Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Reader, The

Farmecul ultim al discreţiei - The Reader


Ziarul de duminică, martie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Există o scenă în Cititorul / The Reader (una dintre cele de la proces) perfect definitorie nu doar pentru o opţiune ce pecetluieşte un destin, cât mai ales pentru un întreg stil regizoral. Momente decisive, scene pătimaşe şi sentimente răvăşitoare au existat, desigur, şi în precedentele titluri aparţinându-i lui Stephen Daldry - excelentele Billy Elliot şi The Hours -, tratate în aceeaşi manieră elegantă pe care o regăsim aici. Însă, date fiind dificultatea şi delicateţea subiectului abordat acum, discreţia şi bunul gust al lui Daldry situează filmul aproape de capodoperă. Fără artificii şi fără vreun fel de excese, el abordează o poveste extrem de complexă ca implicaţii emoţionale, context istoric, obiectivitate a abordării, documentare şi realizare şi o duce la capăt ireproşabil. Pentru că singura pedală pe care apasă este cea umană.

Evident, substanţa şi nuanţele existau deja în cartea care a inspirat filmul, Der Vorleser, a lui Bernard Schlink, tradusă în peste patruzeci de limbi şi ajunsă numărul unu în lista de bestseller-uri întocmită de New York Times. Mai mult, faptul că romanul lui Schlink exprimă un concept particular şi deosebit de serios pentru germani precum "vergangenheitsbewältigung", adică "împăcarea cu trecutul", a făcut ca lectura lui să fie obligatorie în şcolile din Germania, pentru ca elevii să înţeleagă mai bine istoria ţării lor. Evident, a contat decisiv colaborarea ireproşabilă a lui Stephen Daldry cu David Hare, care i-a fost scenarist şi la The Hours, şi care a ţinut ca The Reader să nu fie un alt film despre lagăre de concentrare, culpabilizări şi complicitate la crime de război, dar mai ales să nu fie un film previzibil şi indigest. Însă tuşa finală care îl situează în zona rarefiată a perfecţiunii este discreţia regizorală. Discreţia de a alege un gest, cel mai expresiv, dintr-o mie, de a elimina balastul din replici şi situaţii şi de a lăsa actorii să-şi găsească, liberi, echilibrul perfect oferă filmului o desfăşurare calmă şi intensă, o concentrare de emoţii plină de eleganţă.

"Au fost făcute 252 filme despre Holocaust, dar The Reader este altceva", spune însuşi Daldry. Şi într-adevăr, filmul său are generozitatea de-a respecta inteligenţa spectatorului şi de a-i propune o lume sobră, rezervată şi misterioasă, care deschide infinite interogaţii. În ciuda durităţii adevărurilor pe care le spune, a conjuncturii sumbre în care pătrunde frecvent şi a unei solemnităţi asumate chiar în momentele de dragoste dintre protagonişti, The Reader are neaşteptate momente de inefabil. Mai mult, creează o intimitate sufletească emoţionantă, care îmbracă într-o stare de graţie gesturile cele mai neaşteptate ale personajului său cheie: Hanna Schmitz. Creionată în tuşe mult mai subtile decât portretele fugare şi banalizate ale inculpaţilor pentru crime de război realizate de cinema, Hanna este o eroină amorală, nu imorală, dusă de contextul general şi de dezorientarea individuală spre o opţiune odioasă, dar pe care nu o neagă vreo clipă, după cum nici nu şi-o asumă sfidător.

Însă filmul nu zăboveşte în prea multe asemenea detalii, ci, respingând orice abordare prozaică, pătrunde în zona de vis, printre tresăririle emoţionale ale protagoniştilor, printre trăirile lor care vor supravieţui culpelor şi înstrăinării, vinovăţiilor şi revoltelor orgoliului. Apropiaţi prea timpuriu, prea fugar, prea superficial, bărbatul şi femeia vor descoperi, peste ani, o tulburătoare simbioză care îi ajută să reziste. O reverberaţie, de fapt, neaşteptat de proaspătă şi sinceră, a scurtelor momente de fericire tensionată petrecute în micul apartament sărăcăcios al Hannei, care hrăneşte, timp de o viaţă, o iubire deloc zaharisită şi deloc mărturisită, deloc declarativă, dar foarte rezistentă. O romanţă atipică, străbătută de savoarea literară a marilor autori, al căror geniu constituie codul secret al celor doi îndrăgostiţi. Iar dacă asemenea film, aflat, prin eleganţa sa desăvârşită, la polul opus unui produs indecent de lacrimogen precum The Curious Case of Benjamin Button (ca să numim doar unul dintre competitorii săi), ar trebui definit doar printr-o singură trăsătură memorabilă, aceasta ar fi interpretarea lui Kate Winslet. Fără măcar un gest exagerat sau o şoaptă deplasată, această formidabilă actriţă oferă una dintre cele mai emoţionante demonstraţii de inteligenţă artistică, de respect pentru profesie, de dragoste pentru film şi de transpunere aproape supraumană în respiraţia personajului. Şi, nu în cele din urmă, o confirmare a faptului că, în cel mai profund strat al ei, gloria se obţine prin autenticitate, nu prin spectacol.

The Reader / Cititorul,
SUA-Germania, 2008.
Regia: Stephan Daldry.
Cu: Kate Winslet, Ralph Fiennes, David Kross, Lena Olin, Bruno Ganz, Alexandra Maria Lara.




 Toate articolele despre Reader, The


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andreea Chiriac Hentea


Alte articole

 Despre a fi citit - The Reader, Eva Weissman
 Ai carte, ai parte - The Reader, Iulia David
 Aşa nu - The Reader, Andrei Gorzo
 Citeşte şi dă înapoi - The Reader, Alex. Leo Şerban
 The Reader -... nu l-a citit pe Steinhardt, Mihnea Columbeanu
 Toate articolele despre Reader, The


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer