Acest Sergiu Nicolaescu al cinematografiei americane care e Clint Eastwood ia o tragedie reală petrecută în 1928 şi o transformă într-o melodramă care nu se sprijină pe scenariu cât pe subiect, şi nici pe interpretarea protagonistei Angelina Jolie cât pe celebritatea ei.
Am văzut filmul prima oară la Cannes şi nu mi-a plăcut. L-am revăzut după o jumătate de an şi tot nu mi-a plăcut. Nu îmi mai aminteam în intregime de ce dar, de cum a început să doinească tema filmului - compusă tot de Clint Eastwood -, sinapsele s-au regăsit şi filmul mi-a revenit în cap. Avea dreptate Alex Leo Şerban: tema muzicală e madlena filmului.
Nu reuşesc să înţeleg care a fost motivul pentru care Eastwood a reluat-o sinucigaş la fiecare cinci minute. Pentru că era foarte mândru de ea? Picătura chinezească pentru cine nu-i gustă opera. Adaug replica "He is not my child", repetată de Angelina Jolie fie cu glas şoptit, fie strigând, deci pe toată gama - şi am cu ce să-mi populez coşmarurile.
Nu, filmul nu mi se pare că "se ţine". În primul rând pentru că tratarea poveştii face ca povestea să sune neverosimil. Tragedia Christinei Collins a fost descoperită în zilele noastre de un jurnalist din Los Angeles, pe nume J. Michael Straczynski. Acesta a fost anunţat de o sursă de-a sa de la primărie că urmează să fie incinerate arhive vechi.
Dornic să găsească subiecte interesante, jurnalistul şi-a vârât nasul în hârtiile îngălbenite şi a descoperit că în 1928, o telefonistă din Los Angeles, Christine Collins, a anunţat la poliţie că i-a dispărut copilul. Peste cinci luni, poliţia a informat-o că i-a găsit odrasla, dar i-a livrat alt copil. (În acele vremuri, LA-ul era condus de un primar corupt şi de un şef al poliţiei care stătea la pozat cu pistolul la vedere. Totuşi, imaginea poliţiei era foarte proastă.).
Rugând-o în particular să ţină copilul doar două săptămâni, de probă, poliţiştii au refuzat pe urmă s-o asculte pe femeia care reclama că cel care se pretindea a fi Walter Collins (şi care era un vagabond dornic să ajungă aproape de Hollywood şi de idolul său, Tom Mix), nu era copilul său. După multe insistenţe pe lângă poliţie, femeia a dat povestea pe mâna presei, fiind ajutată doar de un pastor care lupta de mai multă vreme cu corupţia din poliţie (şi care e interpretat de John Malkovich, singurul element perfect credibil al filmului.).
N-a reuşit să-şi găsească copilul şi a murit şapte ani mai târziu fără să afle clar ce s-a întâmplat cu el pentru că psihopatul care a răpit, maltratat şi îngropat mai mulţi copii la ferma sa din California (cimitir descoperit întâmplător în timp ce Christine Collins se lupta cu poliţia) n-a recunoscut niciodată că i-a răpit acesteia copilul.
Fascinat de poveste, Clint Eastwood a fost probabil intrigat şi de cât de neverosimilă părea - femeia a luat copilul dat de poliţie deşi nu era al ei, pozându-se cu el pentru presă -, dar scenariul nu pune în lumină petele de umbră, interogându-se asupra lor, ci le face şi mai greu de crezut. Ar fi fost poate nevoie de mâna lui David Fincher pentru a lucra şi pe un nivel secund de lectură legat de îngrozitoarea natură umană sau, cel puţin, pentru a clădi o intrigă (poliţistă) coerentă.
Ceea ce pentru unii dintre cei care au văzut filmul e simplitate şi eleganţă în tratarea materialului, pentru alţii e o elaborare insuficientă şi lipsită de coloană vertebrală sau nervuri, cu atât mai ghinionistă cu cât istoria cinematografului a văzut din 1928 încoace destule poveşti întunecate cu ucigaşi în serie. Dar pentru scenariu nu e vinovat Eastwood, ci J. Michael Straczynski, jurnalistul care a descoperit arhivele şi a avut ideea filmului.
Toate cele spuse mai sus ar fi fost diminuate de o interpretare solidă, însă Angelina Jolie - care a venit în film cu tot spectacolul din tabloide al celor şase copii pe care-i creşte alături de cel mai râvnit bărbat de pe planetă - face mult prea puţin pentru a-şi depăşi condiţia de supervedetă. Mie mi se pare şi complet nepotrivită pentru rol. Este o femeie cu personalitate, voluntară şi independentă. E greu să o vezi vorbind sfios în faţa poliţiştilor, încercând să-i convingă timid că are dreptate. Pur şi simplu, nu e suficient să poarte pălării rotunde şi să lăcrimeze. Cred că a fost şi prost sfătuită de regizor.
Cel mai bun rol pe care l-a făcut Angelina Jolie până acum a fost unul dintre primele (şi care i-a adus şi Oscarul), cel din Girl, Interrupted. Acum, trecerea ei prin spitalul de nebuni unde o vâră poliţia din LA e ocazia unei mici parodii a unei interpretări altădată remarcabile.
Nu vreau să pară că mă scuz că nu mi-a plăcut filmul. Cred pur şi simplul că Eastwood a recurs la un şantaj sentimental abordând această poveste în maniera în care a făcut-o.
Changeling / Schimbul
Regia: Clint Eastwood,
cu: Angelina Jolie, John Malkovich, Jeffrey Donovan, Jason Butler Harner.