Se poate spune că toamna a început, la Bucureşti, sub semnul lui Enescu, manifestări diverse atrăgînd atenţia publicului şi a specialiştilor, pentru că, spre exemplu, Muzeul Enescu a vernisat o expoziţie cu multe repere inedite privind relaţia Maestrului cu Yehudi Menuhin, discipol şi apoi prieten. Documentele aflate fie în arhiva Muzeului, fie la Biblioteca Academiei sau la Biblioteca Naţională reflectă "prima lecţie" (1927), prezenţa micului violonist la Sinaia sau la Paris, citate din volumul său de memorii Călătorie neterminată, în care îl evocă adesea pe Enescu, dar şi o scrisoare a tatălui său, Moshe Menuhin, adresată acestuia (1933), apoi un manuscris enescian inedit - Nocturna Ville d'Avray pentru pian, vioară, violoncel, compusă, se pare, la vila familiei Menuhin, lîngă Paris, unde mari artişti ai vremii cîntau adesea în diverse "formule" instrumentale. Într-o succesiune inteligent gîndită de Cristina Andrei şi Silvia Costin, alături de Daniel Achim, se regăsesc Marele Premiu al Discului (1933), acordat înregistrării dublului de Bach - solişti Enescu şi Menuhin -, discurile lor editate la "His Master's Voice", articole elogioase din presa franceză, o scrisoare a soţiei lui Chausson, dar şi cadenţa scrisă de Enescu la Concertul nr. 7 de Mozart şi dedicată lui Menuhin (lucrare interpretată apoi de acesta sub bagheta lui Enescu), programe, afişe, cronici referitoare la recitalurile renumitului violonist care a cîntat, spre exemplu, Sonata a III-a la New York, Paris şi Londra sau în Australia, fotografii şi articole cu ocazia turneului întreprins de Menuhin la Bucureşti, în 1946 (moment care a marcat, de fapt, plecarea definitivă a lui Enescu din ţară), apoi vizitele artistului la Muzeul Enescu (1956 şi 1998). O ambianţă ideală pentru ca excelentul Gabriel Croitoru să ofere un recital, cîntînd superb pe vioara Guarneri, care i-a aparţinut lui Enescu (după exact 9 ani de la concursul pentru vioara Stradivarius, în urma căruia chiar Menuhin l-a desemnat cîştigător, dar...).
Marcînd cei 50 de ani trecuţi de la premiera românească a operei Oedip, ONB a readus pe scenă producţia realizată în 2003, în regia lui Petrică Ionescu, monumentală, densă şi echilibrată, cu costume fantaste de efect (semnate de Cătălin Ionescu-Arbore), din care speram să "dispară" artificiile de revistă. Sub bagheta lui Cornel Trăilescu, orchestra a sunat neaşteptat de bine, omogen şi tensionat, cu o coloristică adecvată, corul a evoluat corect (surprinzătoare cîteva voci răzleţe), baletul a fost parcă mai expresiv, balerinul-coregraf Francisc Valkay a conturat din nou figura-simbol a bătrînului Oedip omniprezent în spectacol, iar soliştii au creat personaje în majoritate reuşite - Ştefan Ignat, renunţînd să-şi mai forţeze glasul, a rezolvat rolul Oedip cu acurateţe, rămînînd însă la fel de detaşat emoţional, iar Oana Andra a debutat în Iocasta, mai curînd feminină şi îndrăgostită. Ionuţ Pascu a întrupat un Creon cu prestanţă şi incisivitate, Valentin Racoveanu a preluat onest rolul Păstorului, Ecaterina Ţuţu a impresionat în partitura Sfinxului, Pompei Hărăşteanu şi-a reluat rolul de o viaţă - Phorbas - cu aceeaşi linie din totdeauna, asemeni Adrianei Alexandru în Meropa, Horia Sandu a parcurs curat intervenţiile lui Tiresias, dar am ascultat pentru prima oară un tenor, Gabriel Năstase, în rolul Teseu (scris pentru... bariton), alături de Mihnea Lamatic (Străjerul), Ştefan Schuller (Marele Preot), Mihai Lazăr (Laios), Sidonia Nica (Antigona).
În ansamblu, un spectacol bun, deşi uşile din decor se lovesc cu zgomot, peretele-cortină nu se mai închide cum trebuie, "orbii" au mişcări de o precizie hilară, Oedip o mîngîie pe Iocasta chiar şi cînd începe să înţeleagă că... e mama sa, iar în final se proiectează "rozete" de un gust discutabil (identice, de altfel, cu cele din... Simon Boccanegra, adăugate la fel de neinspirat de acelaşi scenograf). Probabil au fost ultimele reprezentaţii ale acestei montări, pentru că, după cum s-a anunţat în conferinţa de presă organizată la Ministerul Culturii, ediţia din 2009 a Festivalului "Enescu" va propune o nouă versiune scenică, în coproducţie cu Opera din Toulouse (unde premiera a avut loc în 10 octombrie 2008), care, sperăm, va rămîne apoi la ONB. În acelaşi cadru, ministrul Adrian Iorgulescu a asigurat că Sala Palatului va avea acustică naturală (fără amplificare), că s-a achiziţionat un pian Steinway pentru serile de la Palat, că vor fi concerte şi în ţară, că programele se vor transmite în direct pe postul naţional de radio şi cîteva la Mezzo TV (poate şi la TVR). De asemenea, directorul Ioan Holender a detaliat concepţia manifestărilor desfăşurate între 30 august şi 26 septembrie 2009 (incluzînd 24 de opusuri enesciene şi numeroase creaţii româneşti contemporane), dar şi a premierei operei Celan, care va fi dirijată de autor - Peter Ruzicka - la ONB. Reprezentantul Primăriei a citit mesajul lui Sorin Oprescu, asigurînd că pasajul Băneasa va fi terminat, deci deplasarea miilor de oaspeţi implicaţi în festival nu va fi afectată. S-a prezentat site-ul unde vom găsi date despre interpreţi, despre organizare etc., iar pliantul pus la dispoziţie pentru mass-media confirmă faptul că numele "mari" şi diversitatea repertorială răspund tuturor gusturilor - muzică preclasică sau modernă, seri de jazz, recitaluri camerale, concerte simfonice sau spectacole de operă şi de balet, care, deşi din nou se suprapun, vor oferi aproape o lună de regal artistic.