De la începutul acestui an, Fondul de Mobilitate al Ministerului Culturii nu mai există. Adică există, pe site, sub forma arhivei din 2008, dar, fără avertisment sau explicaţii, singura sursă de finanţare pentru granturi de călătorie individuală, în interes cultural, din România a sucombat crizei. Restul liniilor de finanţare nerambursabilă, abia inventate - Creativitas, Promocult 2009, Rromii împreună pentru Europa 2009, Proetnicultura, Latinitas, Dialog Intercultural 2009, Glissando -, au fost suspendate la două săptămîni de la lansarea lor (în ianuarie 2009), în aşteptarea bugetului, şi de atunci nu s-a mai auzit de ele.
Centrul Naţional al Dansului Bucureşti va avea anul acesta o singură sesiune de finanţare în loc de două, din lipsă de fonduri, la fel ca majoritatea instituţiilor care dau bani pentru proiecte. Colocviul Teatrelor Minorităţilor Naţionale de la Gheorghieni (singurul festival de teatru de genul acesta din România) s-a amînat din mai în octombrie, în speranţa unei suplimentări de fonduri. De fapt, pe deschiderea robinetului în al doilea semestru mizează majoritatea organizatorilor de evenimente, altfel, în condiţiile date acum, nici vorbă nu va putea fi nici de TAMper2, festivalul de la Sfîntu Gheorghe ce aduce faţă-n faţă un regizor român şi unul maghiar (iarăşi un eveniment unic). Oricum, pînă una-alta, Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfîntu Gheorghe le-a cerut tuturor angajaţilor să accepte o reducere de 20% din salariu, pentru ca nimeni să nu fie dat afară. Teatrul Tineretului tocmai a fost informat că spectacolul lui Alexandru Dabija, OO!, nu mai merge în turneu la Iaşi, fiindcă festivalul de acolo nu mai are bani.
La Cluj, Primăria a dat bani, în esenţă, unui singur operator cultural independent, Teatrul Imposibil, pentru festivalul de teatru experimental pe care-l organizează de cîţiva ani: 5.000 de lei (50 de milioane de lei vechi). Condiţii în care numitul festival de teatru experimental, care are numai invitaţi din străinătate, anul acesta nu se va ţine. Fundaţia Tranzit, care administrează Casa Tranzit, un spaţiu independent foarte bine cotat din centrul Clujului, se pare că a primit nişte fonduri, să le zic structurale, în valoare de 1.500 de lei (15 milioane de lei vechi). În acest timp, Teatrul Naţional clujean a primit o nouă scrisoare prin care era informat despre intenţia Ministerului Culturii de a-şi descentraliza instituţiile, prin trecerea în administraţie locală; ca şi Opera română, Opera maghiară şi Teatrul Maghiar de Stat din localitate, Naţionalul era întrebat ce părere are despre această idee. Răspunsul a fost: o părere nu foarte bună. Bugetele reunite ale celor patru instituţii echivalează, aproximativ, cu 40.000.000 de lei (400 de miliarde de lei vechi, nouă milioane şi jumătate de euro). Deocamdată, teatrului i s-a cerut să-şi acopere o parte mai mare din cheltuieli din venituri proprii.
În esenţă, cei mai afectaţi de închiderea liniilor de finanţare publică sînt independenţii şi cei care organizează ori sînt implicaţi în evenimente internaţionale - mai puţin Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, care, ţinîndu-se la început de iunie, a semnat actele cu ministerul înainte de tăierile bugetare, pentru 1.000.000 de lei (chiar şi aşa, Sibiul a redus din costurile cu o parte dintre invitaţi, oferindu-se cazare pe maxim patru zile, nu pe toată perioada festivalului). Teatrele sînt blocate de legislaţia în veşnică schimbare a sistemului public. La actualul mod de abordare a problemei, se poate rezista la limita pauperităţii maxim un an, altfel întoarcerea cu zece ani în urmă va fi ireversibilă (preventiv, pentru cei care consideră că acum un deceniu lucrurile mergeau, artistic, bine: practic, finanţările pe proiecte şi programe, dezvoltarea sectorului independent, ducînd la diversificarea şi rafinarea publicurilor, şi conectarea, cît de cît, la circuitul artistic/teatral internaţional sînt cîştiguri ale acestei perioade - în 2000, de pildă, nimănui nu-i trecea prin cap că dramaturgia contemporană românească ar trebui să existe, ar trebui montată la noi şi s-ar putea chiar "vinde la export".).
Se vor construi cîteva sute de noi biserici - în copleşitoare majoritate, ortodoxe - anul acesta în România. Ministerul pune opinia publică în faţa unei alegeri solomonice - dacă vreţi mai mulţi bani la Cultură, tăiaţi voi de la Culte. Ei bine, nu. Ministerul Culturii etc. n-are decît să dea bani pentru creşterea de hamsteri, dacă identifică o astfel de nevoie socială ce trebuie acoperită la nivel public, atîta vreme cît menţine un just echilibru. Just şi lipsit de ipocrizie, într-un stat despre care n-am aflat încă a se fi declarat fundamentalist. Într-un stat laic, mersul societăţii se bazează pe principiul solidarităţii, de la toţi proporţional, tuturor proporţional, după nevoi. Iar dacă 25.000 de bucureşteni se duc, într-o singură lună, la un singur teatru (Naţionalul), atunci nevoia socială de cultură, ca serviciu public, ar trebui să concureze în balanţă, dacă nu tot atît cît gazul, apa şi electricitatea, măcar tot atît cît asistenţa spirituală.