Regizorul brazilian Augusto Boal, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în 2008, a ieşit definitiv din scenă în data de 2 mai 2009, la 78 de ani. Cu cîteva săptămîni înainte, primise din partea UNESCO titlul de Ambasador Mondial al Teatrului. Pe 27 martie 2009, la Paris, semnase şi dăduse citire mesajului internaţional de Ziua Mondială a Teatrului.
Aveau să fie ultimele ocazii de a reaminti faptul că "una dintre principalele funcţii ale artei noastre este de a ne face conştienţi de spectacolele vieţii cotidiene, ale căror actori sînt, de asemenea şi spectatori, în care scena şi sala se contopesc. [...] Cînd privim dincolo de aparenţe, vedem opresorii şi oprimaţii din toate societăţile, etniile, sexele, clasele şi castele...". În fapt, reitera principiile care au stat la baza operei sale de o viaţă. La mijlocul secolului trecut, Augusto Boal a pus bazele propriei metode - Teatrul Oprimaţilor, fundamentată teatral pe metoda Stanislavski şi pe cea brechtiană, iar pedagogic, pe teoriile compatriotului său, Paulo Freire. Decenii la rînd, avea să dezvolte tehnici ale acesteia, adaptate variilor forme de oprimare a individului, privit ca persoană sau ca grup. Apar astfel Teatrul-Forum, Teatrul-Jurnal, Teatrul-Imagine, Teatrul Legislativ, Teatrul Invizibil, Poliţistul din cap sau Curcubeul dorinţelor. Aceasta din urmă, aplicată personajelor din Hamlet, avea să conducă la o producţie realizată la Royal Shakespeare Company, în 1997, ce a pus în lumină abordarea sa regizorală aparte.
Numele lui Augusto Boal rămîne însă mai puţin legat de o spectacologie impresionantă, cît mai ales de nenumăratele ateliere de lucru şi stagii de pregătire în tehnicile Teatrul Oprimaţilor, pe care le-a susţinut peste tot în lume, în ultimele trei decenii. Cu o deschidere uimitoare, a afirmat că singurul lucru care nu poate fi schimbat în practica acestei metode este etica sa. Sînt afirmaţii pe care le-a făcut şi în 2005, în cadrul unui workshop internaţional, organizat cu sprijinul ICR, al lui H.-R. Patapievici personal, la Institutul Cultural Român din Paris. Alături de cîţiva actori şi regizori români, am avut atunci şansa de a-l cunoaşte, de a asista la prezentări teoretice şi practice. Am profitat de prilej şi pentru a-i mulţumi pentru generozitatea cu care a acordat gratuit Fundaţiei Concept dreptul să publice prima traducere integrală în româneşte a uneia dintre cărţile sale de referinţă - Jocuri pentru actori şi nonactori.
Este, cred, momentul unei necesare recuperări, prin traducerea volumelor recente - precum Curcubeul dorinţelor sau Estetica Oprimaţilor - semnate de Augusto Boal.