Ceea ce era mult aşteptat s-a produs: concertele inaugurale ale noii stagiuni s-au derulat în bune condiţii şi cu puhoi de lume în cele mai importante două săli de concert ale vieţii muzicale româneşti. Am numit Ateneul Român şi Studioul "Mihail Jora" al Radiodifuziunii Române, aflată, iată, la cel de-al 80-lea an aniversar.
La Ateneul Român, prin colaborarea dintre Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta dirijorului Christian Badea, s-a prezentat, în cele două succesive seri de concert, din 2 şi 3 octombrie 2008, Simfonia nr. 3, în re minor de Gustav Mahler. La Sala Radio a fost programat un incitant Festival Beethoven, cu participarea Orchestrei Naţionale Radio; să menţionăm rapid că orchestra - sub conducerea lui Horia Andreescu - a prezentat rar abordata uvertură Victoria lui Wellington, op. 91, Concertul nr. 5 în mi bemol major pentru pian şi orchestră, op. 73, faimosul Imperial, solist fiind pianistul german Gerhardt Oppitz, şi nu mai puţin cunoscuta şi iubita Simfonie nr. 3 în mi bemol major, op. 55, Eroica. Au fost două importante momente muzicale, minuţios şi atent pregătite de ambii şefi de orchestră.
Atît simfonia de Mahler, care a impus o mare desfăşurare de forţe - aici aducîndu-şi contribuţia şi dirijorii Iosif Ion Prunner şi Voicu Popescu, dirijorul Corului de Copii Radio -, cît şi lucrările beethoveniene, mai ales, au fost excelent lucrate şi prelucrate cu fineţe de artizan. La fiecare început de stagiune, maestrul Horia Andreescu surprinde prin acurateţea cu care se apleacă asupra partiturii şi prin atenţia cu care tratează fiecare notă şi intenţie a compozitorului. Orchestra Naţională Radio a sunat magistral, atît în partea orchestrală din Concertul nr. 5, cît, mai ales, în simfonia ce a urmat. Fineţea sunetelor diverselor instrumente, sunetul pur pus acolo unde şi cînd trebuie, alături de momentele bine strunite de "tutti" au creat atmosferă şi, de ce nu, emoţie. Beethoven nu poate fi perceput decît cu sensibilitate şi cu emoţie. Au fost momente de graţie la Sala Radio, acolo unde, dacă ni se permite, parcă solistul serii a fost cam obosit sau cam fară chef. Un nume recunoscut pe plan internaţional, acest Gerhard Oppitz - cu alura fizică a mult mai zîmbăreţului şi simpaticului Kurt Mazur -, parcă nu a convins. A cîntat onest şi corect, însă Beethoven implică şi altceva. Dar să nu fim cîrcotaşi chiar de la începutul stagiunii. Mai ales că au urmat, după bisul refuzat de pianist în mod neaşteptat, cîteva momente tragic-comice.
Conducerea superioară a Societăţii de Radiodifuziune şi o distinsă doamnă, consoartă de politician, candidat şi la postul de prim-ministru, în viitorul apropiat, s-au adresat publicului meloman să se alăture Campaniei de luptă împotriva cancerului de sîn şi al celui de col uterin. Soţia politicianului, Mihaela Geoană, a făcut apel, prin cuvinte sensibile, la simţul civic al celor din sală de a merge cît mai repede la control pentru ca aceste forme de cancer să fie depistate cît mai repede. Zîmbetele şi aplauzele de circumstanţă nu au putut goni un anumit sentiment de jenă şi inconfort, ţinînd cont de media de vîrstă a celor din sală şi de momentul artistico-muzical ales. Inadecvare ar fi cel mai elegant cuvînt pe care îl putem folosi. O intenţie generoasă poate eşua prin inadecvare. La locul, timpul şi publicul (ne)potrivit.
Trecînd peste acest incident, să-i spunem delicat şi amuzant, să reamintim prestaţia de excepţie a orchestrei de sub bagheta lui Horia Andreescu. Excelent şi concertul de la Ateneul Român, cu Simfonia nr. 3, în re minor, de Mahler. Compusă extrem de rapid, ţinînd cont de dimensiunile ei - avem de a face cu cea mai lungă simfonie de Mahler, de peste o oră şi jumătate -, între 1895 şi 1896, în două veri la Steinbach am Attersee, aceasta a fost prezentată integral abia în 1902, sub conducerea autorului, cu prilejul unui festival organizat de "Allgemeiner Deutscher Musikverein" la Krefeld. "Succesul acestei audiţii a fost triumfal, determinînd o vertiginoasă extindere a interesului opiniei publice internaţionale pentru opera de compozitor a lui Gustav Mahler", notează sagace George Bălan în Gustav Mahler sau cum exprimă muzica idei, un excelent şi amănunţit studiu din 1964, cu o bogată biografie, carte care ar merita neapărat retipărită. (Pe scurt, la acest punct: Editura Humanitas începuse recent, destul de bine, sub oblăduirea lui Vlad Zografi, o serie de noi lucrări dedicate marilor nume din istoria muzicii, unde deja au apărut cărţi dedicate lui Beethoven, Mozart, Ceaikovski - să remarcăm o frumoasă monografie semnată de o distinsă prozatoare, Nina Berberova, consacrată lui Ceaikovski.
Seria, din păcate, a fost abandonată din raţiuni comerciale; nu avem ce să comentăm cînd vine vorba despre gusturile de lectură ale cititorilor români, păcat, oricum, că o iniţiativă bună se poticneşte atît de repede). Simfonia a treia de Mahler este o "frescă eroico-funebră, străbătută de fiorul marilor nelinişti ale cugetului" (apud, acelaşi azi uitat, George Bălan). O lucrare amplă, cu un cor de femei, în jur de 60, pe scena Ateneului, şi un altul de copii-fete, în cazul concertului de la Ateneu, cu toate că Bălan precizează că la Mahler ar fi de "băieţi", plus solista serii, mezzosoprana Sidonia Nica, la care s-au adăugat membrii orchestrei Filarmonicii, sub energica şi bine strunita baghetă a lui Christian Badea, care au conturat un uriaş univers sonor de mare intensitate şi diversitate. Efort remarcabil, succes pe măsură, iar Christian Badea confirmă din nou clasa sa internaţională. A 140-a stagiune a Filarmonicii George Enescu a fost onorată exemplar.