Există filme la modă şi filme despre modă, există moda filmelor româneşti şi filme româneşti "îmbrăcate" de la designeri români. Dar nu ele ne interesează acum, ci acele filme iconice care au impus un stil, dând idei vestimentare de milioane unei industrii de modă care de cele mai multe ori creează haine cu care nicio persoană întreagă la cap n-ar ieşi pe stradă.
Probabil cel mai elocvent exemplu pentru ce a făcut filmul pentru modă este recidiva lui Quentin Tarantino de după Reservoir Dogs. Pulp Fiction a fost tocat în cele mai mici amănunte şi copiat până la ultimele consecinţe, a relansat cariera stătută a lui John Travolta şi a luat un Palme d'Or la Cannes, din juriu făcând parte însăşi Catherine Deneuve. S-a scris însă prea puţin de impactul uriaş pe care l-a avut în industria modei - poate şi pentru că hainele purtate în film erau cum nu se poate mai obişnuite. Nimic ostentativ, nimic agresiv colorat, ci doar o simplitate şic afişată cu lejeritate şi asortată perfect atitudinii cool a personajelor. Fie că vorbim de costumele negre care le vin turnate lui Travolta sau Samuel L. Jackson sau de cămăşile de-un alb impecabil ale Umei Thurman, avem de-a face cu articole aparent anodine recuperate din anonimat şi repuse în valoare, cu taxă de modernitate adăugată. Stilul din Pulp Fiction nu a făcut decât să dea undă verde minimalismului incipient adoptat în epocă de Calvin Klein sau Helmut Lang şi rămâne şi azi una dintre cele mai influente contribuţii aduse de film la lumea modei.
Cu un deceniu şi ceva înainte de Pulp Fiction, un alt film punea umărul la reputaţia unui fashion designer. Cineva spunea chiar că, văzându-l pe Richard Gere în American Gigolo, poţi înţelege cum e să deţii un outfit beton înainte ca însuşi creatorul lui să devină megacelebru. Sigur că majoritatea a înţeles din film cum e să stai în faţa lui Gere şi să nu-i poţi rezista. Şi cine ar putea-o blama? În filmul lui Paul Schrader, Richard Gere e atât de sexy în ţoalele alea elegante, scumpe şi atemporale încât până şi "meseria" lui de prostituat devine şic. Sigur, mai există şi acel cadru de nuditate frontală, primul "performat" vreodată într-un film de un actor celebru de la Hollywood, dar dacă te uiţi la ce-au devenit azi Gere şi Schrader, e clar că cel care a tras foloasele de pe urma succesului cu American Gigolo a fost Giorgio Armani, încă neconsacrat la data premierei din 1980.
Acelaşi Armani a avut însă neobrăzarea de a-i vorbi de rău pe croitorii de lux de pe celebra stradă londoneză Saville Row, adică taman acea comunitate de profesionişti, perpetuată din secolul al XVIII-lea şi până azi, care face costume la comandă pentru o clientelă aleasă pe sprânceană. Churchill şi Napoleon al III-lea au trecut pe acolo, iar astăzi Jude Law, Daniel Craig şi prinţul Charles se îmbracă de pe Saville Row. Nu ştiu ce a avut Armani cu bieţii croitori, poate faptul că el a ajuns să facă marfă pentru mase, în vreme ce Saville Row a rămas un bastion de lux, ale cărui croieli clasice respiră modernitate prin toţi porii. Cert e că nimic nu poate rivaliza cu impactul pe care celebrul costum gri metalic, made in S.R., al lui Cary Grant din North by North West al lui Hitchcock l-a avut nu doar în cinema, ci şi în toată moda masculină care a urmat.
Iar ca să închei într-o notă cât de cât contemporană, cu care putem rezona direct, o să chem la bară distribuţia din Trainspotting. Aproape că nu există noi designeri de azi (cu Hedi Slimane în frunte) care să nu fi împrumutat ceva din stilul degajat al băieţilor care, în 1996, au arătat lumii ce-nseamnă să fii, să simţi şi să te îmbraci "rock". OK, la vremea respectivă i s-a spus heroin chic, dar simpul fapt că-i adopţi croiala nu-nseamnă că trebuie să-i prizezi şi ingredientul de bază.
Poate că The Devil Wears Prada, cum zice titlul unui film recent (şi) despre lumea modei; cert este că, în câteva dintre cele mai reprezentative înfăţişări ale ei, Moda "s-a îmbrăcat" de la Film.