Fraţii Coen: Expo caricatură - Burn After Reading

Cu Burn After Reading, fraţii Coen deschid o nouă expoziţie de caricatură. De data aceasta, salonul ilustrează tema prostiei omeneşti, cu aplicaţie asupra CIA şi imaginii clişeu pe care i-au creat-o filmele americane de spionaj. Parodia e teribilă, sarcasmul crunt. În ansamblu, aproape că nu mai e loc pentru comedie - genul în care a fost încadrat filmul -, deşi momentele hilare nu lipsesc.

Duo-ul regizoral şi scenaristic care ne-a obişnuit deja cu stilul inconfundabil şi universul unic pe care ni le furnizează la fiecare film, fie covârşitor sau minor, studiază (nu cu amuzament, ci mai curând cu o întristare definitivă) multiplele faţete ale prostiei. Prostia senină şi entuziastă a antrenorului de fitness Chad, prostia suspicioasă, paranoică şi toxică a fostului agent Harry Pfarrer, prostia agitată şi tenace a Lindei Litzke, prostia candidă şi melancolică a bietului Ted, îndrăgostit fără speranţă de Linda şi, în sfârşit, prostia solemnă şi încrâncenată a agentului ratat şi concediat Osbourne Cox. Toate variantele se întrepătrund într-o poveste apropiată - prin construcţie excesivă - mai curând de The Ladykillers, dar care nu ratează aproape nici o obsesie idioată a contemporaneităţii.

Apelând la o distribuţie impecabilă, care le serveşte perfect scopul - întocmirea panopliei despre care scriam mai sus -, fraţii Coen ţin în şuturi neîntrerupte obsesia pentru operaţiile estetice şi pentru cultivarea exclusivă a muşchilor, grotescul real al personajelor idealizate care împânzesc site-urile de dating de pe Internet, cultul deja veteran pentru cărţile pompoase şi corozive de automotivare, obsesia alergiilor şi intoleranţelor de tot felul, obsesia sexului - dacă se poate extraconjugal şi cât mai sordid, obsesia banilor şi, peste toate, obsesia conspiraţiilor guvernamentale de toate felurile.

Suverană peste cetăţenii obtuzi care ţes scenarii în umbra propriei suficienţe, CIA nu iese mai puţin şifonată din toată tevatura. Complicaţiile nesfârşite, dialogurile de un absurd caragialesc din birourile instituţiei, iţele încurcate de tăntălăii de la sala de fitness, care cred că memoriile altui tăntălău valorează ceva, agenţii care transpiră inutil în căutarea unor sensuri într-o întâmplare lipsită de cel mai mic sens sunt sursa unor situaţii comice redutabile, pe care cei doi Coen le zugrăvesc, evident, fără efort şi cu efect. Ceea ce, totuşi, nu reuşeşte să apropie Burn After Reading nici de uluitorul The Big Lebowski, nici de fabulosul Fargo; nici măcar de uşurelele, dar irezistibilele Raising Arizona şi O Brother, Where Art Thou?.

Cu tot sarcasmul, cu toată parodia, fraţii Coen reuşesc să-şi menţină filmul mai curând la nivelul unui experiment cinematografic ermetic şi asumat, de uz personal. Inteligent, dar artificial construit, manevrat la rece, cu mult calcul şi prea puţină nebunie faţă de temperatura obişnuită a celor doi, filmul pe care ni-l livrează acum nu are acea alternanţă de ingeniozitate uriaşă şi macabru absolut care transforma în festinuri alte filme de-ale lor. El poate fi luat, mai curând, drept o observaţie avidă şi acidă a mizeriei umane în cea mai alergenă formă a sa: prostia. Iar tragedia adevărată este aceea care se simte printre rândurile poveştii: ea nu a izvorât doar din imaginaţia ludică şi ne-epuizată a Coen-ilor, ci dintr-o masă informă care a început deja să întunece orizontul...

Burn After Reading / Citeşte şi arde, Producţie SUA, 2008.
Regia şi scenariul: Joel şi Ethan Coen.
Cu: John Malkovich, Frances McDormand, George Clooney, Brad Pitt, Tilda Swinton, J.K. Simmons, Richard Jenkins.