În limba engleză există termenul cinematografic de "coming attractions", care are în română echivalentul "în curînd pe ecrane". Ca să aflu ce e de văzut în 2009, am consultat lista oferită de www.cinemagia.ro cu lansările cinematografice din România anului viitor. Ceea ce urmează este o înşiruire subiectivă a filmelor care mi-au făcut mie cu ochiul.
Politică pe ecrane
Se pare că filmele cu subiect politic vor ocupa un loc important în programele de anul viitor ale cinematografelor. Premisele sunt mai mult decît îmbucurătoare, dacă ne uităm la regizorii şi actorii de pe genericele acestor filme. În România anului viitor, prima peliculă de acest gen care va intra în săli este Frost / Nixon, în regia lui Ron Howard (cîştigător al Premiului Oscar pentru A Beautiful Mind în 2002). Filmul redă povestea primului interviu pe care Richard Nixon l-a acordat după ce a părăsit Casa Albă, în urma scandalului Watergate. În rolurile principale sunt distribuiţi mai puţin cunoscuţii Frank Langella şi Michael Sheen, printre numele de pe afiş numărîndu-se şi Kevin Bacon.
Milk este titlul celui mai recent film al lui Gus Van Sant (cel mai bun regizor la Cannes în 2003, cu Elephant), care se opreşte asupra primului militant pentru drepturile homosexualilor care a fost ales într-o funcţie publică. Pentru rolul lui Harvey Milk a fost ales Sean Penn, iar cel care-i dă replica este Josh Brolin (No Country for Old Men). De altfel, acesta din urmă este şi protagonistul din W., în regia lui Oliver Stone, un biopic despre viaţa şi cariera politică a lui George W. Bush. Din păcate, se pare că W. nu va putea fi văzut în cinematografele noastre, el urmînd a apărea în România direct pe DVD.
Nu numai politica americană va fi prezentă pe marile ecrane în 2009. Figura lui Ernesto Che Guevara va fi evocată de Steven Soderbergh (oscarizat pentru Traffic în 2001) în două filme ce urmează a fi lansate în 2009: The Argentine şi Guerilla. Proiectate anul acesta la Cannes, peliculele au stîrnit reacţii diferite în rîndul criticilor, însă toţi au căzut de acord că Benicio del Torro este excelent în rolul lui Che Guevara.
Soldaţi, spioni şi poliţişti
Trei filme a căror acţiune se petrece în timpul celui de-al doilea război mondial vor fi lansate în 2009 şi sunt aşteptate cu interes de către cinefili. Inglorious Basterds al lui Quentin Tarantino este povestea violentă a unui grup de soldaţi americani evrei care ucid în mod brutal nazişti în Franţa ocupată. Printre interpreţi se numără Brad Pitt şi Samuel L. Jackson. Apoi, Defiance este titlul peliculei regizate de Edward Zwick (Legends of the Fall, The Last Samurai), în care Daniel Craig (protagonistul ultimelor două filme cu James Bond: Casino Royale şi Quantum of Solace) este un refugiat evreu din Polonia care hotărăşte să lupte împotriva naziştilor. În fine, Valkyrie, în regia lui Brian Singer (The Usual Suspects), aduce pe ecran istoria colonelului Claus von Stauffenberg, care a luat parte la complotul eşuat de asasinare a lui Hitler. Tom Cruise, Kenneth Branagh şi Bill Nighy sunt principalii protagonişti ai acestei drame istorice.
Paul Greengrass, regizorul ultimelor două filme din seria Bourne (The Bourne Supremacy şi The Bourne Ultimatum), revine alături de Matt Damon cu The Green Zone, un thriller despre o echipă a CIA care a prins urma unor posibile arme de distrugere în masă. Public Enemies, în regia lui Michael Mann (The Insider, Collateral), ni-l prezintă pe Johnny Depp în rolul unui gangster american din anii '30, iar Shutter Island al lui Martin Scorsese îl pune de Leonardo DiCaprio în pielea unui şerif care investighează dispariţia unei criminale.
Adrenalină cu repetiţie şi efecte vizuale
Unul dintre cele mai aşteptate filme de acţiune ale anului viitor este Terminator Salvation, cel de-al patrulea din seria începută în 1984. Regizat de McG (Charlie's Angels) şi produs de James Cameron, Terminator Salvation îşi plasează acţiunea în 2018, după ce John Connor (Christian Bale) preia conducerea trupelor de oameni în războiul cu roboţii. Helena Bonham Carter şi Bryce Dallas Howard joacă şi ele în acest prim Terminator fără Arnold Schwarzenegger.
Un alt sequel care se preconizează că va sparge topurile încasărilor este Transformers: Revenge of the Fallen, în regia lui Michael Bay. Povestea este simplă: o armată de Decepticonii se îndreaptă spre Pămînt cu scopul de a-l distruge, în timp ce Autoboţii ajută omenirea. Ştim la ce să ne aşteptăm - efecte speciale explozive -, însă sperăm la ceva mai mult, mai ales că primul film n-a fost aşa de rău.
În domeniul adaptării benzilor desenate, cel mai des invocat nume este Watchmen, un film cu super-eroi care îşi unesc forţele pentru a zădărnici o conspiraţie mondială. Watchmen este regizat de Zack Snyder, cel care a spart gura tîrgului acum aproape doi ani cu 300. Şi fiindcă veni de vorba de 300, în 2009, Frank Miller, artistul care a desenat "romanul grafic" pe care s-a bazat filmul, regizează el însuşi The Spirit (după o serie de benzi desenate ale legendarului Will Eisner). În rolurile principale: Gabriel Macht, Samuel L. Jackson, Scarlett Johansson şi Eva Mendes.
Seria X-Men este prezentă şi ea pe ecrane anul viitor, chiar dacă echipa de eroi nu e în componenţă completă. X-Men Origins: Wolverine se petrece înainte de celelalte filme din serie şi se concentrează pe trecutul omului-lup interpretat, încă o dată, de Hugh Jackman.
Imaginaţie şi animaţie
Un proiect ce se anunţă cel puţin interesant este The Imaginarium of Doctor Parnassus, în regia lui Terry Gilliam (Brazil, 12 Monkeys), povestea fantastică a unui om care şi-a cîştigat nemurirea în urma unui pariu cu diavolul şi care are puterea de a ghida imaginaţia celorlalţi. Distribuţia adună nume care nu mai au nevoie de nicio prezentare: Johnny Depp, Heath Ledger, Jude Law, Colin Farrell, Cristopher Plummer şi Tom Waits.
The Curious Case of Benjamin Button îl are în rolul principal pe Brad Pitt şi urmăreşte aventura extraordinară a unui bărbat care se naşte bătrîn şi întinereşte pe măsură ce înaintează în vîrstă. Regizat de Davin Fincher (Fight Club, Se7en), filmul îi oferă lui Cate Blanchett posibilitatea să facă încă o dată un rol foarte bun.
Harry Potter se întoarce pe ecrane, aşa cum a făcut-o aproape în fiecare an din ultimul deceniu. Al şaselea film din serie, Harry Potter and the Half-Blood Prince, se concentrează pe trecutul întunecat al lui Voldemort şi pe dilemele amoroase ale adolescentului vrăjitor.
Desenele animate vor umple cu siguranţă sălile şi în 2009. Noul Pixar, purtînd titlul Up, ne dezvăluie călătoria aeriană a unui bătrîn care şi-a legat o mie de baloane de casă pentru a o ridica şi a zbura cu ea deasupra Americii de Sud. Ice Age: Dawn of the Dinosaurs continuă aventurile preistorice ale mamuţilor, tigrului, leneşului şi veveriţei din filmele precedente, elementul nou fiind fioroşii tiranozauri. Nu vă speriaţi însă, umorul va fi la locul lui şi totul se va termina, ca de obicei, cu bine.
The Fantastic Mr. Fox este bazat pe cartea cu acelaşi nume a scriitorului britanic Roald Dahl, cel care a scris volumul adaptat în Charlie and the Chocolate Factory al lui Tim Burton. Aventurile animate ale unei familii de vulpi sunt regizate de Wes Anderson (The Royal Tenenbaums) şi se bazează pe vocile lui George Clooney, Cate Blanchett, Bill Murray şi Anjelica Huston.
Incertitudini româneşti
Anul trecut, într-un articol similar, publicam cîteva dintre titlurile de filme româneşti anunţate pentru 2008. Unele dintre ele nu au văzut lumina proiectorului nici pînă în clipa de faţă: Un balon în formă de inimă al lui Cătălin Mitulescu, Weekend cu mama al lui Stere Gulea şi Cea mai fericită fată din lume al lui Radu Jude. Cel mai probabil, ele vor avea premierele în 2009.
Pescuit sportiv, în regia lui Adrian Sitaru, este povestea unui cuplu (interpretat de Ioana Flora şi Adrian Titieni) a cărui viaţă este dată peste cap de accidentarea unei tinere (Maria Dinulescu). Filmul a luat mai multe premii la festivaluri internaţionale. O altă certitudine pentru 2009 este Călătoria lui Gruber, în regia lui Radu Gabrea, despre peripeţiile lui Curzio Malaparte, prieten cu Mussollini şi corespondent de război pe lîngă trupele germane, care, ajuns la Iaşi, îl caută pe un medic evreu alergolog, pe nume Gruber. În rolurile principale au fost distribuiţi Marcel Iureş şi Florin Piersic Jr.
Teoretic, conform www.cinemagia.ro, în 2009 ar trebui să mai vedem şi pelicule semnate de Cristi Puiu, Nae Caranfil şi Cristi Mungiu, ceea ce mă face să sper, cel puţin, că anul viitor o să fie unul bun.