Unii susţin că sînt prea multe. Alţii, că e bine să fie atît de numeroase. Referinţele vizează festivalurile de teatru, care au devenit, în ultimii ani, cea mai frecventă formulă de eveniment din instituţiile de gen. Unele au o tradiţie îndelungată, un concept care le individualizează, sînt realmente internaţionale, devenind catalizatoare de energii estetice, conectînd artişti din spaţii geografice şi culturale diverse, oferind publicului şi specialiştilor producţii interesante. Altele rămîn încropeli neconvingătoare, cu existenţă meteorică, dispărînd tot atît de rapid precum au apărut. Nu am la îndemînă o listă exhaustivă a festivalurilor de teatru din ţară, dar trebuie să fie în jur de 40. E mult, e puţin? Cine ştie, dar atîta vreme cît finanţatorii le pot susţine, iar publicul participă, pare să fie în regulă.
În primul rînd, pentru că scot instituţia organizatoare dintr-o anumită previzibilitate (facem o premieră, mai facem o premieră, mergem la nişte festivaluri, vine vacanţa dintre stagiuni, deschidem noul sezon cu o premieră şi tot aşa). În al doilea rînd, pentru că dinamizează echipa, îi dă un scop imediat, obligă la comparaţii, iar dacă festivalul e cu premii, atunci şi ierarhizează. Printre cele mai vechi festivaluri de teatru, în top se plasează cel de la Piatra Neamţ. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu e unul dintre cele mai ample şi mai bine impuse internaţional. Festivalul Naţional de Teatru e, fireşte, cel mai urmărit, propunîndu-şi, prin selecţie, să fie radiografia stagiunii precedente. Într-o asemenea abundenţă, perioadele de vîrf sînt mai-iunie şi octombrie-noiembrie. Nu mai miră pe nimeni suprapunerile, specialiştii fiind puşi să aleagă. Nu-i nimic, nu toată lumea poate fi interesată de aceleaşi lucruri. Dincolo de ambiţia de a deveni întîlniri memorabile ale oamenilor de teatru, festivalurile sînt sărbători ale comunităţilor unde sînt organizate. Publicul trebuie atras în sălile de spectacole.
M-am aflat recent foarte aproape de fierberea unui asemenea eveniment. Implicată fiind, nu voi lansa aprecieri axiologice. Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret (FITCT) "Luceafărul" Iaşi s-a întins pe şase zile (5-10 octombrie 2008), a reunit participanţi din şapte ţări (SUA, Franţa, Spania, Elveţia, Cipru, Rusia, România - Bucureşti, Cluj-Napoca, Tîrgu-Mureş, Iaşi, Botoşani, Sibiu, Galaţi), 23 de reprezentaţii, o paradă a personajelor, lansări de carte, expoziţii, adunînd aproximativ 6.500 de spectatori. Reuniunea a devenit şi ocazia de a privi teatrul instituţionalizat românesc prin ochii străinilor. Căci într-un anumit fel ne vedem noi, şi altfel ne percep ceilalţi.
Spre exemplu, Olga şi Craig Marin, veniţi de la Flexitoon New York, unde nu numai time is money, ci şi space is money, păşind în clădirea "Luceafărului" (inaugurată în 1987, construită, evident, după modelul sovietic, uriaşă, cu mii de metri pătraţi de foaiere, dar cu un coeficient jalnic de gospodărire a suprafeţei) au exclamat, cu sinceră invidie: "Doamne, cît spaţiu aveţi!". Au urmat întrebările privind finanţarea. "Ce grozav, primiţi bani de la stat! Nu neapărat pe proiecte, ci pe programe mai generale? Pe lîngă finanţarea centrală ori locală mai puteţi aplica şi pentru alte surse de finanţare?" Li se pare raiul pe pămînt. "Aveţi trupă stabilă? Chiar primiţi salariu lunar? Cîtă siguranţă! Cît confort!" Am ajuns şi la sume: convertite în dolari nu mai păreau la fel de atractive... Nici un sistem nu e perfect!
Carles Cannelas de la Rocamora e umblat prin toată lumea, cu spectacolele sale de marionete. E unul dintre cei mai buni din branşă. Trebuind să ajungă de la Barcelona la Iaşi, a constatat că, în România, nu există zboruri directe. Totul trece pe la Otopeni. Ajuns la Iaşi, via Bucureşti, a nimerit într-un aeroport de "buzunar", cochet, dar fără bandă pentru bagaje, fără cărucioare pentru geamantane şi pachete voluminoase. Cum era cazul lui. Angajaţii au compensat lipsa dotărilor prin amabilitate: vameşii şi cei de la pază au pus şi ei umărul la cutiile cu decor. Lucru nemaiîntîlnit de Cannelas nicăieri în lume! La aşa aeroport, aşa avioane: mici. Lui Christodulos Pafios din Nicosia-Cipru agentul de voiaj i-a comunicat, din fericire înainte de plecare, că în aparatul de zbor Bucureşti-Iaşi nu încape unul dintre elementele scenografice de la spectacolul său karaghioz. "Problema" era o planşă din lemn, de 2,5 m! Artistul a decis s-o taie şi s-o refacă la faţa locului...
Jean Bouclet de la Lille a venit cu camioneta proprie. Mariska Nord, compania lui, e una dintre miile de "particulare" din Franţa. Nu e una oarecare, are un palmares important, iar de la Iaşi pleca direct la Cité des Sciences, la Paris. A intrat în ţară pe la Borş, iar de-acolo, traversîndu-ne patria pe şosele, prin oraşe şi sate, a întîlnit zeci de alaiuri de nuntă. "Tout le monde va se marier en Roumanie, c'est le samedi des mariages?" Uimirile au continuat. Văzînd că prin locurile acestea se fac spectacole cu opt, nouă actori în distribuţie, a exclamat: "Extraordinaire!". Cînd lucrase o piesă cu cinci colaboratori, i s-a părut că nu o va termina niciodată. Era aproape imposibil să le pună de acord agendele.
Elveţienii de la Interface au prezentat (în vară, în Off-ul de la Avignon, iar acum, în oraşul moldav) Teruel, un spectacol de dans contemporan şi instalaţie video, pe tema corrida. De la recepţia hotelului au intrat în posesia unei hărţi a Iaşului, în franceză, hartă pe care teatrul era poziţionat în capătul opus al urbei! Luînd de bună harta, s-au dus pînă acolo, apoi, informîndu-se de la trecători, au ajuns şi la "Luceafărul". Am încercat s-o dreg, sugerînd că la mijloc o fi vreo strategie turistică abilă. În contrapartidă, m-au întrebat dacă îşi pot lăsa maşina descuiată, aşa cum fac adesea la ei acasă. Doamne păzeşte! În altă ordine de idei, li s-a părut nemaipomenit că aproape toată lumea înţelege şi vorbeşte franceza şi engleza, că oamenii sînt atît de deschişi şi de comunicativi. Obişnuinţa spectatorilor de a oferi flori la finalul reprezentaţiei i-a topit pur şi simplu! Ce să te mai miri cînd, la despărţire, au conchis: "Voi, românii, sînteţi un pic ciudaţi, dar păreţi foarte simpatici!". Mda...