* Filmul lui Mel Gibson, în fruntea topurilor
* Evocarea ultimelor 12 ore din viaţa lui Isus Christos provoacă reacţii la scară planetară
* Premiera românească a filmului, înainte de Înviere
Născută la 1 mai 1962 la Bucureşti, Maia Morgenstern termină studiile la IATC în 1985. Are o susţinută activitate teatrală la Piatra Neamţ (Teatrul Tineretului) şi Bucureşti (Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Naţional, Bulandra şi Odeon). Debutează în cinematografie în 1983, cu filmul Prea cald pentru luna mai, în regia Mariei Callas Dinescu. Mai joacă în filme semnate de Dan Piţa (Dreptate în lanţuri - 1983), Iulian Mihu (Anotimpul iubirii - 1985), Şerban Marinescu (Cei care plătesc cu viaţa - 1988), Mircea Mureşan (Maria şi marea - 1988), Manole Marcus (Marea sfidare - 1989), Gheorghe Buşecan (Pasaj - 1990), Laurenţiu Damian (Rămînerea - 1990).
În 1991, filmul Balanţa, realizat de Lucian Pintilie, îi aduce o notorietate internaţională, actriţa fiind declarată Steaua de mîine şi obţinînd prestigioasa distincţie a Academiei Europene de Film - Premiul Felix. A mai jucat în producţiile internaţionale Trahir (regia Radu Mihăileanu, 1992), Nostradamus (regia Roger Christian, 1993), Privirea lui Ulise (regia Theo Angelopoulos, 1994), A şaptea cameră (regia Martha Meszáros, 1995).
Filmul Patimile lui Christos a fost lansat la sfîrşitul lunii februarie în Statele Unite. În trei săptămîni a ajuns pe primele locuri în topurile spectatorilor, aducînd nu mai puţin de 400 de milioane de dolari. În acelaşi timp, filmul rămîne controversat de o serie de organizaţii, în special religioase, care acuză violenţa, cruzimea, duritatea unor secvenţe, dar şi "caracterul antisemit" al operei semnate de regizorul Mel Gibson.
Actorul de origine australiană a realizat filmul în limbile vorbite ale momentului istoric evocat - aramaică şi latină. Recent, interpretul rolului lui Isus Christos, actorul american Jim Caviezel, a fost primit în audienţă de Papă. Apropiata premieră a filmului, deosebita solicitudine a actriţei Maia Morgenstern, imensa ei modestie şi generozitatea ne-au prilejuit un scurt interviu, ce poate constitui o invitaţie la vizionarea unuia dintre cele mai importante filme dedicate întemeietorului creştinismului.
- Cum aţi ajuns pe platourile unde se filma Patimile lui Christos? De ce v-a ales Mel Gibson?
- Aş vrea să subliniez faptul că totul a început de la filmul Balanţa, semnat de domnul Lucian Pintilie. Dacă el nu m-ar fi ales, poate poarta cinematografului european şi internaţional nu s-ar fi deschis aşa repede. Premiul Academiei Europene de Film - Premiul Felix - şi Etoile du Demain mi-au oferit posibilitatea să lucrez şi cu alţi importanţi şi minunaţi regizori.
- Theo Angelopoulos, Szász Janos, Martha Meszáros?
- Da, au fost Privirea lui Ulise şi mai ales A şaptea cameră, de Martha Meszáros. În urma acestui din urmă film am fost aleasă de Mel Gibson pentru opera sa dedicată lui Isus Christos. Dar vreau să revin şi să subliniez faptul că dacă n-ar fi fost Lucian Pintilie şi Balanţa, poate n-aş fi ajuns la Patimile lui Christos. Din păcate, viaţa, problemele ne împiedică uneori să fim atenţi cu momentele şi oamenii care ne-au marcat destinul.
- În filmul Marthei Meszáros aţi jucat rolul lui Edith Stein, asistenta lui Husserl, care a avut un destin tragic după o existenţă exemplară. Din păcate, nici unul dintre filmele realizate în străinătate nu este cunoscut de publicul românesc. Patimile lui Christos ar fi primul.
- Doresc foarte mult ca publicul românesc să-l poată vedea, să se bucure de el, să-l judece ca un film de artă. Se bucură de mare succes în SUA, în Australia (e firesc), dar şi în Italia, în Grecia, în Polonia, iar în Franţa cred că la sfîrşitul lunii martie are premiera.
- Ce credeţi că reprezintă acest film, care poate fi considerat şi religios şi istoric, biografic sau politic? Ce a marcat în destinul unei actriţe rolul?
- Cred că filmul lui Mel Gibson reprezintă o puternică operă de artă, de un profund umanism. Vorbeşte şi despre un lucru care este foarte grav şi actual şi care reprezintă capacitatea puterii de a manipula masele. Filmul are şi o forţă care atrage atenţia asupra unui mesaj social. Or, acest joc al puterii cu poporul rămîne un exerciţiu care traversează veacurile. În orice caz rămîne (în ciuda violenţei unor secvenţe) un puternic film de artă care nu oferă spectatorilor verdicte. În nici un caz nu este un film antisemit. Repet, una din ideile-pivot se referă la responsabilitatea conducătorilor politici sau religioşi în faţa poporului. Asta rămîne o constantă extrem de importantă în viaţa noastră de astăzi. De altfel, nici violenţa nu este mai mare decît cea conţinută într-un buletin televizat de ştiri.
- Filmul a fost turnat în limbile care se vorbeau în acel moment al istoriei - aramaică şi latină. A fost greu?
- Este dificil să vorbeşti într-o limbă care nu mai este, dar, ca şi experienţa cu Medeea a lui Andrei Şerban, cred că se poate vorbi cu respect pentru istorie şi oamenii ei în orice limbă. Mai ales că acele momente ale trecutului ne pot învăţa multe pe noi, cei de astăzi.
- De pildă?
- Cred că una dintre componentele mesajului lui Mel Gibson este dincolo de apelul la propria conştiinţă, refuzul intoleranţei cu orice chip. Apoi cred că acest film îi poate face pe oameni mai buni. Am siguranţa că văzînd acest film spectatorii vor reflecta mai mult asupra lor înşişi.
Filmul acoperă o nevoie de spiritualitate ce trebuie să existe în fiecare dintre noi. Filmul lui Mel Gibson nu condamnă, nu dă reţete sau formule. Filmul arată tragedia unei mame care-şi priveşte fiul murind pentru semenii săi. Intensitatea durerii poate traversa ecranul, poate invita oricînd la reflecţie. Filmul are un potenţial de reflexivitate greu de întîlnit astăzi în cinematograf.
- Ce proiecte aveţi acum? Ce aţi lucrat recent?
- Un film cu regizorul englez John Saville. Apoi joc într-un spectacol proiectat de mine, axat pe lirica marelului poet persan Omar Khayam, alături de fiul meu Tudor.
Am mai terminat de filmat două roluri. Primul într-un film cu un subiect inspirat de problemele noastre de astăzi, în regia lui Dinu Tănase, şi apoi o ecranizare a unui foarte frumos roman, Prinţul de Teodorescu Branişte, din păcate, puţin cunoscut, dar care, probabil, se va bucura de o nouă popularitate prin varianta sa cinematografică realizată de Sergiu Nicolaescu.
În ciuda puţinelor minute avute la dispoziţie, Maia Morgenstern a fost deosebit de generoasă, iar pentru rolul din filmul lui Mel Gibson nu-i putem dori decît un gînd bun din partea membrilor Academiei de Film Americane. Fiindcă rolul Maiei merită un Oscar.