Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Poliţist, adjectiv

Legea morală din noi... - Poliţist, adjectiv


Ziarul de duminică, iunie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Nu demult, filmul de la care avea să pornească totul în cinema-ul românesc nou, Moartea domnului Lăzărescu, se închidea, definitiv şi decisiv, cu o binecunoscută piesă din muzica autohtonă, a cărei superbă şi neaşteptată plasare în acel context avea un efect de o expresivitate colosală. "Cum e oare, cum e oare / Cum arată dragostea?", suna refrenul piesei, la capătul unui film în care indiferenţa şi obtuzitatea omorau încet, dar sigur, un om.

În noul film al lui Corneliu Porumboiu (care a primit Premiul Juriului secţiunii Un Certain Regard şi Premiul FIPRESCI - acordat de Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice - la Cannes, anul acesta şi - ex-aequo cu North - Trofeul Transilvania la TIFF), personajul principal se întreabă neîncetat cum e oare moralitatea, cum (mai) arată conştiinţa unui om într-o lume care jură pe aproape orice valoare de schimb, dar mai niciodată pe conştiinţă. Nu doar că nimeni nu se mai întreabă ce este aceea conştiinţă, nici măcar ca definiţie de dicţionar (precum o face, într-un crescendo al absurdului şi presiunii psihice, personajul jucat de Vlad Ivanov în apoteotica scenă de final), ci conştiinţa a devenit, probabil, un veritabil handicap în calea celor care vor "să se descurce", "să se căpătuiască", "să se chivernisească", "să iasă la liman", "să iasă în faţă", "să se aranjeze" etc. Există nenumărate expresii în limba română care pot defini scurtătura imorală, iar Poliţist, adjectiv ridică, discret, dar stăruitor, o problemă morală profundă şi esenţială pentru fiinţa umană.

Sigur că, în felul său subtil şi cu un amuzament secret, presărat însă cu multă amărăciune, Corneliu Porumboiu deschide această discuţie cu aerul de joacă şi de convenţie narativă foarte familiară. La fel se petrecea, în fond, şi cu A fost sau n-a fost?, unde, la capătul unor scene de un umor formidabil, de cea mai bună calitate, lucrurile se dovedeau, de fapt, profunde şi extrem de dramatice. De data aceasta, filmul său răstoarnă convenţia policierului, iar regizorul stăpâneşte cu o rigoare ireproşabilă şi completă metoda pe care o practică. Poliţist, adjectiv "nu are acţiune" - aşa cum i-a reproşat un spectator din public după prima proiecţie, într-o sală arhiplină, la Cluj, la TIFF, deşi acolo cultura cinematografică şi respectul spectatorului faţă de film sunt, clar, mai puternice decât în alte zone - pentru că aşa l-a vrut regizorul său. Deşi este elementar, mulţi privitori nu înţeleg spulberarea convenţiei şi exerciţiul matematic pe care aceasta îl presupune, pe parcursul unui film întreg. Chiar regizorul îmi spunea, într-un interviu recent, că nu a vrut deloc să construiască un policier, ci a vrut să demonteze - detaliu cu detaliu - şi să redea procesul pe care îl presupune în timp real o urmărire precum cea din film. Iar scopul nu este, evident, fidelitatea faţă de realitate, pentru că nu suntem în faţa unui film documentar, ci construirea unei lumi pe care acest personaj o defineşte extraordinar de bine. Pentru că poliţistul Cristi, protagonistul filmului, este cea mai bună oglindă a realităţii despre care vorbeşte filmul. Cu dilemele lui morale şi verticalitatea sa, personajul său reflectă cel mai expresiv posibil strâmbătatea şi rapacitatea unei lumi în care cine nu e şmecher e prost, iar scrupulele morale reprezintă o excrescenţă ruşinoasă. Îmbrăcând perfect pânda lui Cristi în detalii expresive - decorul dezolant, senzaţia de pustietate şi lipsă de energie a locului -, Porumboiu construieşte, de asemenea, o cutie de rezonanţă perfectă pentru sentimentul de inutilitate şi inerţie care domină în modul cel mai cumplit viaţa multor români de azi. Iar faptul că ar fi vorba sau nu despre Vaslui (localizare foarte discret sugerată) nu are aici nici o relevanţă, pentru că regizorul vorbeşte, în felul minimalist şi de o inteligenţă sclipitoare pe care i-l ştim deja, despre un conflict uman universal. Este ceea ce au înţeles, fără efort, spectatorii francezi la Cannes, şi probabil vor înţelege şi cei de aici care au un minim de exerciţiu cinefil şi o capacitate reală de a vedea un film subtil.

Conceput şi reglat din acorduri fine, atent supravegheat şi impecabil jucat, Poliţist, adjectiv dă măsura talentului şi atitudinii unor oameni care au ce spune, ştiu cum să o spună şi speră să se facă auziţi, chiar în lumea (ab)surdă în care ne străduim să ne păstrăm logica vexată de atâtea valori şi repere ce par răsturnate definitiv.


Poliţist, adjectiv
Producţie România, 2008.
Regia: Corneliu Porumboiu.
Cu: Dragoş Bucur, Cosmin Seleşi, Irina Săulescu, Ioan Stoica, Vlad Ivanov, Radu Costin.

Citiţi scenariul filmului Poliţist, adjectiv, un volum publicat de Editura LiterNet.




 Toate articolele despre Poliţist, adjectiv


1 comentariu

  • inceput
    saureign [membru], 30.06.2009, 15:23

    Filmul de la care a re-inceput totul in cinematografia romaneasca se cheama "Marfa si banii", filmat in 1999-2000 si aparut abia in 2001. Tot Cristi Puiu.
    Mai era pana la dl. Lazarescu.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andreea Chiriac Hentea


Alte articole

 Producţie, film - Metabolism, Lucian Maier
 10 ani cu filmul românesc. Episodul 9 - Anul 2009, Iulia Blaga
 Despre timp, spaţiu, cultură şi Corneliu Porumboiu. În două părţi - Poliţist, adjectiv, Liviu Ornea
 Cum mi-am petrecut Poliţist, adjectiv-ul?, Radu Enescu
 De la negru la alb - Poliţist, adjectiv, Eduard Ţone
 Toate articolele despre Poliţist, adjectiv


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer