Samovarul, cartea şi sfârleaza - Trei surori

Teatrul Maghiar din Cluj şi-a început stagiunea cu un spectacol exponenţial pentru statutul obţinut anul trecut de membru al Uniunii Teatrelor din Europa. După ce vezi excelenta trupă a teatrului evoluând în Trei surori, îţi dai uşor seama că recunoaşterea europeană a meritelor instituţiei nu e de ici colea, ci e pe deplin meritată.

Pe linie repertorială, inaugurala premieră a stagiunii vine după un spectacol-explozie cu impact deosebit în rândul spectatorilor. Se spune că banul la ban trage. Şi acum instituţia are nevoie acerbă, mai mult ca oricând, de bani pentru organizarea (care bate la uşă) a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa. Probabil că şi valoarea trage tot la valoare, de vreme ce, succesul răsunător cu Unchiul Vania montat aici de Andrei Şerban a atras după sine un alt succes: Trei surori în regia lui Tompa Gábor. Un act de prozelitism cehovian nu e neapărat şi unul de prozelitism valoric. Ce face regizorul pentru a nu merge pe urmele lui Andrei Şerban? Nimic altceva decât a făcut şi până acum. Îndrăgostit pe viaţă de teatrul absurd, caută să tragă dramatismul piesei cehoviene spre absurd şi deconstrucţie conflictuală pentru a-i decripta mecanismele ce o menţin de atâta timp în topul preferinţelor. Iar dacă Andrei Şerban a fost exploziv în Unchiul Vanea, Tompa Gábor se arată temperat, poate chiar reţinut.

Tompa a rezumat subiectul piesei în două rânduri de o banalitate incitantă: "Trei surori vor cu tot dinadinsul să ajungă la Moscova, şi pentru că nu există niciun obstacol, nu se duc." Nu e ţintită din start situaţia revoltător de absurdă? De ce nu se duc? s-ar putea întreba spectatorul tânăr, nefamiliarizat cu întortochelile cehoviene. Regizorul acţionează cu dibăcie şi multă precauţie ca să evidenţieze această realitate simplă, tristă, necruţătoare. Viaţa în capitala de gubernie a intrat în nişte tipare din care cu greu se poate ieşi. Practic nu se iese. Prinse în această inerţie vecină cu toropeala şi lâncezeala specifice provinciei ruseşti, cele trei surori vor rămâne unite ca să-şi trăiască vieţile departe de împlinirile visate cândva.

Viziunea scenică e una conformă, în linii mari, tabloului global cehovian, presărată cu pigmentări de natură expresionistă şi chiar naturalistă uneori. Ceea ce, fireşte, nu dă rău, ba chiar fixează tipologii şi creează atmosferă.

Un uriaş bust de croitorie, îmbrăcat în haină militară, domină scena încă de la început, amintind de generalul Prozorov, răposatul tată al celor trei surori, Olga (Andrea Kali), Maşa (Imola Kezdi) şi Irina (Hilda Peter). Dezbrăcarea lui de însemnele cazone, mărci ale unei ordini rigide, anunţă o posibilă perturbare în conservarea cutumelor. Astfel baronul Tuzenbah (Balazs Bodolai) se hotărăşte să muncească, deşi la Petersburg n-a ştiut ce e munca. Verşinin, venit de la Moscova, se gândeşte ce bine ar fi dacă ar putea începe o viaţă nouă, adevărată.

Ziua onomastică a Irinei strânge în casa Prozorov tot felul de personaje aplatizate spiritual. Bătrânul Cebutîkin îi aduce în dar Irinei un samovar, emblema nuanţată sentimental a Rusiei patriarhale. Cadoul este vag respins pe motiv că e prea scump. Un simbol pe cale de a deveni anacronic. Kulîghin, soţul Maşei, vine cu o carte scrisă de el însuşi: istoria liceului din ultimii cincizeci de ani. Gestul e un simplu automatism ratat, penibil, ce trimite spre gafa absurdă. Cartea i-a fost înmânată şi de Paşti. Sublocotenetul Fedotik îi aduce o sfârlează. Scena e maxim exploatată. Invitaţii se holbează la ea crispaţi şi tâmp aşteptând un semn ca să priceapă şi ei ceva din rotirea asta misterioasă a titirezului, o rotire pe loc precum propriile lor destine. Rostogolire pe loc a destinelor umilite de o soartă ingrată.

Atent la nuanţarea replicilor, Tompa n-a îngroşat înspre grotesc exaltarea celor trei surori prin sublinierea exagerată a îndemnului "La Moscova! La Moscova!" prezent până la paroxism în alte spectacole cu Trei surori. Dimpotrivă, fragilele figurine pe care le conturează par estompate, reţinute, discrete, demne până la limita decenţei. Astfel că întreg spectacolul pare a sublinia ideea unei striviri irecuperabile. E vorba de strivirea destinelor celor trei surori sub dominarea intereselor lipsite de scrupule ale celor cu care ele vin în contact. Pentru ele viaţa n-a fost frumoasă deoarece ea "ne-a înăbuşit ca o buruiană". Verdictul lui Verşinin cade explicativ: "Vezi, noi, ruşii, suntem în stare să ajungem la cele mai înalte culmi ale gândirii, dar spune-mi... de ce oare ne lăsăm robiţi de toate mărunţişurile vieţii?"

Tompa n-a prea lăsat vreun amănunt neprelucrat. De pildă, cele câteva acorduri la pian sunt executate chiar de actori ca veridice vlăstare ale generalului Prozorov care şi-a pus copiii să înveţe nu numai limbi străine ci şi pianul.

Trupa răsplătită cu aplauze cum numai la Teatrul Maghiar se aud, pentru că aici există un deosebit cult al actorilor, merită amintită în întregime. Ceea ce şi fac în continuare:


Trei surori de A.P. Cehov
Regia: Tompa Gábor
Decor: Andrei Both
Costume: Carmencita Brojboiu
Cu:
Andrei Sergheevici Prozorov: András Hatházi
Natalia Ivanovna: Tünde Skovrán
Olga: Andrea Kali
Maşa: Imola Kézdi
Irina: Hilda Péter
Kulighin Feodor Ilici: Attila Orbán
Verşinin Alexandr Ignatievici: Zsolt Bogdán
Tuzenbach Nikolai Lvovici: Balázs Bodolai
Solionîi Vasili Vasilievici: József Bíró
Cebutîchin Ivan Romanovici: Iván Dengyel
Fedotic Alexei Petrovici: Levente Molnár
Rode Vladimir Karlovici: Ferenc Sinkó
Ferapont: György Barkó
Antisa: Ágnes Kakuts
Svetlana: Eniko Skovran
Protopopov: Ervin Szûcs.