februarie 2009
"As long ago as 1860 it was the proper thing to be born at home. At present, so I am told, the high gods of medicine have decreed that the first cries of the young shall be uttered upon the anaesthetic air of a hospital, preferably a fashionable one. So young Mr. and Mrs. Roger Button were fifty years ahead of style when they decided, one day in the summer of 1860, that their first baby should be born in a hospital. Whether this anachronism had any bearing upon the astonishing history I am about to set down will never be known.
I shall tell you what occurred, and let you judge for yourself."


Aşa începe The Curious Case of Benjamin Button, un bărbat ce se naşte bătrîn şi sfîrşeşte în moarte copil, povestită de F. Scott Fitzgerald la începutul secolului trecut, la cîţiva ani după apariţia Metamorfozei lui Kafka. Două poveşti înrudite prin atmosferă, prin personaje, prin lumea care prinde viaţă, două poveşti cu oameni la fel de reali precum cei care le citesc.

După aproape un secol, cu alte mijloace, povestea lui Benjamin Button este rescrisă şi ne cufundăm în lumea nou creată sperînd ca, în final, esteticul să prevaleze. Cele două poveşti sînt total diferite şi un singur amănunt le leagă - strania naştere a unui bătrîn, dar cum nu-i bine să comparăm mere cu pere şi cum mijloacele sînt total diferite nu ne vom lega de poveştile în sine, ci de modul cum filmul reuşeşte sau nu să creeze o lume, o atmosferă.

Fincher & Co. spun povestea unui om care se naşte bătrîn şi pentru care a trăi înseamnă o întinerire continuă. Provoacă moartea mamei, îşi oripilează tatăl cu trupul lui plin de încreţituri, cu scîncetele de bătrîn şi e abandonat (unde altundeva?) într-un azil de bătrîni. Creşte printre ei şi, chiar de se integrează fizic, mental e un copil. Învaţă să descopere lumea prin ochi de copil, se joacă cu soldăţei de plumb şi, de n-ar fi ţintuit într-un scaun cu rotile, ar ieşi la colţul străzii să fie în mijlocul celor de-o vîrstă. Apoi creşte, îşi găseşte o slujbă, are primele experienţe sexuale, bahice, se îndrăgosteşte, colindă lumea, se îndrăgosteşte iar, devine tată. Într-un cuvînt o viaţă asemeni multor altora şi, cu excepţia micului amănunt (întinerirea continuă) ar fi fost un exemplu clasic de bildungsfilm hollywoodian, dar tocmai acest amănunt, ce ar trebui să fie punctul nodal al poveştii, duce la eşecul ei, căci contradicţia apărută (înaintea morţii Benjamin mental e la fel de copil ca la început, chiar dacă mimarea pierderii memoriei s-ar dori pusă în legătură cu îmbătrînirea) distruge întregul eşafodaj. Pînă şi povestea dintre erou şi Daisy e la fel de fel de artificial construită prin emoţii facile şi previzibile.

Dacă vezi întîi filmul, aşa cum şi eu am făcut-o, şi ştii doar că e o adaptare după o nuvelă a lui F. Scott Fitzgerald rămîi dezamăgit. Nimic din scriitura şi atmosfera romanelor sale.

Dar nuvela e cu totul altă poveste. Aici absurdul naşterii (mai ales faptul că Benjamin la naştere are 1m şi 72 cm, e om întreg) se integrează atît de bine în tramă încît înlătură orice reţinere, crezi că aşa a fost, că era normal să se nască aşa. Eroul are o viaţă atît de banală încît eşti sigur că Benjamin a trăit cu adevărat, că, dacă ai noroc, îl vei zări la un colţ de stradă, pe cînd cel din film trăieşte într-o vîrstă de aur dintr-o soap opera - atît de pierdut în fantastic încît ştii că nu-l vei întîlni niciodată, că nu-ţi aparţine, că nu te ajută să înţelegi nimic din viaţă, că nu te ajută să mergi mai departe.

După Love in the Time of Cholera, The Curious Case... se înscrie în lunga serie a ecranizărilor şi a filmelor ratate pentru că se uită mereu vechea povestea drumului şi a oglinzii.

Dezamăgiţi de Fincher, să încheiem ajutaţi de Fitzgerald:
"Then it was all dark, and his white crib and the dim faces that moved above him, and the warm sweet aroma of the milk, faded out altogether from his mind."

Regia: David Fincher Cu: Brad Pitt, Cate Blanchett, Taraji P. Henson, Julia Ormond, Jason Flemyng, Elias Koteas, Tilda Swinton.

2 comentarii

  • The Curious Case of Benjamin Button
    [membru], 25.02.2009, 18:54

    Nu-mi place F. Scott Fitzgerald, nu am citit despre film înainte de a-l viziona, probabil că dacă aş fi făcut-o aş fi evitat filmul. Am văzut deci filmul, la sugestia unui amic care mă rugase să-i votez o recenzie pe un site despre filme, inutil să mai spun că nu am citit nici măcar recenzia aia, înainte de vizionare.
    Îmi pare rău că trebuie să recunosc dar mie chiar mi-a plăcut filmul, atât de previzibil, infidel scenariului original, melodramatic şi fără mesaj cum tot am citit pe Net. În analiza noastă ar trebui să ne axăm pe ceea ce este efectiv filmul, nu pe ceea ce-ar fi putut el deveni, dacă l-am fi făcut noi, cei care în timpul acela ne-am văzut de viaţa noastră, preferând să facem cu totul altceva. Nu cred că o operă literară va putea fi vreodată redată autentic prin intermediul imaginii, mă rog, asta nu e o scuză pentru a nu fi urmat îndeaproape scenariul. "The Curious Case of Benjamin Button" este un film fantastic despre un om mai puţin obişnuit care încearcă, şi reuşeşte, să ducă o viaţă absolut normală, e un film despre acceptarea propriei condiţii, despre toleranţă, despre resemnare, despre dragoste cu D mare. Lăsând în treaba altora ce-ar fi putut fi acest film, eu l-am savurat în linişte, scenă după scenă, din punctul meu de vedere el e filmul anului.
    Am citit "Dragostea în vremea holerei" a lui G. Garcia-Marquez, şi bineînţeles că nu am pretenţia ca cineva să poată transpune în imagine măcar o treime din inefabilul prozei lui, trebuie să recunoaştem însă că filmele astea îşi au şi ele meritul lor, promovându-l pe scriitor unui spectator care nu citeşte, nu MAI citeşte. :D
    NU am înţeles dacă ai citit, sau nu, nuvela, cele două paragrafe-n engleză nu m-au convins.
    Acum stau şi mă întreb cu ce ar fi schimbat evoluţia filmului faptul că Benjamin s-ar fi născut de 1,7 metri, sau că la finalul vieţii, sugaci fiind ar fi avut o inteligenţă/ experienţă de viaţă de om în vârstă?!

  • RE: The Curious Case of Benjamin Button
    [membru], 26.02.2009, 09:14

    Încep prin a te asigura că chiar am citit nuvela lui Fitzgerald, iar pasajele le-am folosit pentru a încerca să sugerez atmosfera; n-am vrut să insist prea mult pe o analiza a ei pentru că important era filmul.
    Nu cred că există vreun rînd în care spun cum ar fi fost filmul dacă l-aș fi făcut eu - m-am axat doar pe ceea ce este. Nu am comparat mere cu pere, stiu ca literatura și filmul folosesc alte mijloace, dar amîndouă trebuie să creeze o atmosferă a cărei țesătură să nu se întrevadă, să nu deranjeze și tocmai asta nu reușește filmul (și da, ar fi schimbat multe coerența în evoluția eroului din film).
    Cît despre promovarea unui scriitor prin ecranizări, dă-mi voie să fiu circumspect. Nu cred că așa redescoperim lectura.

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus