Teatrul Ariel din Rîmnicu Vîlcea a ales să deschidă stagiunea într-un mod original. Cu ocazia împlinirii a 10 ani de la transformarea în municipal, ambiţioasa trupă din parcul Zăvoi a organizat o inedită petrecere în aer liber cu focuri de artificii, sarmale, lăutari şi... cînticele de Vasile Alecsandri. Bucurie justificată, fiindcă simpatica trupă şi-a cîştigat într-un timp relativ scurt renume în ţară şi mai ales în străinătate.
Un experiment perpetuu, mobilitate, spirit liber, cum le spune şi numele, bucurie a creaţiei, iată cîteva atribute posibile pentru acest teatru-fenomen care e de stat, dar se comportă ca unul independent, e de repertoriu, dar inovează fără reţinere, e profesionist, dar asigură training amatorilor în atelierul-şcoală aferent. Echipa e tînără şi trăieşte în teatru ca într-un cantonament nonstop, sporindu-şi efectivul pe măsura sporului biologic. Chiar dacă pe statul de plată au funcţii diferite, cu toţii pun umărul la greu. Manager destoinic, regizoarea şi directoarea Doina Migleczi, sărbătorită şi ea pentru cei treizeci de ani de teatru, a obţinut pas cu pas de la oamenii cu care lucrează încredere totală pentru a se implica în proiecte îndrăzneţe şi de succes. Au călătorit enorm, au dat spectacole pretutindeni pe continent, au realizat coproducţii cu artişti din lumea largă pe care i-au găzduit mai apoi în Zăvoiul lor şi sunt în pragul unei alte deplasări în Italia, la Sassari şi Viterbo.
Istoria acestui teatru mic, de buzunar, e făcută din fapte incredibile, căci nu e simplu să porneşti la drum fără nimic şi să ai azi nu doar faimă, ci şi acces la resurse. Trupa s-a format în jurul lui Silviu Purcărete, în anii cînd începea la Vîlcea, cu Decameronul, fulminanta lui carieră. Spiritul de echipă, neliniştea creatoare, dar şi disciplina le-au intrat în sînge de pe atunci actorilor de aici, aşa încît uneori pentru ei mai important este drumul, experienţa decît ţinta. Prezent la acest jubileu, cunoscutul şi apreciatul regizor de talie internaţională şi-a recunoscut năşia şi, mai mult decît atît, le-a promis colaborări viitoare. Vîlcenii i-au acordat cu acest prilej festiv o diplomă de excelenţă şi de recunoştinţă.
Diplome au primit şi primarii care s-au succedat la conducerea oraşului înconjurîndu-i cu dragoste pe artişti, susţinînd financiar refacerea clădirii teatrului şi, de curînd, făcîndu-le cadou şi un alt sediu, complementar. Au fost recompensaţi cu diplome şi mulţi alţi colaboratori sau prieteni de suflet ai Arielului, printre care pictoriţa Tina Popa, a cărei casă-muzeu devine mereu neîncăpătoare pentru oaspeţi. Cei zece ani de teatru ai Arielului au fost omagiaţi de altfel şi astă-vară, cu prilejul Serbărilor vîlcene, cînd au avut loc un microfestival internaţional şi un simpozion de antropologie teatrală cu participări din Belgia, Italia, Franţa, Anglia, Turcia. Arielul a prezentat în acest cadru producţia sa Prăpăstiile Bucureştiului de Matei Millo, unul dintre numeroasele proiecte legate de dramaturgia românească, printre care la loc de frunte se află şi reprezentarea integrală a comediilor lui Caragiale.
La mulţi ani Teatrului Ariel!