Hotnews.ro / martie 2009
Curious Case of Benjamin Button, The
Povestea lui Benjamin Button este mult prea stranie ca să fie luată de bună. Dar filmul lui David Fincher (marele perdant al recentelor Oscaruri, cu 13 nominalizări şi trei premii de mică importanţă) mizează pe câteva atuuri. Unul dintre acestea e felul discret şi ceremonios prin care face dintr-o istorie punctuală şi fantastică o elegie a victimelor uraganului Katrina şi ale tuturor persoanelor pe care le pierdem pe drum.

Filmul este, se ştie, inspirat dintr-o povestire a lui F. Scott Fitzgerald. Benjamin Button se naşte bătrân, cu figura şi sănătatea unui om care mai are puţin şi moare. Bătrâneţea lui e doar fizică. Pe măsură ce înaintează în vârstă, trăsăturile i se frăgezesc, talia îi creşte şi deplasarea lui devine tot mai uşoară.

Încă de la naştere, Benjamin Button plăteşte pentru vini care nu-i aparţin. Tatăl său îl depune, ca pe un căţeluş, în faţa unei uşi străine, învinuindu-i înfăţişarea monstruoasă pentru decesul soţiei, la naştere. Benjamin va fi adoptat de îngrijitoarea unui cămin de bătrâni, o negresă cu inimă largă care intră fără a sta pe gânduri în această "Răţuşcă cea urâtă 2" (gândindu-se poate, fugar, că dacă Dumnezeu i-a trimis acel copil urât, trebuie să aibă grijă de el.).

Fireşte, principala problemă pe care o pune filmul este cât de dispuşi suntem să cumpărăm artificiul de bază. Ne putem imagina un sugar cu trăsăturile unui om de 80 de ani? Putem vedea asta pe ecran într-un film care nu e horror şi nici comedie neagră? Avem destul sânge în vine încât să-l demitizăm pe Brad Pitt şi să-l vedem la 80 de ani şi jumătate de metru?

Probabil că nu trebuie să facem un pariu raţional şi să ne hotărâm în minutul doi dacă filmul ne place sau nu. Filmul curge peste imaginile cu eroul care depăşeşte încet nivelul scaunului cu rotile şi pe urmă şi pe cel al cârjelor (figura aminteşte foarte vag, din spatele machiajului, de Brad Pitt), dar curge şi peste o întreagă lume pe care David Fincher o recreează cu multă blândeţe.

Un New Orleans de dinaintea dezastrului, scăldat într-o lumină tandră şi care trăieşte o existenţă liniştită, unde oamenii se respectă şi se preţuiesc. Întreg filmul e scăldat într-un soi de umanitate nostalgică, pentru că devine evident la un moment dat că realizatorii ţin să aducă un omagiu celor ale căror vieţi au fost distruse de uraganul Katrina.

Dacă pui destinul imposibil al lui Benjamin Button în această ecuaţie, filmul devine mult mai uşor de digerat şi de apreciat. Susţinută de desfăşurarea amplă de forţe de pe toate palierele producţiei (mult mai amplă decât în cazul lui Slumdog Millionaire, lucru care se vede nu doar în buget), povestea spusă de Fincher este, până la urmă, tot un basm. Cu deosebirea că nu are un final fericit pentru că nici desfăşurarea lui nu este ideală. Eroul se naşte cu ceasul biologic inversat. Prin urmare, e condamnat să fie martorul dispariţiei celor pe care-i iubeşte şi să fie în contratimp cu sufletul său pereche.

Există o marjă de timp foarte redusă în care traiectoria lui Benjamin Button şi cea a lui Daisy (pe care o cunoaşte în copilărie) intră în simbioză. Dar o bună bucată de timp, şi nu din vina timing-ului, destinele celor doi refuză să se apropie.

Dar filmul are şi personaje secundare memorabile. Cel mai ataşant este Queenie, mama adoptivă (rol pentru care revelaţia filmului, Taraji P. Henson, a fost nominalizată la Oscar), dar la fel de bine construit este şi cel al elegantei britanice Elizabeth Abbott (Tilda Swinton), care-şi drege bovarismul pe ultima sută de metri a vieţii, traversând Canalul Mânecii înot.

The Curious Case of Benjamin Button spune deci, pe un registru stilistic amplu şi îngrijit, un basm despre timp. Ca o concluzie, ceea ce dă valoare şi consistenţă timpului sunt momentele petrecute alături de cei cu care viaţa ne binecuvântează şi cele pe care ni le oferim ca să ne simţim vii. O călătorie, o experienţă, o probă dificilă la care tânjeam.

La modul cel mai neromantic, un film la cinema e proiectat cu 24 de fotograme pe secundă. Între fotograme există o pauză de întuneric, invizibilă pentru ochii noştri. Totuşi, dintr-un film de aproximativ o oră, cam 15 minute sunt minute negre. Aproape similar, viaţa ar fi făcută - ne spune David Fincher, nu din momentele de pauză, de gol de joc, de cele în care mergem la serviciu, ne întoarcem de la serviciu şi ne uităm la televizor până adormim, ci din acele secvenţe care ne fac realmente să ne simţim în viaţă.

The Curious Case of Benjamin Button nu are sinceritatea netrucată şi nefardată a lui The Wrestler, umanitatea lui frustă - e oricum foarte diferit, dar are o anume curăţenie stilistică şi o fluenţă a limbajului care-l ajută să-şi comunice mesajul şi să nu rămână blocat în imaginea lui Brad Pitt pe post de văr al lui Chucky.


The Curious Case of Benjamin Button / Strania poveste a lui Benjamin Button
Regie: David Fincher,
cu: Brad Pitt, Cate Blanchett, Taraji P. Henson, Tilda Swinton, Julia Ormond, Jason Flemyng.



Regia: David Fincher Cu: Brad Pitt, Cate Blanchett, Taraji P. Henson, Julia Ormond, Jason Flemyng, Elias Koteas, Tilda Swinton.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus