Deschiderea stagiunii de concerte a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti

Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti au inaugurat noua stagiune simfonică, joi 2 octombrie 2008, la sala de concerte a Ateneului Român, cu monumentala Simfonie nr. 3, în re minor de Gustav Mahler, avându-l la pupitrul dirijoral pe Christian Badea şi solistă pe mezzosoprana Sidonia Nica. Corul a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner, iar spectacolul a beneficiat de prestaţia Corului de copii Radio, dirijor Voicu Popescu.

Interpretarea celor şase părţi ale amplei lucrări mahleriene a fost impresionantă, prin senzaţia de forţă telurică indusă sonor. Mahler a compus această simfonie în timpul verilor 1893-1896, petrecute pe malul Attersee, lângă Salzburg.

Dirijorul Christian Badea a reuşit într-un mod aparte să redea cu ajutorul unui aparat vocal-simfonic complex, măreţul proiect al compozitorului: etapele Creaţiunii. Spre deosebire de unele interpretări cu tentă de încrâncenare pasională constantă, efuziunea romantică umanizatoare a predominat în această viziune, îndelung finisată. Rezultatul a fost unul pe măsura efortului şi talentului artiştilor: prin intermediul acestei muzici, ascultătorul era îndemnat să trudească spiritual la aflarea sensului existenţei omului.

Suflătorii de alamă, cornii, trompetele, trombonii au avut un rol covârşitor în obţinerea unei tensiuni zguduitoare. Ei erau susţinuţi de un compartiment de percuţie variat alcătuit (din care nu lipseau timpanii, toba mare, toba mică, clopotele, trianglul şi cinelul). Totodată, o interesantă spaţializare a surselor sonore a fost generată prin amplasarea trompetei solo în culise şi a tobei mici în fundul sălii.

Obsedantul ritm cuprinzând trei atacuri, ce aminteau de moartea prematură a celor trei copii ai compozitorului a fost realizat cu mult tragism.

Dificila partitură a beneficiat de o execuţie sublimă a planurilor dinamice (în special a celui minim). Sunetul avea o timbralitate bogată chiar şi în pianissimo. Unisonul transparent al corzilor, cu intonaţia lor cristalină în acute, contrasta cu melodiile pătrunse de umbre sumbre. Vibrato-ul calm şi omogen din registrul grav ţinea ascultătorul cu respiraţia tăiată. Oboiul şi vioara solistă, în cântul lor, s-au contopit, utilizând o agogică pretenţioasă impusă de textul muzical romantic.

În cea de-a patra parte, vocea caldă şi bine controlată a mezzosopranei Sidonia Nica s-a înălţat într-o atmosferă de reculegere pregătită de violoncele. Momentul naşterii omului, ca etapă a Genezei aducătoare de stare dubitativă în lume, a preschimbat într-adevăr discursul muzical. Calitatea emisiei, cu etufări, frazarea finisată, dicţia clară şi integrarea firească a liniei melodice în fluxul general, trăirea timpului artistic creat, sunt câteva dintre atuurile acestei interprete. Frumoase, de asemenea, solo-urile de vioară, inspirat modelate în intimitatea construcţiei agogico-dinamice.

Intervenţiile ansamblului coral, uneori având sonorităţi înrudite cu orga, au dat monumentalitate unor momente desprinse parcă de lumea noastră, stăpânită de un concret epuizant şi parţial steril.

Rafinamentul efectelor coloristice, potenţat de surdinele alămurilor, de sul ponticello, con legno, tremolo la corzi, a completat amalgamul de vibraţii. Ştiinţa armoniei, a înlănţuirilor acordice, pe care Mahler o etalează în această simfonie, copleşeşte ascultătorul. Corul de copii Radio, într-o formă excelentă, a contribuit la "placarea" aurită a suprafeţelor sonore.

Tempo-ul ultimei părţi a conferit grandoare expresiei muzicale. Lentoarea desfăşurărilor sugera o povară necuantificabilă material, doar intuită, interiorizată la extrem.

O lume mai bună. O existenţă neîntinată, o muzică ce, ca să fim în miezul ei, ne cere să ne învingem ignoranţa.