şi Quijote (cu A&A Records în 2004 şi 2005).
Florin Piersic Jr. (n.18 iulie 1968), actor şi regizor de teatru şi film, este un adevărat filmmaker independent. "Şcoala de film" a făcut-o realizînd Advertising, primul său scurtmetraj, în 2004, cu care a obţinut "Premiul special al juriului" şi un premiu din partea Asociaţiei Independente de Film şi Video din Ungaria la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, de la Tîrgu Mureş. În 2005 au urmat două lungmetraje 100% independente: Eminescu vs. Eminem şi Fix Alert, acesta din urmă obţinînd o Menţiune specială la B-Est Film Festival, (Bucureşti, 2005) şi Menţiunea de onoare la Premiile UCIN în 2006. Tot în 2006 a produs şi regizat 3 scurtmetraje, Take Six, Advertising Space şi Pickpocket, care este "felia" sa din proiectul independent Bani, un lungmetraj-antologie pe care l-a iniţiat şi promovat. Poetic mechanics este cel mai recent scurtmetraj al său, selecţionat în festivalul Filminute 2007.
"În repetate rânduri, am fost acuzat că sprijin filmul independent realizat cu mijloace minimaliste, făcut pe genunchi, rezultat al inepţiilor imaginate de nişte oameni fără şcoală, fără ţintă şi fără prea multe preocupări. Şi nu m-au deranjat niciodată toate aceste opinii. Cred în continuare că există oameni al căror potenţial nu poate fi descoperit decât în măsura în care li se va acorda credit. Evident, majoritatea creatorilor nu va aduce nimic nou în peisaj. Vor apărea copii palide ale potecilor bătătorite de alţii, cu mult timp în urmă. Dar mă interesează cu adevărat să-i identific pe cei câţiva despre care ştiu că-mi vor acapara atenţia şi care mă vor face să nu regret că mi-am ales meseria asta ciudată. George Dorobanţu şi Alexandra Păun sunt doi oameni cu care sunt dispus să lucrez oricând, necondiţionat. Nu ştiu ce rost ar avea să-i laud, sau să analizez Elevator-ul. Nu sunt critic de film şi n-am în arsenal cuvintele potrivite. În plus, motivele pentru care mie mi-a plăcut filmul (chiar şi la a şaptea vizionare) pot fi subiective. Ştiu doar că sunt nerăbdător să aflu în continuare ce vor mai imagina cei doi, într-un viitor proiect. Iar tu, dacă n-ai văzut Elevator, lasă deoparte orice prejudecată şi caută-l. Mi-ar fi uşor să bat monedă pe faptul că alţii fac filme tâmpite cu miliarde şi că proiectul de faţă a costat o nimica toată. N-am să cad în capcană. Pentru că toate amănuntele astea de culise n-au nici o importanţă. Contează doar starea ta de spirit atunci când proiecţia se va fi terminat. Şi faptul că vei fi imediat copleşit de nevoia de a-l revedea. Iar asta nu-i puţin lucru."
Alexandra M. Păun (n. 19 octombrie 1981) a absolvit Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universităţii "Ovidius", Constanţa. În 2004 a produs scurt metrajul documentar independent Aliaj - o repetiţie. În 2005 a lucrat ca asistent producţie la filmul Un acoperiş deasupra capului, produs de Artis Film cu sprijinul CNC, după care a devenit co-editor la revista (şi site-ul) CineMagia. În 2006 a început colaborarea cu Media Pro Pictures ca scenarist. În 2008 a încheiat producţia la primul său lungmetraj, Elevator, un film independent low-budget in regia lui George Dorobanţu, bazat pe piesa omonimă scrisă de Gabriel Pintilei. În 2007 a produs scurtmetrajul Guru/Kiddo, inclus in proiectul iniţiat de Florin Piersic Jr, Bani.
"Eu şi George am venit din Constanţa în Bucureşti ca să facem filme. Aveam o cameră Sony semi-profesională, o tolbă de experienţă căpătată din proiecte neterminate, o copie xerox la Rebel Without a Crew a lui Rodriguez, mai multe scenarii de lungmetraj... şi un proiect indie low-budget: un slasher pe care-l doream ingenios. Proiectul ăsta era cel mai ieftin dintre scenariile noastre... pînă cînd am descoperit Elevator. După ce-am asistat, în toamna lui 2004, la spectacolul-lectură cu piesa lui Gabriel Pintilei (una dintre cele cinci piese cîştigătoare la DramAcum2), textul nu-mi ieşea din minte. Foarte puternic, bine structurat, atît de "sadic" emoţional, cu dialoguri realiste. Şi, practic vorbind, mai realizabil decît orice proiect al nostru. Pregătiţi sufleteşte să filmăm, deşi nu găsisem un microfon bun, a trebuit să luăm o decizie rapidă: atunci, acolo, cu ce avem... sau cu de toate, cine ştie cînd, cum... şi dacă. Aşa că am filmat în condiţiile minime pentru realizarea unui film la o calitate decentă. Iar post-producţia a durat mult, din varii motive: o inundaţie în garsonieră, hard-ul (cu proiectul) care timp de săptămîni nu s-a lăsat "citit", căderi de tensiune tocmai cînd ţi-era lumea (montajului) mai dragă..."
George Dorobanţu (n. 14 octombrie 1974) a absolvit în 1999 Academia Navală "Mircea cel Bătrîn" din Constanţa. A navigat ca ofiţer în marina comercială pînă în 2005. Scenariul Donna Morgana scris în colaborare cu Alexandra M. Păun a fost selectat în decembrie 2005 de TVR în cadrul concursului de lungmetraje. În 2006 a filmat videoclipul Hai! pentru trupa Aliaj. În afară de mediumetrajul (neteminat) Fade Out a mai filmat scurtmetrajul Guru/Kiddo (în 2007), inclus în proiectul Bani (iniţiat de Florin Piersic Jr). Elevator este primul lui lungmetraj, după scenariul lui Gabriel Pintilei, bazat pe piesa de teatru omonimă, filmat în toamna lui 2005 în condiţii low-budget şi finalizat în toamna lui 2007. În prezent pregăteşte al doilea său lungmetraj independent.
"Sînt patru ani de cînd am dat de piesa lui Pintilei, iar eu şi Alexandra încă mai cităm schimburi de replici. Pentru noi rămîne un text antologic şi o poveste frumoasă. Am vrut să facem un film cît mai pe măsură. În cazul unei producţii ultra-low-budget, e greu să acoperi toate aspectele astfel încît suspendarea neîncrederii spectatorului modern să fie satisfăcută. Noi ştiam de la început că ne luptăm să facem un ceva-cinematografic-care-aspiră-la-statutul-de-cinema. Şi că poate rezulta un film cu multe segmente reuşite, dar care, per total, nu funcţionează... sau unul cu cîteva articulaţii care scîrţîie, dar ansamblul se ţine. Aşa că am muncit sperînd ca Elevator să ajungă în a doua categorie."
Elevator, România, 2008
Regie, imagine, montaj: George Dorobanţu
Scenariu, co-producţie, casting: Gabriel Pintilei
Muzică: Ada Milea
Distribuţie: Cristi Petrescu, Iulia Verdeş
Consultant tehnic post-producţie: Florin Piersic Jr.
Producţie: Alexandra M. Păun.