Mărturisesc, deopotrivă, că atunci când am aflat premisa (doi tăntălăi de la un centru de închiriere casete video se apucă să re-facă filmele "ad labam" atunci când unul dintre ei demagnetizează din greşeală benzile) ceva-ceva m-a gâdilat plăcut - dar în acelaşi moment am ştiut că nu trebuie să aştept mare lucru.
Poate inutil de menţionat, post vizionare am încercat, cumva, aceleaşi sentimente. Şi nu neapărat din pricina faptului că filmele fostului clipangiu extraordinaire m-au lăsat întotdeauna rece - rămân la părerea că Michel Gondry semnează bizarerii doar de dragul de a semna bizarerii şi nu pentru a provoca în vreun fel alt intelect decât al dumnealui.
Altfel, versiunile pentru alde RoboCop, Ghostbusters sau Rush Hour turnate de Jack Black şi Mos Def (care joacă, să mă ierte Dumnezeu, de parcă abia au ieşit de la şcoala de înapoiaţi) au ceva farmec, nu zic nu, dar se comportă taman ca zeci de alte filmuleţe uploadate zilnic pe YouTube. Poate aici rezidă geniul filmului - în juxtapunerea epocilor VHS/Digital întru satirizarea modernităţii cu aer de involuţie? Sau poate în critica duioasă a sistemului "do it yourself"? Sincer, habar n-am - ştiu doar că filmul funcţionează parţial, enervează când şi când şi plictiseşte ca din nebăgare de seamă... până la finalul, ce-i drept, magic, dar care vine, fatalmente, la final. Be Kind, Erase?