De ce femeile sunt pedepsite pentru că au o relaţie cu un bărbat mult mai tânăr? Întrebarea e cu atât mai legitimă cu cât trei filme văzute la Berlinala 2009 îşi pun la zid protagonistele care se fac vinovate de acest "păcat": Kate Winslet în The Reader (r. Stephen Daldry), Julie Delpy în The Countess (r. Julie Delpy) şi Michelle Pfeiffer în Chéri (r. Stephen Frears).
Să fie diferenţa de vârstă punctul nevralgic sau ar trebui să luăm în calcul faptul că cele trei eroine duc în spate o vină care se cere sancţionată moral? La urma urmei, vorbim de o nazistă analfabetă, de infama contesă Bathory şi de o curtezană ieşită de sub condeiul frivol al franţuzoaicei Collette? Dacă-i pe-aşa, ar trebui să fie suficient ca să le poţi crucifica, fără a mai simţi nevoia de a anula şi posibilitatea unei astfel de relaţii.
Să le luăm pe rând: povestea din The Reader gravitează în jurul unei relaţii dintre o femeie de 30 şi ceva de ani şi un băiat de 15. Reprizele de sex animă prima parte, dar ceea ce se vede pe ecran e atât de pur şi pasional că nici nu-ţi vine să invoci vreo instanţă morală. Complexitatea morală a filmului e însă dată de felul în care acest lung capitol expozitiv se leagă de trecutul ei şi devenirea lui. De aceea, nu mi se pare că The Reader ar fi doar despre trecutul întunecat al femeii sau "încă un film despre Holocaust". Nu e nici măcar despre ruşinosul ei secret şi nici nu-ţi cere să suferi pentru ea sau să-i ierţi cumplita vină, aşa cum au scris mulţi critici ultragiaţi. În definitiv, empatizăm cu băiatul. Revelaţia lui, treptată şi deranjantă, e şi a noastră. Decizia lui - de a-şi ţine gura şi a nu depune mărturie în favoarea ei - ar fi putut fi lesne şi a noastră, în aceleaşi tulburi circumstanţe. "Păcatul" lui, cu siguranţă mai mic decât al ei, rămâne totuşi un păcat, cu sau fără patronajul narativ al Holocaustului. Risc chiar să cred că el a pedepsit-o pentru că l-a părăsit fără nici o explicaţie, ba mai mult, pentru că l-a ajuns din urmă ruşinea de-a fi fost combinat cu o femeie mai în vârstă, şi nu neapărat pentru că a aflat, peste ani, că ea a fost, de fapt, un monstru nazist.
Al treilea efort regizoral al actriţei Julie Delpy nu e nici pe departe la fel de subtil şi ar fi avut mult de câştigat de pe urma unor dialoguri rescrise şi a unei alte mâini regizorale. Cu toate astea, The Countess rămâne un film fascinant în ratarea lui: contesa Erzebet Bathory a fost o femeie puternică distrusă de relaţia cu un bărbat mult mai tânăr. Părăsită fără explicaţii şi convinsă că diferenţa de vârstă e buba, ea a luat-o razna în căutarea tinereţii eterne. Într-o epocă în care laserul încă nu se inventase, soluţia cosmetică găsită de contesă a fost loţiunea de sânge virginal. Ce e frapant în The Countess este că eroina crede că dacă arată mai tânără, iubitul ei se va întoarce. Ea este cea care se supune, de bunăvoie, acelui tratament sângeros care i-a câştigat monstruoasa reputaţie. La fel ca în The Reader, povestea de dragoste implicită, departe de a cauţiona demersul, are însă darul de a ne afecta judecata, altminteri, tranşantă. Şi totuşi, o întrebare rămâne: de ce să încerci să arăţi mai jună de vreme ce o relaţie dintre un bărbat june şi o femeie mai în vârstă ar trebui să presupună acceptarea diferenţei de ani?
În fine, Chéri e mult mai explicit în explorarea acestui gen de relaţie - şi a automatei lui damnări. Ceea ce începe ca un flirt nevinovat între un adolescent de 19 ani şi o curtezană de lux aproape de pensionare continuă preţ de şase ani tumultuoşi. El e însă prea pierde-vară şi prea crud, iar ea e mult prea hârşită şi cu scutul anti-emoţie ascuns sub corset pentru a recunoaşte sau îmbrăţişa dragostea la momentul potrivit. Dacă primele două filme invocate anterior dau cu parul, blamându-l ba pe el, ba pe ea pentru eşecul unei asemenea relaţii, Chéri îi dă o şansă generoasă (care durează 6 ani) şi o dezintegrează parcă pentru a deschide ochii tuturor (inclusiv celor care se aventurează într-o astfel de combinaţie sentimentală) asupra "normalităţii" ei.