Există o practică ce face deliciul presei teatrale de limbă engleză - şi poate şi prin alte locuri ale planetei, la care lingvistic nu avem acces -, la sfîrşit sau început de an: cea a deconspirării celor mai savuroase şi promiţătoare "bucate" din meniul de scenă al următoarelor luni. Sistemul de repertoriu, în care, din raţiuni existenţiale, reprezentaţiile spectacolelor nu sînt limitate la o anumită perioadă din timp stabilită, iar strategiile (repertoriale) nu pot fi anuale, ci cel mult trimestriale, face această delectare britanico-americană un răsfăţ pe care noi nu ni-l putem însă permite. Croşetînd, totuşi, pe marginea a ceea ce site-urile teatrelor şi relaţiile personale ne permite să ghicim, anul 2009 nu se anunţă mai bogat în evenimente decît predecesorul lui, mai mult ca oricînd fiind sub sabia crizei financiare şi a iniţiativelor guvernamentale. Orice plan cu bătaie lungă va trebui, fără îndoială, regîndit, odată cu intrarea în zona aplicabilităţii a Legii instituţiilor de spectacol, dar şi a Ordinului guvernamental legat de incompatibilitatea pensiei cu salariul de la stat. În această situaţie nu sînt doar bine remuneraţii angajaţi ai Parlamentului şi Ministerului de Interne, ci şi un număr considerabil de actori şi directori de teatre (printre care Veronica Dobrin, de la Brăila, şi Dorina Lazăr, de la Odeonul bucureştean), care vor trebui să delibereze intens în favoarea celor cinci parale de la Casa de Asigurări Sociale sau a celor şase copeici de la Ministerul Culturii/de la primărie. Aştept cu nerăbdare ca prim-ministrul să-i anunţe pe Radu Beligan, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Ileana Stana Ionescu, Coca Bloos sau Sanda Toma (vorbesc despre oameni care joacă în continuare) că nu mai pot cumula pensia cu salariul "în detrimentul banului public", în virtutea "efectului curativ" "de a pune o ordine şi a stabili foarte clar cine şi cum cîştigă în sistemul nostru public". Pensia în sistemul teatral e, în medie, în jurul a 1.200 de lei, iar salariul cu tot cu sporuri, în cel mai bun caz, la teatrele naţionale, în jur de 2.500 de lei (2.000 la teatrele depinzînd de primării).
Anotimpul Shakespeare şi alte sezoane
Pînă în februarie, Lear-ul lui Andrei Şerban de la Bulandra nu apare în programul teatrului, dar reluarea spectacolului - jucat, primele şi ultimele dăţi, la începutul lui noiembrie - va suscita un interes masiv. Mariana Mihuţ în rolul titular şi Şerban în cel al regizorului sînt nume cu priză la spectatori, succesul de public e garantat, "tema" propusă e incitantă - distribuţia e exclusiv feminină şi adună (fiecare rol, exceptîndu-l pe Lear, e jucat în alternanţă de două actriţe) de la tinere speranţe la tinere "certitudini" ale teatrului de artă (Andreea Bibiri, Dorina Chiriac) şi de la vedete de scenă (Valeria Seciu, Dana Dogaru) la vedete pur şi simplu (Daniela Nane).
În această iarnă - a doua jumătate a lui ianuarie - va avea loc şi premiera Hamlet-ului făcut de László Bocsárdi la Metropolis (fostul Theatrum Mundi transformat în teatru de proiecte), cu Marius Stănescu în rolul prinţului danez şi Sorin Leoveanu în cel al lui Claudius (Leoveanu l-a jucat pe Hamlet însuşi acum opt ani, în montarea lui Vlad Mugur). Cum la Sibiu există un alt Hamlet, în regia lui Radu-Alexandru Nica (o producţie 2008), iar la Brăila Victor Ioan Frunză a lucrat toamna trecută acelaşi text (cu Alin Florea, Emilian Oprea, Ramona Gângă şi Mihaela Trofimov) şi probabil îl va termina pînă în vară. În aceste condiţii cu totul speciale (ultimul Hamlet în România a fost pus în scenă tot de Frunză, la Teatrul "Csiky Gergely" din Timişoara, în 2003), directorul Festivalului Shakespeare de la Craiova, Emil Boroghină, se gîndeşte serios să dedice în întregime acestei faimoase tragedii ediţia din 2010 a manifestării.
La Teatrul Foarte Mic din Bucureşti, regizoarea Andreea Vălean (unul dintre iniţiatorii dramAcum, ea însăşi dramaturg şi scenaristă) repetă de anul trecut un spectacol intitulat Ultimii oameni - pe texte de Maria Manolescu, Laurenţiu Bănescu şi Peca Ştefan (autorii au tot variat în timp, probabil la fel ca şi textele selectate), cu o distribuţie al cărei merit principal o reprezintă tinereţea celor care-o compun (printre principiile membrilor dramAcum stînd şi susţinerea noilor generaţii de actori). O altă membră dramAcum, Gianina Cărbunariu, va monta anul acesta primul ei spectacol în afara Bucureştiului, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (piesa anunţată e Război de Lars Nóren), iar Radu Apostol încearcă să pună pe roate, la Teatrul "Ion Creangă" din Bucureşti, un proiect despre copiii lăsaţi singuri de părinţii plecaţi la muncă în străinătate (experienţă înrudită cu cea a spectacolului Acasă, făcut de el tot la "Creangă", în 2001, un teatru cu miză socială, aducînd pe scenă copii fără adăpost din Capitală). Theo Herghelegiu îşi va monta textul comisionat de Goethe Institut (în cadrul proiectului After the Fall, moştenirea comunismului reflectată de 18 dramaturgi din 15 ţări europene), intitulat Zidul, la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, iar Radu-Alexandru Nica va avea o premieră la Teatrul German din Timişoara, pe 24 şi 25 ianuarie, 2008 cu Toate la timpul lor de David Ives.
La Baia Mare, Radu Afrim repetă o versiune, ca de obicei, foarte personală, a Jocului de-a vacanţa de Mihail Sebastian, cu care a făcut un atelier la Timişoara, în timpul Festivalului de Dramaturgie Românească; la Timişoara, Afrim va face în 2009, se pare, Viaţa în Praça Roosevelt a Deei Loher.
Interesul pentru teatrul de limbă română de dincolo de Prut are acum un reviriment notabil. La Iaşi, Claudiu Goga montează, se pare, piesa dramaturgului moldovean Constantin Cheianu, Volodea, Volodea (la Teatrul Naţional), publicată de editorii revistei Teatrul azi într-o antologie de dramaturgie "basarabeană" (Goga a montat recent multe texte apărute în colecţia respectivei publicaţii - Auto, la Bacău, După ploaie, la Oradea, Hamelin, la Teatrul Mic din Capitală), iar la Brăila lucrează acum un regizor din Republica Moldova, Mihai Fusu (textul e Pescăruşul lui Cehov), la prima lui colaborare cu un teatru din România, după ce în 2007 a participat la Festivalul Naţional de Teatru cu Poveşti de familie de Biljana Srbljanovic (producţie a Teatrului "Mihai Eminescu" din Chişinău).
În februarie (cu puţin noroc), Alexandru Tocilescu - unul dintre rarii "autori" de spectacole mari (în care inteligenţa desfăşurării de forţe scenice echivalează respectiva desfăşurare) în Bucureşti - va avea premiera cu un text al lui Bulgakov, Casa Zoikăi, la Comedie. Tocilescu s-a specializat în ultima vreme, în felul lui excentric, pe dramaturgia nefrecventată (uneori, considerată nefrecventabilă) în România - Poate Eleonora a lui Gellu Naum (tot la Comedie), Elizaveta Bam după Daniil Harms (la Bulandra), prima montare românească a lui Eduard al III-lea de Shakespeare (apocrifă sau nu, la Naţionalul din Bucureşti) -, ceea ce, în cazul unora mai tineri, ar aduce a escapism. La el, în schimb, arată a originalitate bine temperată şi fugă de locurile comune ale banalizării şi uniformizării teatrului.
Şi Dragoş Galgoţiu e printre directorii de scenă care pune în mişcare spectacole masive - de data asta, Epopeea lui Ghilgameş la Odeon, cu Tudor Aaron Istodor în rolul principal, iar Alexander Hausvater are în ianuarie 2009 premiera oficială a spectacolului Poveste de iarnă (iarăşi Shakespeare), la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara.
Iar într-o ordine internaţională de idei, pe 15 ianuarie 2008 e programată la Théâtre-Studio Alfortville din Paris premiera franceză a piesei Gianinei Cărbunariu, poimîine alaltăieri, în regia lui Christian Benedetti (piesa a fost montată în premieră de autoare la finalul anului 2008 la Teatrul Mic). Un alt text al ei a trecut, spre finalul lui 2008, prin furcile translaţiei scenice în maghiară, la Studioul Yorick din Tîrgu Mureş.
Primele festivaluri vor începe în aprilie 2009. Pînă atunci, linişte, pace şi premiere.