Titlurile filmelor se traduc după recomandări, legi şi cuvinte cheie. Rezultatul? De obicei, alt film.
Când cinefilii români discută despre filme străine şi vor să se-nţeleagă între ei, folosesc titlul original. Variantele mioritice încearcă să-i fie fidele dar, nu de puţine ori, sunt fie complet altceva, fie banale, fie dubioase.
Cel care alege titlul în română e distribuitorul. Deşi se sfătuieşte cu traducătorul şi studioul producător, el are ultimul cuvânt. Uneori, studioul recomandă o variantă. De pildă, dacă în original există o sintagmă cu un anumit sens în engleză, producătorii propun o traducere mot-à-mot. Oana Stoenescu, directorul firmei de distribuţie Ro Image 2000, spune că titlurile sunt alese cu mult înainte ca filmul să fie tradus - sau chiar finalizat. (Monsters and Aliens vine în aprilie 2009, dar Ro Image 2000 a comunicat deja titlul: Monştri contra extratereştri.)
O problemă, spune Oana Stoenescu, e faptul că Centrul Naţional al Cinematografiei nu permite păstrarea titlului exclusiv în original. Wanted, care a intrat pe ecranele româneşti în iunie 2008 cu acelaşi titlu, a încălcat cadrul legal. Prevederea referitoare la traducerile filmelor (paragraful e din art. 68 al OG 39/2005) intenţionează să protejeze limba română, dar face un deserviciu filmului: acesta poate căpăta titluri departe şi de original, şi de subiect.
Francezii, renumiţi odinioară pentru titlurile neinspirate cu care botezau filmele americane, au început să păstreze originalele. Boogie Nights a intrat în Hexagon cu acelaşi titlu, pe când la noi cu aţâţătorul Jurnalul unei vedete de film porno. La fel cu The Good German, care la noi a primit un iz de Mărgelatu, Misterele Berlinului. Mai recent, francezii nu s-au chinuit să găsească o sintagmă pentru Little Miss Sunshine. Românii au încercat şi i-au spus Fiecare se crede normal.
Şablonarea titlurilor româneşti se datorează dorinţei distribuitorilor de a găsi ceva care să sune bine (cu riscul de a pierde legătura cu originalul) şi care să atragă publicul. Ei merg pe ideea că dacă pomeneşti de moarte, pasiune, tentaţie, teroare, seducţie, vei avea mai mult succes decât dacă încerci o traducere fidelă. Problema e că publicul va avea senzaţia de déjà-entendu. Cum faci diferenţa între Seducţie periculoasă (Cement), Seducţie tulburătoare (Deceit), Jocul seducţiei (Fatal Desire) sau Seducţie şi minciuni (Naked Lies)? Dar între Vânătoare fatală (A Sound of Thunder), Destin fatal (Cruel World) sau Sărut fatal (Kiss of a Stranger)?
E drept, deseori titlurile americane şchioapătă la rândul lor, dar cel mai corect ar fi să laşi filmul să moară pe limba/titlul lui. Altminteri, distribuitorii cad în propria plasă. În 1996, Primal Fear a intrat la noi sub titlul Avocatul diavolului, iar un an mai târziu, când a aterizat în oraş Devil's Advocate, a trebuit să fie tradus Pact cu diavolul. Similar, Analyze This a fost tradus Cu naşu' la psihiatru, iar câţiva ani mai târziu un cu totul alt film, Prime, a intrat în săli sub numele Cu iubirea la psihiatru.
Deranjantă e şi strădania de a defini filmul prin titlu. Horror-ul e trădat de cuvinte ca moarte, teroare, diavol, filmul de acţiune de infernal sau teroare, comedia de expresii neaoşe (vezi Echipa Sfarmă-Tot pentru The Longest Yard). Cel mai agasant e când se dă în vileag intriga: Cârtiţa (The Departed), Dragoste şi moarte în Idaho (My Own Private Idaho), Motelul groazei (Vacancy) sau Când dragostea ucide (Sea of Love).
Printre gafele celebre, spune criticul de film Alex Leo Şerban, se numără titlul Prietenie absolută, care a "tradus" The Constant Gardener. De fapt, distribuitorul (MediaPro) a optat pentru titlul unui alt roman de John Le Carré, Absolute friends, deja tradus în română (crezând probabil că e acelaşi lucru). La vremea premierei lui Atonement, cinefilii români au fost derutaţi de alegerea distribuitorului (Remuşcare), deşi romanul lui Ian McEwan apăruse la noi cu un an în urmă sub numele - corect lexical- de Ispăşire. Stoenescu spune că Remuşcare i s-a părut mai comercial. Ispăşire suna prea arhaic pentru publicul preponderent tânăr.
Probabil că şi distribuitorii şi CNC-ul subestimează majoritatea publicului, tineri care ştiu ce filme au premiere pe afară. Titlurile stereotipe şi nepotrivite îi îndepărtează în loc să-i seducă. Şi asta poate fi fatal.