După viforosul concert de deschidere a stagiunii de la Sala Radio, unde maestrul Horia Andreescu s-a întrecut pe sine, alături de mult întinerita Orchestră Naţională Radio, într-un excelent festival Beethoven, un interesant medalion de muzică spaniolă ne-a fost oferit de dirijorul José Miguel Rodilla. O lucrare rar abordată şi puţin cîntată pe la noi, a unui compozitor iubit la el acasă, Joaquin Turina, Dansuri fantastice op. 23 a fost alăturată altor două piese, ultracunoscute şi mult interpretate pe toate meridianele. Este vorba de Rapsodia spaniolă şi de faimosul Bolero, ce a atras mereu atenţia şi interesul nu doar şefilor de orchestră, ci şi unui meloman de talia lui I.L. Caragiale, care l-a apucat în viaţă pe marele compozitor german, în perioada stagiului său berlinez. Cine ştie dacă nu şi-au intersectat şi paşii printr-o urbe care l-a onorat pe muzician în cel mai înalt grad şi l-a adăpostit pe năzurosul scriitor român, alungat de mizeriile suportate de la contemporanii săi conaţionali, prea puţin melomani. Cele trei piese cu farmec şi parfum iberic au fost asezonate cu Concertul pentru vioară nr. 1 în sol minor, op. 26 de Max Bruch, cumva în acelaşi registru de mare deschidere armonică.
Solista serii a fost un nume consacrat al vieţii de concert româneşti, violonista Cristina Anghelescu. Un concert alcătuit riguros, cu un dirijor plin de entuziasm, capabil să redea culoarea şi pitorescul unor partituri celebre, cu o solistă pe care se poate conta la fiecare apariţie - frazare elegantă şi o frumoasă, bine strunită virtuozitate, mai ales că, în aceste lucrări "populare", mulţi intrepreţi fac exces de zel şi măiestrie, în dauna muzicii... - şi, mai ales, cu surpriza agreabilă a acestui început de stagiune, Orchestra Naţională Radio. Horia Andreescu a pus la punct o nouă maşinărie orchestrală care, sîntem siguri şi avem toată încrederea, va oferi multe momente de graţie în cursul următorilor ani. Dansurile fantastice ale lui Joaquin Turina au fost revelaţia serii - nu ne amintim să le fi ascultat de foarte mulţi ani... -, au fost o mică bijuterie sonoră dăruită celor care au făcut drumul la Studioul de concerte "Mihail Jora" al Radiodifuziunii Române, aflată la ceas aniversar - 80 de ani de funcţionare şi de transmisii fel de fel. Directorul artistic al onorabilei instituţii, Nicolae Costin, şi formaţiile muzicale aflate sub atenta îndrumare a lui Horia Andreescu ne vor oferi multe şi elevate momente muzicale. Le vom onora cu simpatie şi cu nu mai puţină participare afectiv-emoţională.
Dacă Filarmonica "George Enescu" i-a prezentat la Ateneul Român, în săptămîna ce a trecut, pe Remus Azoiţei şi pe Foster într-un mixaj inedit Ravel-Şostakovici - se poartă combinaţii dintre cele mai exotice -, un interesant concert omagial a fost dedicat compozitorului finlandez Jan Sibelius, figură marcantă a muzicii europene, exponent simbolic al unei anume şcoli naţionale. Ne este greu să vorbim de muzica cehă fără Smetana, Dvorák sau Janacek, de unguri fără Béla Bartók, de români fără George Enescu sau de norvegieni fără "al lor", devenit şi "al nostru", Grieg. Geniile muzicale ale unei naţiuni mici au transgresat frontierele specificităţii şi au atins universalul spre care au tins marile spirite. Finlanda, ce ştim noi despre Finlanda, locuitorii ei şi istoria lor? Mai nimic. Este o ţară asociată Scandinaviei, fără să fie chiar scandinavă, dar care a "beneficiat" de prezenţa activă a vecinilor ruşi, care le-au creat bucurii şi necazuri, dincolo de sunetele muzicii. Aşa cum ni le-au livrat şi nouă. Nume precum Jan Sibelius însă au ieşit din matca naţională. Prin diligenţele Institutului Cultural Finlandez şi ale unei active ambasadoare a Finlandei la Bucureşti, o frumoasă seară de muzică de cameră, cu lucrări ale marelui muzician, a fost oferită bucureştenilor.
La Palatul Cantacuzino, o bună gazdă altminteri pentru variate romanţiozităţi, violoncelistul Jussi Makkonnen (n. 1979) şi pianistul Rait Karm (n. 1972) au prezentat un program dens şi variat, cu micile bijuterii camerale ale lui Sibelius. Alături de Romanţa în fa major, Elegie sau faimosul bacovian Vals trist, am avut parte şi de inspirate adaptări şi aranjamente ale pianistului Rait Karma - Malinconia, Nocturnă, Romanţă -, piese de factură clasic-romantică, unde inflexiunile germano-slave se întreţes cu sonorităţile specifice folclorului finlandez. Doi interpreţi valoroşi, doi buni muzicieni, fără a fi şi mari virtuozi, profesionişti exemplari, dar fără extravaganţele ce fac marile cariere internaţionale. Produse ale şcolii finlandeze, care au dat un sens înalt muzicii şi care au redat cu distincţie şi sobrietate soundul şi emoţia specifice marelui finlandez. O seară plină de graţie, prospeţime, nostalgii, farmec şi sensibilitate. Bine-venite aceste concerte pline de culoare, ce vor să estompeze ceva din cenuşiul nostru cotidian.