Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Comedie şi suspans - Festivalul Naţional de Comedie, Galaţi, 2008


decembrie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În clădirea complet renovată a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" Galaţi, strălucind ca o bijuterie, a avut loc cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie. Evenimentul în sine s-a desfăşurat obişnuit, fără nici un aer de sărbătoare, cu câte două spectacole pe zi jucate în trei locaţii: sala studio şi sala mare a teatrului sau sala Casei de Cultură a studenţilor. Ca nici într-un alt an nici publicul nu a mai umplut sălile cu toate că oferta a fost destul de diversificată. O altă diferenţă faţă de ediţiile trecute a fost şi cea legată de premii. Pentru prima dată s-a decernat şi "o coroană de spini", aşa cum a anunţat directorul teatrului Vlad Vasiliu, premiul "ariciul", simbolizat printr-un cactus, deşi nu era în regulamentul festivalului. Să meargă vorba înaintea gândului?, fiindcă dacă ne gândim la semnificaţia biblică a coroanei de spini, am înţelege că acest premiu este o jertfă. Nu contest decizia juriului, însă e limpede pentru toată lumea că într-un festival, mai ales cu palmares, nimeni nu intră fără a trece de un filtru, or Natalia Stancu, directorul acestui festival, este foarte atentă la acest lucru. E greu să găseşti spectacole de comedie de valoare, dar chiar şi aşa exigenţa dumneaei nu se coboară sub nivelul acela încât să accepte vreun spectacol care să nu fie onorabil măcar pentru public, iar la Galaţi publicul este destul de select.


De altfel şi foaia festivalului scrisă de jurnalişti şi colaboratori de la Imparţial a consemnat, dacă nu o părere critică profesionistă asupra celor două spectacole vizate, măcar reacţia sinceră a spectatorului: "O porţie sănătoasă de râs!", "Teatrul de Nord Satu-Mare merită toate aplauzele pe care le-a primit" - a consemnat Mihaela Cornea referitor la Bărbierul din Sevilla feat. Cehov - "Actorii totuşi au interpretat foarte bine, muzica a avut versiuni originale (de exemplu Oda bucuriei pe ritm de populară), ceea ce a făcut ca publicul să savureze o comedie bine regizată" - a consemnat Elena Ostache referitor la Chiriţa europarlamentară a Teatrului de Stat Oradea. Aşa cum se obişnuieşte şi în cadrul acestei ediţii au avut loc lansări de carte în prezenţa autorilor: Dimitrie Lupu şi Mihai Gălăţanu. De asemenea o importantă carte a lui Mircea Morariu a redat teatrului profilul celei care a fost Gina Patrichi, actriţă ce a evoluat şi pe scena gălăţeană timp de opt ani. Deoarece autorul ei nu a putut veni, cartea a fost prezentată cu mare căldură de editorul şi criticul de teatru Florica Ichim, de Marinela Ţepuş şi Viorica Marinescu. Profesorul de la Universitatea de Teatru şi film Cluj, Miklos Bacs a susţinut un interesant work-shop cu tema: Valenţele tragi-comice ale grotescului. Într-un cadru restrâns şi din cauza slabei participări, Miklos Bacs, după ce a trasat coordonatele teoretice despre ceea ce înseamnă grotesc în teatru, a lucrat cu un grup de elevi de liceu şi studenţi de la actorie un exerciţiu menit să-i aducă la nivelul de energie al punctului zero, punctul de plecare al relaţiei cu personajul şi care conţine tot ce are nevoie un actor. "Punctul zero este momentul dinainte de creaţie, pot să-l numesc şi momentul Dumnezeu, acest sentiment de singurătate în care actorul îşi adună toate energiile psihice şi de unde îşi adună forţele; punctul zero este egal cu grotescul, semnul singurătăţii când simţi în spate o armată de personaje care aşteaptă să sară pe tine", spune Miklos Bacs. De-a lungul celor zece zile, cât a durat festivalul, în perioada 3-12 octombrie 2008, au intrat în competiţie optsprezece spectacole de o mare varietate.


Festivalul a fost deschis de Teatrul Dramatic "Fani Tardini" cu spectacolul Camerista de Hermann Broch, un one-woman-show cu Florina Cercel, în regia lui Dan Stoica, mişcarea scenică de Liliana Jurje şi figuraţie cu Liliana Tofan şi Elena Negoiţă. Nici un moment comic nu a justificat alegerea acestei reprezentaţii destul de subţire şi ca montare. Monologul este confesiunea unei foste servitoare a unei familii nobile despre viaţa ei sentimentală şi admiraţia ei faţă de principiile Baronului care ajunge şi Preşedinte al Tribunalului. Oricâtă trăire a investit actriţa, nu a putut să acopere platitudinea şi simplismul soluţiilor regizorale.

Teatrul Tineretului Piatra Neamţ prezintă spectacolul OO!, creaţie colectivă după Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija şi scenografia lui Ioan Murariu. Când un sens este întors pe toate feţele, pornind de la un motiv aparent încântător doar pentru copii, aşa cum s-a întâmplat cu acest spectacol, nu poţi decât să fii surprins în cel mai plăcut mod posibil. Fiindcă asta au făcut realizatorii acestui spectacol din Punguţa cu doi bani. Prin soluţii absolut originale care depăşesc uneori tot ce ştiai că s-ar putea întâmpla pe scenă (se culeg ouă, se sparg ouă, Cezar Antal bea un litru jumătate de apă - rezolvarea scenică a băutului apei din fântână), printr-o simplitate şi un conţinut plin de substanţă, printr-un umor sănătos şi un joc de scenă ingenios, cu secvenţe care intră unele într-altele fără nici o stridenţă, se alcătuieşte magia acestui spectacol care cu siguranţă va rămâne întipărit în inima oricărui spectator. Se folosesc cântece patriotice, cântece folclorice, dansuri populare, vioară, proverbe, comentariul poveştii, se parodiază, se interacţionează cu publicul, se joacă mai multe personaje de către fiecare actor, cu o vervă şi o dezinvoltură greu de egalat. Nora Covali, Ecaterina Hâţu, Cătălina Ieşanu, Irina Ivan, Alina Leonte, Cezar Antal, Daniel Beşleagă, Ionuţ Cucoară, Dragoş Ionescu şi Tudor Tăbăcaru merită toate aplauzele şi toată admiraţia.

Teatrul Tineretului Piatra Neamţ prezintă şi spectacolul lui Louise Dănceanu,Un bărbat şi mai multe femei, după Leonid Zorin. Recitalul actoricesc susţinut de Cătălina Ieşeanu prin partiturile celor şapte femei care-i fac viaţa un coşmar lui Garunski (Tudor Tăbăcaru) este de o mare virtuozitate actoricească, însă cel mai realizat profil este cel al preşedintei de sindicat. Şi Tudor Tăbăcaru are un joc bun, dar care lasă să se vadă în el şi moşu' din OO!. Intriga este simplă: Garunski are nevoie pentru a se angaja de o adeverinţă că este normal. De aici tot coşmarul absurd al situaţiilor prin care trece, de un umor dulce-amar. Ceea ce a atenuat tenta de satiră neagră asupra alienării societăţii prin birocratizare a fost împărţirea acţiunii în două planuri: vis şi realitate. Peste umorul de situaţie, regizoral s-au găsit soluţii de multiplicare a lui: îmbrăcatul pantalonilor în loc de bluză, folosirea tabletelor de tratament în loc de nasturi pentru a nu fi încurcate, jocul din londou, etc.

Un substrat subtil a plutit tot timpul pe acest fond de nebunie a adeverinţelor la adeverinţe: războiul sexelor şi frustrările bărbaţilor familişti. Deşi un spectacol viu, alert, neîncărcat de artificii, cu un final închis, a lăsat o impresie de prea mult.

Teatrul Metropolis Bucureşti cu În rolul victimei de Vladimir şi Oleg Presniakov (traducerea Maşa Dinescu), regia, ilustraţia muzicală şi concepţia video: Felix Alexa; scenografia: Diana Ruxandra Ion, video: Neil Coltofeanu; cântecul japonez: Ada Milea. O piesă realistă care surprinde critic, analitic şi ironic societatea post-comunistă din perspectiva familiei, tinerei generaţii şi a instituţiilor de ordine. Valea (jucat cu sensibilitate de Marius Manole), tânărul care joacă rolul victimei la reconstituirile făcute de poliţie, este tot o victimă. Pe conturul confesiunilor lui (momente proiectate în alb-negru pe cele trei laturi ale decorului; foarte expresiv şi estetic), mai mult abstracte decât concrete, se derulează în paralel cauzele. "Cineva a făcut să ne împotmolim vieţile în wc". Primul căpitan, cel care face anchetele, este insensibilizat şi isterizat de meseria pe care o practică şi este tot o victimă. Părinţii lui Valea duc o viaţă monotonă, searbădă, împotmolită în lipsa de comunicare reală, în tăceri care mocnesc. Cele trei planuri ale vieţii absurde a lui Valea sunt bine îmbinate în angrenajul scenic. Cu toate acestea, spectacolul nu trece de categoria unui spectacol de acţiune, corect făcut, dar sărăcit de intenţia de a capta atenţia publicului prin prezentarea unor cazuri speciale de delincvenţi şi atât. Umorul negru nu trece pragul satirei, nu amplifică dramatismul situaţiilor, de fiecare dată. O singură scenă rămâne memorabilă în tot acest spectacol: cea în care Căpitanul (jucat de Răzvan Vasilescu) are o criză de nervi.

Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi, cu Tot ce se dă, după textul lui Ioan Peter (publicat şi de Editura LiterNet în volumul colectiv 4atru piese, spectacol montat de Eugen Făt, are o notă proaspătă, atractivă şi interesantă. Ansamblul este alcătuit din schiţe fin trasate unor situaţii din peisajul emigrării, tratate în maniera teatrului absurd. Se mizează mult pe imagine, pe semne teatrale, suprarealiste în cea mai mare parte, pe o coloană sonoră impunătoare (Portishead cu Undenied, Muse, muzică ţigănească interpretată de Mio Mio), augmentată de pasaje muzicale live şi pe povestioare-cheie care dau indicii clare despre personaje. Umorul de o coloratură aparte, ca un zâmbet amar, face suportabilă imaginea dezolantă a condiţiei emigrantului român. Remarcabilă este transpunerea în cele cinci personaje, absolut diferite, a actorului Alin Florea. Un joc destul de fluent, sensibil şi convingător îl au şi ceilalţi trei actori debutanţi: Cosmin Panaite, Iulian Costea şi Marius Smântână, cu o notă mai sus fiind primul menţionat.

Bărbierul din Sevilla Feat. Cehov. Episodul 1: Întâlnirea/A Találkoyás, cu Teatrul Nord Satu Mare, un spectacol de Eugen Făt, este unul dintre cele care au primit "ariciul". Textele la care s-a recurs (din Beaumarchais şi Cehov) nu fac obiectul deconstruirii operelor în cauză sau al vreunui paralelism; ele sunt doar episoade luate de la faţa locului (filmările, aici) pentru exemplificare. Tot ce se întâmplă în acest spectacol de o mare vervă umoristică este o feroce parodiere a lumii teatrului şi filmului: regizori, actori, canoane clasice şi perimate ale regiei, tehnici ultrasofisticate de scenografie, mode şi modele ale actoriei aflate în vogă, într-un cuvânt superficialitatea şi forma fără fond care poate să scufunde talente şi arta, în principal. Lada de gunoi a culiselor este revărsată pe scenă. Spectatorul nu asistă la un spectacol propriu-zis, ci este invitat în laboratorul lui, unde un cameraman aflat în sală filmează tot timpul. El vede şi ce fac actorii în spatele decorului până să-şi facă intrarea, printr-o reflectare a umbrelor lor. Ca nuditatea grotescă a construirii unui spectacol să fie şi mai la vedere se proiectează şi un film, de altfel bine realizat, însă prea lung (video: Cristian Gătina) cu scene din culise. Acest spectacol este un semnal de alarmă tras pentru cei care cred că "nu se poate trăi fără teatru!". Actorii sunt prinşi şi jocul lor este plin de dăruire, bine asumat: Diana Turtureanu, Radu Botar, Dorin Vlad Chico, Lucia Maria Racşan, Andrei Paşca. Se disting printr-o evoluţie absolut de excepţie, Dorin Zachei Ceoarec, în rolul lui Figaro, care şi cântă foarte bine, şi Ionuţ Oprea, în rolul Contelui Almaviva (foarte sensibil şi rafinat). Ce i s-ar putea reproşa cu adevărat lui Eugen Făt ţine de modul cum dozează scenele (anumite lungimi), de trecerile de la una la alta (uneori abrupt), de o aglomeraţie de sensuri şi planuri nu îndeajuns structurate. În rest, a fost un spectacol viu, împotriva celor moarte.

Teatrul Mic Bucureşti vine cu spectacolul Jaques sau supunerea de Eugen Ionesco, traducerea Vlad Russu şi Vlad Zografi, în regia lui Florin Fătulescu şi scenografia lui Liliana Cenean şi Ştefan Caragiu. Într-un decor sugestiv, cu pereţii laterali încărcaţi cu tablouri de familie, personajele intră şi ies prin rama unui mare tablou. Jaques este monstrul familiei, aşa cum declară părinţii lui, pentru că el se izolează în leagănul de copil şi refuză orice comunicare. Balansul dintre infantilismul lui Jaques şi cel al familiei lui este într-un continuu dezechilibru. Toţi încearcă să-i smulgă o vorbă: "dar zii ceva fără să te gândeşti la ce spui!". Replica lu Jaques "îmi plac cartofii cu slănină" este o mare victorie asupra tăcerii lui şi certitudinea că poate fi supus unei alte convenţii: căsnicia. Supunerea lui Jaques este pecetluită prin căsătoria cu frumoasa cu trei nasuri şi nouă degete la o mână. O maşină sofisticată de fabricat ouă (simbol al fecundităţii) este adusă în scenă şi ouăle trec din mână în mână. Jucat mai mult în cheie realistă decât absurdă, spectacolul lasă o puternică impresie de personaje oligofrene, iar comicul este redus la ticurile personajelor. Or la Ionesco, absurdul trebuie împins către grotesc, pentru a-i putea savura ideile. Fiindcă Ionesco nu există în afara meditaţiei, în afara tragismului. Fără acest substrat, spectacolul este de o platitudine plicticoasă. Radu Gheorghe ce mai înviorează atmosfera, cu umorul şi instrumentele lui (acordeon, violoncel, chitară, vioară). Mihaela Rădescu, Radu Zetu, Oana Albu, Tatiana Constantin, Valentina Popa, Avram Birău, Dana Dembinski-Medeleanu şi Radu Iacoban au jucat la unison, fără schimbări de ritm şi fără accente pe starea emoţională.


Teatrul de Nord din Satu Mare, cu piesa Gaiţele, adaptare după Alexandru Kiriţescu, comedie muzicală în regia lui Andrei Mihalache, muzica Dumitru Lupu şi Cristian Dan, decorul lui Cristian Gătina şi costumele realizate de firma Inedit. Dincolo de cortina de muzică, pe versurile marilor poeţi (pe alocuri, adaptate) care a căzut grea peste textul lui Kiriţescu şi aşa lipsit de acţiune dramatică, nu s-a mai putut ajunge la comedie. Romanţarea acestei piese care a făcut carieră în lumea teatrului s-a dovedit a fi o alegere nepotrivită care a scăzut mult tonusul umoristic. Pot fi apreciate separat melodiile nostalgice, corectitudinea mişcării scenice, efortul actorilor, dar nu pot alcătui întregul ca fiind un spectacol al zilelor noastre. Este destul de prăfuit şi e păcat de unii actori care ar fi putut să ridice o mănuşă provocatoare marilor montări. Şi mă refer în mod special la Rora Demeter şi Anca Similar, apoi la Marcel Mirea, Vasile Blaga şi Dorin Ceoarec. O altă problemă ar fi costumele care nu sunt teatrale, nu completează caracterul personajului şi lasă o impresie de stiluri diferite de modă. E doar o montare corectă regizoral, dar într-o viziune nepotrivită.

Teatrul Undercloud de la Motoare/Lăptăria lu' Enache, cu specatcolul Dragostea durează trei ani (Mega-petrecere de divorţ) de Frederic Beigbeder, regia şi dramatizarea Chris Simion, scenografia lui Lian Ionescu, video de Dan Vezentan, coregrafia de Ioana Marchidan. Spectacolul începe cu o invitaţie şocantă pe care o face Cristi Iacob, cel care îl interpretează pe Marc Marronier: "Bine aţi venit în creierul meu!". Caietul program este la fel de inedit: certificatul de divorţ dintre Anne (interpretată de Adriana Trandafir) şi Marc Marronier. Conceput ca un party la care sunt antrenaţi şi spectatorii, povestea destrămării căsniciei celor doi este dezvăluită secvenţial. Într-o manieră realistă, faptele sunt prezentate nonşalant şi destul de frugal. Întâmplarea celor doi nu se aşează cu tensiunile ei, cât mai degrabă cu concluziile ei: "căsătoria este modalitatea sigură să faci praf o dragoste", "divorţul este o dezvirginare mentală". Motivul divorţului este unul des întâlnit: o altă dragoste. Cealaltă poveste de dragoste dintre Marc şi Alice (interpretată de Gabriela Iacob) nu e suficient de convingătoare. Prietenul celor doi a fost interpretat de Vitalie Bichir în aceeeaşi manieră uşor detaşată. Dezvirginarea mentală a spectatorului nu s-a produs, emoţia nu a atins cota vitală. Poate şi fiindcă reprezentaţia a avut loc pe o scenă şi nu în spaţiul original de joc, unde atmosfera de party nu mai trebuia rezolvată.

Teatrul "Maria Filotti" Brăila cu spectacolul Mai cântă o dată Sam de Woody Allen, regia de Bogdan Drăgulescu, scenografia de Daniela Drăgulescu, muzica originală de Liviu Prossi cântată la pian de Cornel Cristei. Într-un decor rafinat, impregnat parcă de personalitatea lui Allen, spectacolul se derulează fluent, ca o prelungire a filmelor ce-l obsedează pe protagonist. Allen are "o magazie de simptome nevrotice" şi toate sunt în legătură cu relaţia lui cu femeile. De aici şi comicul de situaţie, situaţiile fiind destul de ciudate. Fiind critic de film, Allen îşi extrage curajul şi comportamentul faţă de femei din filme, avându-l ca model pe Humphrey Bogart, interpretat cu aplombul necesar de Costică Burlacu. El chiar reuşeşte să aibă acel aer dur-melancolic al lui Bogart. Ingenioasă această apariţie a lui Humphrey în secvenţe filmate (în mărime naturală) sau reale. Tot spectacolul poartă acel aer rarisim din Casablanca, datorită muzicii cântată la pian de Sam, dar şi a umorului fin, plin de candoare. Foarte potriviţi sunt şi ceilalţi actori cu personajele piesei iar jocul lor este emoţionant, cu ritm şi tensiuni bine dozate: Valentin Terente, Cătălina Nedelea, Marcel Turcoianu (cu o notă mai jos), Mihaela Trofimov, Liliana Ghiţă, Emilia Mocanu şi Flori Popa. Un spectacol despre dragoste, despre căsnicia care "poate fi o afacere singuratică", despre film, nu putea să sfârşească decât în maniera finalurilor filmice, spectaculos şi cu hapy-end.

UNATC Bucureşti aduce spectacolul Bolnavul închipuit de J. B. P. Molière, în regia prof. asoc. Mirela Gorea, scenografia de Gabriela Bădina, coregrafia de Elena Păun şi muzica de Delia Nedelea. O scenografie fără pretenţii, o regie destul de străvezie, un joc prea alert, cu multă dăruire a actorilor, dar din alt spectacol, cam astea sunt caracteristicile reprezentaţiei. Interpusă între parantezele unui carnaval, cu muzică şi dans, piesa în sine pierde din dramatism tocmai prin faptul că nu sunt rezolvate cele două planuri în ceea ce priveşte diferenţierea stilului de joc. Dintre actori se detaşează, cu toate că nici ei nu-şi duc peronajul în altă direcţie faţă de ceilalţi: Gabriel Costin şi Valentina Zaharia.

Teatrul de Stat Oradea prezintă Chiriţa europarlamentară, adaptarea de Gabriel Andronache şi Ion Sapdaru după Chiriţa în provincie de Vasile Alecsandri, în regia lui Ion Sapdaru, decorurile Mariei Muscalu, costumele Alinei Dincă şi ilustraţia muzicală de Richard Balint. Fără a denatura tipologia personajelor şi stilul de scriitură, mutând doar acţiunea în zilele noastre, acest spectacol a avut o mare priză la public. Şi nu e de mirare. Nişte nimeni (bârzoveneştii) care au piscină, Mercedes, laptop, celular, etc. şi-şi permit să sfideze un întreg sat, apoi o întreagă ţară, sunt aceeaşi de acum 150 de ani, însă mult mai periculoşi. Prin acest spectacol au fost scoase în evidenţă incompetenţa, incultura şi grosolănia îmbogăţiţilor de carton. Regizoral s-a uzat de elementele comediei într-un mod echilibrat: comicul de limbaj ("Somnorosul ăsta iar a adormit în sufrageria mea cu ochii beliţi în plasmă"), de atitudine, de caracter. O bună notă a dat-o şi comicul costumelor sau accesoriilor (stridenţa hainelor Chiriţei, buzele cu silicon sau părul verde, halatul lui Grigore brodat cu însemnul $ iar costumul de parlamentar era croit prea strâmt, costumul de scafandru al lui Leonaş sau tricoul cu "Guliţă", umbrela şi cărţile nelipsite ale profesorului de engleză).Travestiul făcut de Daniel Vulcu în rolul Chiriţei a fost destul de reuşit ca şi prestaţia celorlalţi actori (Alexandru Rusu, Pavel Sîrghi, Richard Balint, Şerban Borda, Mariana Vasile, Petre Ghimbăşan), mai puţin cea a Adelei Lazăr, interpreta Luluţei, în pasajele în care dansa şi cânta. Inspirate au fost şi cântecele, cu versuri ironice şi usturătoare ("Cântecul banilor", de exemplu).

Teatrul Naţional Bucureşti vine cu spectacolul Ludwig, Nicolo & Jo de Radu Gheorghe. Mihai Bisericanu este Ludwig van Beethoven, Radu Gheorghe joacă rolul lui Niccolo Paganini iar Georgeta Ciocârlan este Jo. Concertul lor începe cu pauze. "Şi la tine începe cu pauze?", întreabă Niccolo, cu şarm. Pe scena cu doar două scaune, un pian şi o vioară, cei doi clovni muzicali reuşesc să improvizeze un umor foarte fin, uzând de pantomimă şi de talentul lor de instrumentişti. Frumoase sunt şi apariţiile lui Georgeta Ciocârlan în dansul cu eşarfa roşie şi bine găsit tonul ei jovial. Construit pe mici scene din viaţă sau din librete, pe o înlănţuire neaşteptată a partiturilor muzicale de genuri diferite, comicul survine din nepotrivirile partiturilor cântate de cei doi, din relaţia dintre artist şi instrument, dar şi dintr-o ingenioasă improvizaţie care face legătura cu sala (la un moment dat actorii îşi aleg cîte o parteneră din sală pe care o invita pe scenă la dans). Excepţional este momentul prezentării unui personaj la trei vârste diferite! Ludwig, Nicolo & Jo este un spectacol special prin originalitatea lui şi pe care numai nişte actori unici îl pot face. Iar Radu Gheorghe ca şi Mihai Bisericanu sunt unici prin faptul că au studiat şi instrumentele, primul vioara, 12 ani, celălalt pianul, 10 ani. Fericita prezenţă a acestui regal în festival s-a datorat înlocuirii spectacolului Actorul de la Teatrul Masca Bucureşti, care şi-a anunţat neprezentarea cu puţin timp înainte de către Mihai Mălaimare, cel care trebuia să susţină one-man showul.


Teatrul "Sică Alexandrescu" Braşov, prezintă spectacolul Fanteziile sexuale ale soţului meu aproape că m-au înnebunit de John Tobias, în traducerea şi adaptarea lui Costin Manoliu şi Anna Maria Popa, regia: Şerban Puiu, decorul: Mihai Mădescu, Costumele: Luana Drăgoiescu. Deşi un text cu miză satirică, pe o temă inedită şi de actualitate, montarea lui în cheie bulevardieră îi dă un aer frugal şi deloc potrivit. Ironia incisivă îndreptată înspre autorii de reţete de viaţă şi succes de care-s pline librăriile americane, se diluează şi-şi pierde efectul. Gagurile ieftine ca şi superficialitatea cu care sunt decupate personajele, fac din acest spectacol o comedie siropoasă din care nu pleci cu nimic.

Rencontres spectacolul de la Compania Passe-Partout Bucureşti, realizat de Dragoş Huluba şi Violeta Totir de la un capăt la altul: scenariu, regie, actorie. Pe o scenă cu doar două scaune, fără decor, este incredibil cum cei doi actori reuşesc să aducă atâtea secvenţe de viaţă şi film doar prin talentul lor. Acest gen de teatru parcă-şi trage seva din esenţele lui pure: expresie, gest, mişcare, dans, pantomimă. Ceea ce te cucereşte de la bun început este simplitatea şi căldura emoţiei pe care o degajă cei doi: un El şi o Ea care sunt mereu altfel, într-o aceeaşi poveste de iubire. Secvenţele, deşi diferite ca poveste, stau într-un echilibru perfect prin firele nevăzute care le leagă: umorul, ironia, jocurile iubirii. Pregătirile pentru o întâlnire, întâlnirea, emoţia primei atingeri, despărţirea, amintirea întâlnirii, trăirile duse până la capătul lumii fără cuvinte şi armonia aceea rară a gestului cu adevăr. Luminile rampei sunt reînviate din câteva mişcări care-ţi lasă senzaţia că ai coborât în timp, într-o sală de cinematograf unde rulează primul film mut. Asta este magia teatrului!, să vezi dincolo de ce se întâmplă pe scenă. Fred Astaire, Ginger Rogers, Charlie Chaplin şi alţi mari actori, step, muzică, pantomimă şi multă emoţie sunt câteva detalii ale unui spectacol neobişnuit, unde până şi amănuntul unei alte rochii pe care o poartă Violeta Totir, pare magic. Iar scenele acelea care ne-au rămas întipărite în minte din Casablanca, Titanic, Cântând în ploaie, Pe aripile vântului etc. trec una într-alta fără să ne dăm seama că actorii sunt aceiaşi. Rencontres este un spectacol pe care nu poţi să-l uiţi şi pe care ai vrea să-l revezi.


Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti prezintă D'ale carnavalului de I.L. Caragiale în regia lui Lucian Sabados. Iată un spectacol la care, deşi nu se recurge la intervenţii inedite pe spaţiul de joc, păstrând şablonul interioarelor, deşi costumele ca şi decorul nu fac un salt în contemporaneitate, totuşi lasă să răzbată un puternic aer al zilelor noastre. De remarcat ingeniozitatea decorului cu încrengătura de rame de ferestre pe peretele frizeriei lui Nae Ghirimia, simbolizând mahalaua. Jucată într-un ritm viu, cu nerv şi dăruire a actorilor, condimentată cu umor de bună calitate, fără stridenţe, piesa şi-a pierdut din suflul firesc în actul II care devine agasant prin repetiţia aceloraşi mişcări de dute-vino pe uşile unei cârciumi de mahala, dar care se redresează în actul III. Un alt deficit ar fi şi costumele de carnaval, mult prea simpliste şi clovneşti. Intriga măruntă a soţilor şi amanţilor înşelaţi, a femeilor care-şi trăiesc viaţa la marginea moralei, a înşelătoriilor şi tertipurilor mărunte, a orgoliilor şi ambiţiilor aprinse de "ochii lumii", fac din detaliile nu lipsite de senzaţii tari o lume recognoscibilă aici şi acum. George Liviu Francu, Clara Flores, Lorena Ciubotaru, Adrian Ancuţa, Cristian Popa, Victor Stănescu, Ioana Perescu, Răzvan Băltăreţu şi Nicolae Nicolaescu au avut o prezenţă onorabilă ce a servit unui joc unitar din care s-au detaşat Mihai Coadă, Ion Radu Burlan, Karl Baker şi Bogdan Farcaş.

Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi, prezintă spectacolul Audiţia de Alexandr Galin în regia lui Claudiu Goga şi scenografia lui Ştefan Caragiu. La cinematograful Cosmos, înr-o sală insalubră, pretendentele la audiţia organizată de japonezul care recrutează tinere pentru show-bis în cluburile de noapte din Singapore, îşi dispută legitimitatea dreptului de a nu fi excluse pe motiv de vârstă, frumuseţe sau lipsa acordului dat de părinţi sau soţi. Provenite din categorii sociale diferite, portretele lor alcătuiesc fresca dramatică a societăţii ruse în perioada de după totalitarism. Linia acestui spectacol, de un realism brutal, este detensionată printr-un umor de foarte bună factură, atât prin text cât şi prin soluţiile regizorale: "Eu n-am împlinit 30 de ani şi poate nu am de gând să-i împlinesc prea curând", spune Olga Puhova, prin Anne Marie Chertic. Există şi episoade de o mare sensibilitate (cea mai înduioşătoare fiind povestea Tamarei despre papucii de pâslă), iar jocul actorilor este extrem de viu şi de convingător: Doina Deleanu, Tatiana Ionesi, Anne Marie Chertic, Radu Ghilaş, Constantin Puşcaşu, Doru Aftanasiu, Teodor Corban, Maria Ambrosă, Dumitru Năstruşnicu şi Ramona Părpăliţă. Decorul, deosebit de autentic şi de o mare forţă de a te aduce în lumea personajelor, ca şi costumele au au avut un mare rol în reuşita acestui spectacol.



Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi vine cu spectacolul Falstaff de William Shakespeare, în regia lui Ion Sapdaru, scenografia lui Stela Verebceanu şi muzica lui Cezar Antal. Un spectacol cald, cu aer de poveste, bucolic, în maniera commediei dell'arte încheie galeria spectacolelor intrate în competiţie. Ni se propune un Sir John Falstaff donquijotesc, imprevizibil, plin de viaţă şi farmec, alunecos, cu un spirit liber de prejudecăţi, fără griji, capabil să-şi facă prozeliţi prin sofismele lui cuceritoare, mucalit şi plin de umor. Lăudăroşeniile şi minciunile lui sunt pline de haz şi şarm: "Am fost fricos din instinct", spune el. Dezamăgirea prieteniei înşelate de către Prinţul Henric, după ce acesta ajunge rege, este o lovitură mortală pentru John iar credinţa că "cea mai bună latură a vieţii e prudenţa" nu-şi mai găseşte resursele în optimismul lui. Prin Lucian Pînzaru, John Falstaff trăieşte "în afara tuturor măsurilor", pasional, şi cred că este cel mai bun rol al lui, dar încă îi lipseşte acea scânteie care să-i dea grandoarea unui mare rol, încă pierde din complexitatea personajului, păstrând mai mult latura lui frugală. De altfel a primit meritat premiul ziarului Viaţa Liberă, pentru acest rol. Decorul are acea încărcătură a timpului de-acum cinci secole şi la hanul Jartierei, o construcţie etajată din scândură negeluită şi trunchiuri de copac, până şi detaliul vaselor de alamă este respectat. Costumele sunt de o frumuseţe fără cusur şi împlinesc caracterul personajelor, dar şi pe cel al epocii. Jocul a fost destul de bine strunit de către toţi actorii, fără a atinge cote înalte ale interpretării (Ioan Creţescu, Cristian Gheorghe, Oana Preda Gheorghe, Aureliu Bâtcă, Svetlana Friptu, Petrică Păpuşă, Carmen Albu, Ana Maria Ciucanu, Florin Toma, Cristina Uja). De bun augur a fost şi prezenţa debutantului Ciprian Braşoveanu.

Festivalul, ca în fiecare an, s-a încheiat printr-un spectacol în afara concursului. De data aceasta regalul a fost susţinut de actorii Ileana Stana Ionescu şi Ion Lucian, în spectacolul Domnul Sisif de Radu F. Alexandru, montat de Mircea Cornişteanu la ARCUB Bucureşti. Excepţionalii actori rostesc adevărurile mari ale vieţii din pragul senectuţii, cu o simplitate, sensibilitate şi forţă a emoţiei covârşitoare. Despre singurătate, prietenie, credinţă, frica de moarte, bătrâneţe, dar mai ales despre dragoste, nu se poate vorbi decât cu sinceritate absolută şi asta se întâmplă în cele trei scene-momente cheie ale vieţii în doi. Fiindcă, nu-i aşa? "Viaţa e frumoasă cu o singură condiţie: s-o credem noi!"
Juriul format din Constantin Codrescu, presedinte, Marinela Ţepuş, Daria Dimiu, Tino Geirun şi Ştefan Oprea a hotărât premiile:

Sageata Premiul ARICI pentru cele mai proaste spectacole: Bărbierul din Sevilla feat. Cehov (Teatrul de Nord Satu Mare) si Chirţa Euro-Parlamentară (Teatrul de Stat Oradea);

Sageata Premiul Special al Juriului: Spectacolul Rencontres (Compania Passe-Partout)

Sageata Premiul pentru debut acordat de Fundaţia Sandu Pârvu: Cosmin Panaite, Tania Ganea, Iulian Costea, Marius Smântână din spectacolul Tot ce se dă (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi);

Sageata Menţiune pentru interpretare feminină: Valentina Popa pentru rolul din spectacolul Jaques sau supunerea (Teatrul Mic Bucuresti) şi Oana Albu pentru rolul din spectacolul Jaques sau supunerea (Teatrul Mic Bucuresti);

Sageata Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină: Cătălina Ieşanu pentru rolurile din spectacolele OO! ?i Un bărbat şi mai multe femei (Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ);

Sageata Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină nu se acordă;

Sageata Premiul pentru cea mai bună scenografie: Ştefan Caragiu pentru spectacolele Audiţia (Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi) şi Jaques sau supunerea (Teatrul Mic Bucureşti);

Sageata Premiul pentru regie: Alexandru Dabija pentru spectacolul OO! (Teatrul Tineretului Piatra Neamţ);

Sageata Premiul pentru cel mai bun spectacol: OO! (Teatrul Tineretului Piatra Neamţ).



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Ruxandra Anton


Alte articole

 Dans Wanderer - O călătorie emoţională, Diana Pavlenco, editat de Luiza Vasiliu
 English as a foreign language (sau formule lingvistice împotriva rinoceritei) , Roxana Pavnotescu
 Premieră la Reactor în cadrul unui proiect pentru tineri - Îmi place sushi, Comunicat de presă
 Nu a fost Luna Roşie, a fost Béjart Ballet Lausanne, Octavian Neculai
 Două balerine românce vor dansa pe scena Sălii Palatului, alături de prestigioasa companie Béjart Ballet Lausanne, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer