Atunci... - Auf der anderen Seite

Gegen die Wand / Head-On a fost primul film pe care l-am văzut vreodată la Cannes (mai 2004), iar cronica a fost prima scrisă vreodată pentru Republik (aprilie 2005). La ceas aniversar, un nou film de Fatih Akin - şi de data asta, şi eu şi el credem în coincidenţe... Micile controverse născute post proiecţia canneză din 2007 au ajuns într-un punct mort la momentul inevitabilei "E mai bun ca Head-On sau nu?". Trecând peste futilitatea argumentării cu "mai bun sau mai slab" şi lăsînd deoparte celelalte titluri semnate Fatih Akin (Im Juli şi Solino au fost prea puţin văzute la noi, iar doc-ul Crossing the Bridge joacă în altă ligă), comparaţia dintre Head-On şi Auf der anderen Seite se impune totuşi - iar de cîştigat, o să rîdeţi, cîştigă toată lumea.

Regizorul schimbă complet calimera - de la poezia sordidă, de la realismul punk, brut şi imediat, de la senzaţia de autodistrugere jubilatoare şi de la dragostea care doare minunat, turco-germanul trece la un studiu amplu, extrem de construit şi profund uman, un soi de meditaţie teribil de tristă şi emoţionantă asupra micilor gesturi şi marilor greşeli, un epic ambiţios despre regret şi hazard, un film matur şi sobru care reuşeşte acolo unde un Babel, de exemplu, eşua din prea multe bune intenţii. De la poveştile încrucişate cu migală şi pînă la magnificul cadru final, trecînd prin cel puţin două tragedii care te sfîşie cu toate că le aşteptai şi prin interpretarea magistrală a veteranei Hanna Schygulla, întruchipare a durerii mute, Auf der anderen Seite este filmul prin care Fatih Akin devine, sub ochii tăi, dintr-un regizor mare un mare regizor. Iar întrebarea pe care filmul o pune obsedant e, vai!, mereu valabilă - de cîtă moarte e nevoie pentru a celebra viaţa?