Toamna cinematografică începe în forţă, nu neapărat calitativ cât numeric.
Tropic Thunder / Furtuna tropicală (****, distribuit de RoImage) este "Apocalipsul atunci, acum, aleluia!". Tatuatul Tugg "muşchi mulţi, minte puţină" Speedman ezită între fully blown şi fully retard, băşinosul Jeff Portnoy oferă la schimb o felaţie pentru ceva heroină, australianul Kirk Lazarus arată, se poartă şi vorbeşte ("Albii ne asupresc de 400 de ani!") ca un negrotei, negroteiul Alpa Chino face product placement pentru o licoare dubioasă, regizorul Damien Cockburn ţine un speech exploziv (la propriu) iar jungla devine teatrul absurd al celei mai citabil / infantil / suprarealiste satire din istoria (isteria?) recentă... sub ochii uber-producătorului coleric Les "Fuckface" Grossman, care oferă noi valenţe sintagmei "risky business". Cu alte cuvinte, get some!
Journey to the Center of the Earth 3D / Călătorie spre centrul Pământului (**, distribuit de InterCom) nu este o nouă adaptare (desecrare?) a capodoperei semnate Jules Verne, ci mai degrabă un soi de omagiu deghizat în pretext pentru a testa noi "modele" de CGI. De departe singurul avantaj al acestei aventuri este proiecţia 3D (pe cât de obositoare, pe atât de spectaculoasă - îl face să pară vioi până şi pe Brendan Fraser); vedeţi-l deci ca atare sau nu vă osteniţi.
Ca$h / Tentaţia cash-ului (**, distribuit de Odeon Cineplex) este o dezamăgire uriaşă, nu atât pentru că nu se oboseşte să tragă cu ochiul mai departe de încercările americăneşti recente (seria Ocean's..., bunăoară), uitând că Franţa are o tradiţie de gen mai mult decât onorabilă, dar, mai ales, pentru că regizorul Eric Besnard nu realizează (sic!) că-i nevoie de farmec, umor şi inventivitate pentru ca o asemenea întreprindere (escroci, escrocherii, etc.) să funcţioneze. "Las'că surâsul lui Jean Dujardin, ochii Valeriei Golino şi nasul lui Jean Reno sunt suficiente" şi-o fi spus dumnealui, care-i mai plimbă prin cadru pe irlandezul Ciaran Hinds şi veteranul Roger Dumas, absolut degeaba. În ton cu filmul.
X Files - I Want to Believe / Dosarele X - Vreau să cred (***, distribuit de Odeon Cineplex) este "doar" un episod extins pentru cinema, cum s-a cam exprimat la unison critica yankee - fie. Una la mână, e un episod reuşit; două la mână, acel "vreau să cred" e mai mult decât un gimmick şi are implicaţii spirituale pe care, dacă le pricepi, pricepi (!) că plotul propriu-zis e doar un pretext; trei la mână, Mulder şi Scully îmi sunt în continuare dragi, chit că nu pricep neam la ce le-a mai trebuit un film, la şase ani de la încheierea serialului... Adevărul e dincolo de ei.
WALL-E (*****, distribuit de Prooptiki) este un semnal de alarmă aprig, nu doar datorită poveştii (care înfăţişează un Pământ dezolant şi părăsit, circa 2700, unde un roboţel gunoier amorezat, iniţial, de Hello, Dolly!, şi mai apoi de o roboţică, mişculează însoţit de un gândăcel, în timp ce omenirea, câtă mai e, gravitează pe orbită într-un mall sinistru deghizat în navă spaţială), cât datorită implicaţiilor - ce te faci când un film de animaţie, chit că produs de Pixar, are mai multă vervă, imaginaţie şi UMANITATE decât 2001 filme cu oameni şi / sau şoareci?!? Meditaţi... după ce aplaudaţi Odiseea spaţială 2008.
Control (****, distribuit de Transilvania Film) este ceva mai mult decât un film biografic. Debutul (mai bine mai târziu...) legendarului pozar / clipist Anton Corbijn evită cu graţie capcanele genului şi trasează un portret alb-negru, sobru şi emoţionant al unui muzician pe care nimeni, nici măcar el însuşi, nu s-a străduit să-l înţeleagă. Ian Curtis s-a sinucis în 1980, Joy Division s-a transformat în New Order, iar Manchester-ul n-a mai fost niciodată acelaşi - nu trebuie să fii însă un fan declarat pentru a aprecia cum se cuvine acest eseu trist şi necesar. Don't walk away, in silence...