Vă simţiţi norocoşi azi? Mergeţi să vedeţi ultimul film al lui Clint Eastwood. Changeling reconstituie un caz real, transpus într-un scenariu-brici de un fost jurnalist. O mamă singură îşi pierde copilul, iar poliţia din Los Angeles nu numai că nu-l găseşte, dar îi aduce în loc un altul. Simplu, practic, eficient! Numai că soluţiile pragmatice au avantaje (pentru imaginea poliţiei) şi dezavantaje. În varianta regăsită, copilul nu numai că uitase bunele maniere, dar scăzuse cîţiva centimetri în înălţime, era circumcis şi îşi schimbase dinţii.
"Vreau copilul meu, al meu!", insistă mama. Iar cînd mama este Angelina Jolie, un concentrat exploziv de feminitate şi fotogenie, este greu s-o treci cu vederea. Nu e o actriţă a nuanţelor, după cum nici Eastwood nu e un regizor al stărilor de spirit. Rămîne la fapte şi evită admirabil capcanele melodramei, care, într-o astfel de poveste, apar aproape la tot pasul. O ţigară care arde singură, într-un plan de două secunde, e mai grăitoare decît o faţă contorsionată de emoţii.
Eastwood îşi pune eroina pe patine cu rotile, un suport inocent şi instabil, şi o plimbă pe toate nivelurile establishmentului: secţie de poliţie, tribunal, presă, biserică, primărie. Reconstituie atmosfera epocii, inclusiv cea din spitalele psihiatrice, fără să se bată cu pumnul în piept. Ne dă drept de cetăţenie în America anilor '30, ne lasă să apreciem calitatea luminilor, stilul interioarelor, al croielilor, al entertainmentului şi să-i bănuim, în acelaşi timp, fragilitatea. Care este, în primul rînd, aşa cum o prezintă filmul lui Eastwood, o fragilitate de discurs. Imaginea prosperă şi tonică se întunecă, pe măsură ce discursul autorităţilor se rupe de realitate. Changeling vorbeşte despre consecinţele manipulării duse la extrem: copii încurcaţi, oameni sănătoşi la azil şi nebuni în libertate.
Acţiunea se precipită pe două fronturi: cel al luptei cu autorităţile şi cel al căutării copilului. Totul în linii drepte, clasice, întretăiate şi reunite după reţeta clasică a suspansului. Bunii rămîn buni şi răii - răi pînă la sfîrşit, nu se schimbă decît raporturile de forţă dintre ei. De la John Malkovich, în orice rol, te aştepţi să lunece între planuri. De data asta, însă, ca reverend care pledează la radio împotriva poliţiştilor corupţi, se abţine de la eschive morale. Îl ştii sofisticat şi îl descoperi simplificat şi totuşi credibil: "crystal clear", plus carne şi oase.
Să faci din Malkovich un justiţiar, iată încă o altă reuşită a regizorului. Clint Eastwood are o idee solidă, înrămată şi bine fixată în perete despre dreptate. Între bine şi rău, alege faptele. Are ochiul format, ştie fără să ezite care sînt criminalii şi care victimele. Cînd filmează o execuţie, o filmează de la un cap la altul, necruţător cu spectatorul: "Vă simţiţi miloşi azi?". Şi apasă pe fapte. Marile lui îndoieli, cu care ne-a deprins de altfel din vremea lui Dirty Harry, se leagă de sistem. Nu omul, ci mecanismele autorităţii încurcă borcanele şi etichetele. Doar pentru a ilustra principiul de rezistenţă al oricărui mecanism: "Nimeni nu e de neînlocuit".
În realitate, nimeni nu poate fi înlocuit de nimeni. E un fapt. Clint Eastwood ne convinge de asta în Changeling. Sigur, în loc să facă un film, putea doar să ne întrebe: "Vă simţiţi interşanjabili astăzi?". Dar sună ca dracu', nu?