Dacă povestea marelui scriitor american este străbătută însă de surprize şi spirit ludic, varianta adusă pe ecrane de scenaristul Eric Roth şi regizorul David Fincher suferă de cel puţin două defecte serioase. Pe de-o parte, o melodramă bolnăvicioasă înfăşoară într-un cocon de dulcegării fiecare apariţie a lui Benjamin Button, o prezenţă deruta(n)tă nu doar prin datele personajului său, ci şi prin aerul permanent distrat al lui Brad Pitt, care încearcă aici (neinspirat) registrul cândva simpatic din Meet Joe Black. Pe de altă parte, maniera lui Eric Roth - autorul unor scenarii foarte diferite calitativ, de la tandrul Mr. Jones (1993) la catastrofalul The Postman (1997), de la multipremiatul Forrest Gump (1994) la impecabilul Munchen (2005), la care a colaborat cu Tony Kushner - de-a împăna povestea cu sentinţe impozante şi sterile devine de-a dreptul iritantă. De la bătrânul care istoriseşte mereu, inoportun şi fără haz, cum l-a lovit trăsnetul, la replicile neverosimile ale capricioasei Daisy, de la atmosfera confecţionată din azilul de bătrâni la parada crispată a căpitanului de remorcher în orice ocazie, totul este greoi, fabricat şi neconvingător. Cu atât mai stridente sunt platitudinile lui Benjamin Button, care repetă aiurea - la fel ca Forrest Gump, care asemăna întruna viaţa cu o cutie de bomboane, dar măcar avea farmec - că "Nimic nu durează, şi ce păcat că este aşa" ori "Niciodată nu ştii ce-ţi rezervă viaţa". În plus, flash-forward-urile cu Daisy bătrână, pe patul de suferinţă sunt atât de didactice şi redundante, încât reuşesc să distrugă şi stropul de firesc care-i rămăsese poveştii şi care rezistă doar în secvenţe pasagere, precum întâlnirea pasională dintre Benjamin şi enigmatica Elizabeth Abbott. Ceea ce demonstrează încă o dată că, la cinema, nu premisa, ci calitatea salvează opera.
Dacă ideea unui personaj suferind de o cronoafecţiune este extrem de ofertantă filmic (vom revedea ceva vag asemănător, anul acesta, în ecranizarea oarecum conexă şi, să sperăm, de altă factură, a excelentului roman - tradus şi în România - The Time Traveler's Wife -, cu Rachel McAdams şi Eric Bana în rolurile principale), felul în care scenariul şi regia stăpânesc motivaţiile şi reacţiile unui personaj atât de complicat, într-o poveste atât de dificilă, e decisiv. Specialist în istorii complicate şi subterfugii psihologice reuşite, David Fincher (Se7en, The Game, Fight Club, Panic Room, Zodiac) scapă de această dată din mână echilibrul poveştii, iar rezultatul e găunos şi neconvingător. Cât despre personaje, ele nu sunt nici ataşante, nici memorabile, nici expresive - deşi sunt, clar, gândite adânc -, nu doar pentru că nu au consistenţă, ci mai ales pentru că nu au suflet. Cu atât mai acut pare, în consecinţă, contrastul dintre pretenţiile exagerate ale poveştii, desfăşurarea ei pompoasă şi lipsa ei totală de autenticitate, cu cât cele treisprezece nominalizări la Oscar (şi trei trofee, e drept că pentru performanţe tehnice) şi cele cinci la Globul de aur (pe lângă altele, numeroase, la diverse trofee) fac din film un pom lăudat gata să cadă, se pare, în capcana propriei emfaze.
The Curious Case of Benjamin Button / Strania poveste a lui Benjamin Button, SUA, 2008.
Regia: David Fincher.
Cu: Brad Pitt, Cate Blanchett, Taraji P. Henson, Julia Ormond, Jason Flemyng, Elias Koteas, Tilda Swinton.