Tornadele sonore ale Cvartetului Belcea

Muzica scrisă pentru cvartetul de coarde este precum cupola pictată a unei catedrale bizantine. Cine se străduieşte să îşi ridice auzul către aceste vibraţii pure devine o fiinţă cuprinsă de fericire. Puţinătatea manifestărilor ce conţin muzică de cameră (mă refer la formaţii consacrate de duo, trio, cvartet, cvintet sextet, octet, dixtuor etc.), deşi ar exista public doritor, se explică prin faptul că susţinerea unei formaţii camerale profesioniste este un mare lux. Mai repede se clădeşte o vilă cu patru etaje, decât se formează un cvartet de coarde, în care armoniile, intonaţia ritmica, atacurile, filajele, dinamica agogica şi timbrul să ofere o vedere feerică spre ocean.

Cvartetul Belcea, cvartet în rezidenţă la Filarmonica "George Enescu" din 2007, continuă să prezinte în faţa publicului de la sala Ateneului Român, capodopere ale genului cameral. În concertul extraordinar din 8 noiembrie 2008, Corina Belcea-Fisher - vioară, Laura Samuel - vioară, Krzysztof Chorzelski - violă şi Antoine Lederlin - violoncel au interpretat Cvartetul în Re major, op. 50 nr. 6 de Joseph Haydn, Cvartetul nr. 3 op. 94 de Benjamin Britten şi Cvartetul în Do major, op. 59 nr. 3, «Razumovsky» de Ludwig van Beethoven. Concertul a fost organizat de Institutul Cultural Român şi Filarmonica "George Enescu" din Bucureşti.

Cvartetul Belcea are o calitate timbrală de excepţie, iar partenerii se înţeleg efectiv telepatic. Nici un gest dirijoral coordonator şi totuşi muzica începe din nimic, firesc, de parcă aceasta era în desfăşurare undeva în spatele unei cortine ce se ridică, iar un reflector magic iluminând-o sonor o face perceptibilă. Finalul Cvartetului The Frog (Broasca) Hob. III, 49, de Joseph Haydn a fost interpretat cu virtuozitate. Tempo-ul părţii a patra a fost ales, după părerea mea, dincolo de Allegro con spirito, în zona Presto-ului, probabil spre a sublinia velocitatea tehnicii interpreţilor. Rapidele bariolaje pe unison, pasajele în spiccato aveau într-adevăr mult umor, iar anvergura şi supleţea trăsăturii de arcuş induceau un optimism tineresc discursului. Remarcabilă şi strălucirea trilurilor viorii prime , precum şi intonaţia pură în registrul acut. Poate un plus de jovialitate în desfăşurare (chiar dacă batracianul era prusac!) ar fi îngăduit o frazare mai structurată.

În cele cinci mişcări ale Cvartetului de Britten, în care se perinda o lume coloristică foarte contrastantă, sonorităţi sticloase planau peste glissando-uri de violoncel, zone intens cromatizate aduceau disonanţe stranii (aproape de muzica lui Şostakovici). Cadenza viorii a fost cântată cu un sunet divin. Vibrato-ul şi zona de contact a arcuşului cu coarda, dar şi puterea de transfigurare au condus la momente de o deosebită frumuseţe. Aceşti artişti, cu o experienţă scenică ştiu să rezolve orice fapt imprevizibil, cu prezenţă de spirit şi chiar cu umor (coarda mi a viorii prime a cedat în timpul cântatului, iar violistul formaţiei, prin micul său discurs la obiect, a făcut agreabilă pauza în care Corina Belcea a ieşit de pe scenă pentru a-şi înlocui struna).

Cvartetul în Do major op. 59 nr. 3 «Razumovsky» de L. van Beethoven a fost interpretat în stil, echilibrat, cu tensiune, lirism şi aplomb. Violoncelul declanşa prin pizzicato-ul în fortepiano energii nebănuite. Remarcabilă marcarea intrărilor în momentul imitativ (fugato). Pasajul ce încheie Cvartetul - prevestind finalul din concertul de pian nr. 5 Imperialul - a creat senzaţia de tornadă sonoră. Paradoxal, patru instrumente sunau intens precum o orchestră simfonică.

La cererea publicului, Cvartetul Belcea, a interpretat cu multă nobleţe un Menuet de Joseph Haydn.