Aşa grăit-a Zarathustra de Richard Strauss

Concertul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti, din 23 şi 24 octombrie 2008 a propus lucrări ce se adresează unui public cu gusturi eterogene. De la Las cuatro estaciones porteñas,pentru pian şi orchestră de Astor Piazzolla, la Rapsodia spaniolă pentru pian şi orchestră de Isaac Albéniz/George Enescu şi până la poemul simfonic Aşa grăit-a Zarathustra de Richard Strauss. Orchestra simfonică a fost dirijată de Cristian Mandeal, iar solistul serii a fost Nicolae Licareţ, care şi-a aniversat cu acest prilej, 40 de ani de activitate la Filarmonică. Spectacolul a avut un succes deosebit la public.

Nicolae Licareţ este un pianist strălucitor, cu o cultură a sunetului şi discreţie dinamică, un virtuoz al clavecinului, un artist de excepţie al barocului şi un mare colorist al orgii. Director artistic al filarmonicii bucureştene, membru al ansamblului Pro Arte şi fondator al cvintetului Concertino, artistul a colaborat cu dirijori precum Carlo Zecchi, Witold Lutoslawski, Jean Martinon, Roberto Benzi, Lawrence Foster, Igor Markevitch, Sergiu Comissiona şi Cristian Mandeal. De asemenea, Nicolae Licareţ a avut ca parteneri de scenă pe Henryk Szeryng, Lola Bobescu, Jean-Jacques Kantorow, Mary Fujivara, Cătălin Ilea, Atsuko Temma, Daniel Podlovschi, Vladimir Orlov, Valentin Gheorghiu, Luz Leskovitz, Luigi Halva, Gheorghe Zamfir, Ileana Cotrubaş, Mariana Nicolesco şi alţii.

În suita de tangouri Patru anotimpuri la Buenos Aires de Astor Piazzola, replică vivaldiană, pianistul Nicolae Licareţ a relevat cu mare rafinament atmosfera densă, încărcată de senzualitate, diversitatea stărilor ce oscilează între dragostea plină de delicateţe şi pasiunea arzătoare. Armonii stranii, ritmuri de tangou, culori stridente (cutia viorii ciocănită pe spate), cromatisme, solo-uri de vioară cu amprentă jazz-istică, solo-uri de violoncel, acest instrument atât de îndrăgit de Piazzola - toate, ascultându-le te conduceau spre porteño, apartenenţa la Buenos Aires, către atmosfera acestui oraş în care locuitorii plini de temperament îşi trăiesc înflăcărările şi slăbiciunile. Pedalizarea extrem de adecvată a pianului solist creiona toate aceste stări cu o mare autenticitate.

Rapsodia spaniolă op. 70 de Isaac Albéniz, reorchestrată de George Enescu este o lucrare plină de savoare, melancolie şi însufleţire. Spaniolismele apar în acest opus mai ales datorită timbrului castanietelor, cărora li se alătură cel de trianglu, tobă mică şi oboi, pe fondul cărora narează pianul solist.

Situată din punct de vedere stilistic pe linia Liszt - Wagner, muzica postromantică a lui Richard Strauss, cu aparatul orchestral aparent supradimensionat, dă astăzi senzaţia de complexitate şi unitate a sursei sonore. În partea a doua a serii, poemul simfonic Aşa grăit-a Zarathustra, op.30 a adus o schimbare radicală. De la o muzică hedonistă, publicul a fost pus în faţa unor sensuri filozofice dificil de pătruns. Doar nouă din cele optzeci de reflecţii asupra condiţiei umane, pe care Nietzsche le cuprinsese într-un volum, apar transpuse în muzica lui Richard Strauss: După introducerea spectaculoasă ce evocă un răsărit de soare, ca trimitere la cosmogonie, apare momentul programatic intitulat Despre cei ce nădăjduiesc în lumea de apoi. Splendide intervenţiile cornilor şi ale viorii soliste. În alte fragmente programatice, precum Credo in unum Deum, Despre dorul cel mare, Despre bucurii şi pasiuni şi Cântec funebru cornul englez, viola şi oboiul s-au remarcat prin frumuseţea sunetului şi a frazării.

Cristian Mandeal transmite cu o mare forţă, prin gestica dirijorală, tensiunile şi iluminările înmagazinate în acest poem simfonic. Maestrul se adânceşte în lumea sensurilor, dirijând fără partitură, declanşând blocuri sonore şi modelând zonele culminante cu o artă desăvârşită. Orchestra a răspuns acestor sugestii interpretative, reuşind să formeze acele valuri sonore atât de necesare muzicii lui Richard Strauss. Seriozitatea muncii acestor artişti interpreţi s-a putut remarca şi în minuţioasa redare a dificilei Fugi, al cărei subiect cuprinde totalul cromatic, utilizat de compozitor în fragmentul Despre cunoaştere.

Concertul s-a încheiat cu aplauzele prelungi ale unui public emoţionat, nu numai de inefabilul muzicii, dar şi de nobleţea muzicienilor Filarmonicii, aceşti oameni aleşi, care ne fac viaţa frumoasă, chiar şi atunci când a lor este umbrită de dispreţul şi indiferenţa guvernanţilor - acei meschini ce le-au diminuat veniturile, fără nici un motiv. Şi acest fapt se petrece tocmai când filarmonica aniversează 140 de ani de existenţă, iar Ateneul Român 120 de ani.