Victoria lui Barack Obama este, fără îndoială, istorică. Însă pentru dependenţii de cinema şi seriale TV, nu e chiar o surpriză uriaşă - ei au fost obişnuiţi de cinema (Deep Impact) şi de serialele TV (24) cu ideea unui preşedinte de culoare - şi acum au senzaţia că realitatea imită ficţiunea.
Fascinaţia americanilor pentru putere transpare şi în numărul copleşitor de producţii de cinema sau TV făcute despre instituţia prezidenţială - ultima dintre ele, John Adams (HBO), a fost aclamată drept cea mai bună miniserie a anului trecut. W al lui Oliver Stone, biografia celui mai dispreţuit preşedinte american al tuturor timpurilor, a fost acompaniată la lansare de o mare controversă, doar ca să se dovedească, mai apoi, inutilă: filmul e mai degrabă un portret empatic al lui George W. Bush, decât unul eviscerant. Iată câteva alte repere cinematografice:
Fictivii
Preşedintele Lindberg (Tom "Tiny" Lister Jr.) din The Fifth Element ne convinge că viitorul e naşpa. Când ne gândim la prospectul unui idiot la conducerea galaxiei, singura consolare rămâne certitudinea că nu vom mai apuca acele vremuri.
Thomas J. Whitmore (Bill Pullman) din Independence Day e tipicul preşedinte american din filmele dezastru - eroic, gata să-şi sacrifice viaţa pentru binele omenirii, nu înainte de a ne livra atât de necesarul speech siroposo-patriotic.
Tom Beck (Morgan Freeman în Deep Impact), un şef de stat negru, are de-a face cu o situaţie chiar mai dezastroasă decât cea cu care va trebui să se confrunte Obama (o cometă distruge în totalitate partea de est a SUA), stare de criză pe care el o rezolvă cu foarte multă clasă - vorbim doar de Freeman, nu?
Alan Richmond (Gene Hackman) în Absolute Power face parte din restrânsa galerie a preşedinţilor malefici, complet corupţi. Când e vorba să interpreteze o vulpe, nimeni nu-l întrece pe Hackman...
Poate doar Nicholson... Preşedintele din Mars Attacks!, comedia camp a lui Burton, e un cretin impotent care îşi merită soarta pregătită pentru el de către marţieni.
Şi dacă vorbim de idioţi iresponsabili, nimeni nu-l întrece pe Peter Sellers din Dr. Strangelove: Or How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb al lui Kubrick, una dintre cele mai acerbe satire făcute vreodată la adresa războiului rece.
În Dave, Kevin Kline nu e chiar preşedinte, dar îi ia locul acestuia pentru o perioadă. Un everyday man încă nepervertit care se miră (ca noi toţi) de ce politica este făcută cu picioarele. Evident, un tip prea real ca să fie adevărat.
Poate una dintre cele mai realiste descrieri ale unui preşedinte american se întâmplă în liberalul The Contender, unde mereu superbul Jeff Bridges nu lasă ca o indiscreţie sexuală să stea în calea nominalizării lui Joan Allen ca vicepreşedinte.
Nimic veridic la Harrison Ford în Air Force One, unde cel mai important personaj al SUA este, nici mai mult nici mai puţin, un super-erou: pilotează avionul, face echilibristică la 10.000 de metri altitudine şi îi căpăceşte bine pe terorişti. La urma urmei, avem de-a face cu un action made in Hollywood...
Adevăraţii
Deşi nu foarte exact din punct de vedere istoric, Young Mr. Lincoln este iluminat de interpretarea "marelui blând" Henry Fonda.
La capitolul roluri memorabile, britanicul Anthony Hopkins a făcut două în postură de preşedinte american. A fost devastator în Nixon, filmul lui Stone despre destinul tragic al unui patriot inteligent, însă posedat de demoni interiori ce-l conduc la greşeli istorice. Apoi, în Amistad, l-a întruchipat pe John Quincy Adams, un şef de stat cu o personalitate înşelătoare - la început ne pare un bătrânel decrepit, la final un individ măreţ.
Rămâne de văzut dacă momentul de răscruce actual va fi sau nu capitalizat de către cinema.