Ziarul de duminică / iunie 2009
Poliţist, adjectiv
Nu demult, filmul de la care avea să pornească totul în cinema-ul românesc nou, Moartea domnului Lăzărescu, se închidea, definitiv și decisiv, cu o binecunoscută piesă din muzica autohtonă, a cărei superbă și neașteptată plasare în acel context avea un efect de o expresivitate colosală. "Cum e oare, cum e oare / Cum arată dragostea?", suna refrenul piesei, la capătul unui film în care indiferența și obtuzitatea omorau încet, dar sigur, un om.

În noul film al lui Corneliu Porumboiu (care a primit Premiul Juriului secțiunii Un Certain Regard și Premiul FIPRESCI - acordat de Federația Internațională a Presei Cinematografice - la Cannes, anul acesta și - ex-aequo cu North - Trofeul Transilvania la TIFF), personajul principal se întreabă neîncetat cum e oare moralitatea, cum (mai) arată conștiința unui om într-o lume care jură pe aproape orice valoare de schimb, dar mai niciodată pe conștiință. Nu doar că nimeni nu se mai întreabă ce este aceea conștiință, nici măcar ca definiție de dicționar (precum o face, într-un crescendo al absurdului și presiunii psihice, personajul jucat de Vlad Ivanov în apoteotica scenă de final), ci conștiința a devenit, probabil, un veritabil handicap în calea celor care vor "să se descurce", "să se căpătuiască", "să se chivernisească", "să iasă la liman", "să iasă în față", "să se aranjeze" etc. Există nenumărate expresii în limba română care pot defini scurtătura imorală, iar Polițist, adjectiv ridică, discret, dar stăruitor, o problemă morală profundă și esențială pentru ființa umană.

Sigur că, în felul său subtil și cu un amuzament secret, presărat însă cu multă amărăciune, Corneliu Porumboiu deschide această discuție cu aerul de joacă și de convenție narativă foarte familiară. La fel se petrecea, în fond, și cu A fost sau n-a fost?, unde, la capătul unor scene de un umor formidabil, de cea mai bună calitate, lucrurile se dovedeau, de fapt, profunde și extrem de dramatice. De data aceasta, filmul său răstoarnă convenția policierului, iar regizorul stăpânește cu o rigoare ireproșabilă și completă metoda pe care o practică. Polițist, adjectiv "nu are acțiune" - așa cum i-a reproșat un spectator din public după prima proiecție, într-o sală arhiplină, la Cluj, la TIFF, deși acolo cultura cinematografică și respectul spectatorului față de film sunt, clar, mai puternice decât în alte zone - pentru că așa l-a vrut regizorul său. Deși este elementar, mulți privitori nu înțeleg spulberarea convenției și exercițiul matematic pe care aceasta îl presupune, pe parcursul unui film întreg. Chiar regizorul îmi spunea, într-un interviu recent, că nu a vrut deloc să construiască un policier, ci a vrut să demonteze - detaliu cu detaliu - și să redea procesul pe care îl presupune în timp real o urmărire precum cea din film. Iar scopul nu este, evident, fidelitatea față de realitate, pentru că nu suntem în fața unui film documentar, ci construirea unei lumi pe care acest personaj o definește extraordinar de bine. Pentru că polițistul Cristi, protagonistul filmului, este cea mai bună oglindă a realității despre care vorbește filmul. Cu dilemele lui morale și verticalitatea sa, personajul său reflectă cel mai expresiv posibil strâmbătatea și rapacitatea unei lumi în care cine nu e șmecher e prost, iar scrupulele morale reprezintă o excrescență rușinoasă. Îmbrăcând perfect pânda lui Cristi în detalii expresive - decorul dezolant, senzația de pustietate și lipsă de energie a locului -, Porumboiu construiește, de asemenea, o cutie de rezonanță perfectă pentru sentimentul de inutilitate și inerție care domină în modul cel mai cumplit viața multor români de azi. Iar faptul că ar fi vorba sau nu despre Vaslui (localizare foarte discret sugerată) nu are aici nici o relevanță, pentru că regizorul vorbește, în felul minimalist și de o inteligență sclipitoare pe care i-l știm deja, despre un conflict uman universal. Este ceea ce au înțeles, fără efort, spectatorii francezi la Cannes, și probabil vor înțelege și cei de aici care au un minim de exercițiu cinefil și o capacitate reală de a vedea un film subtil.

Conceput și reglat din acorduri fine, atent supravegheat și impecabil jucat, Polițist, adjectiv dă măsura talentului și atitudinii unor oameni care au ce spune, știu cum să o spună și speră să se facă auziți, chiar în lumea (ab)surdă în care ne străduim să ne păstrăm logica vexată de atâtea valori și repere ce par răsturnate definitiv.


Polițist, adjectiv
Producție România, 2008.
Regia: Corneliu Porumboiu.
Cu: Dragoș Bucur, Cosmin Seleși, Irina Săulescu, Ioan Stoica, Vlad Ivanov, Radu Costin.

Citiţi scenariul filmului Poliţist, adjectiv, un volum publicat de Editura LiterNet.

Regia: Corneliu Porumboiu Cu: Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Irina Săulescu, Ion Stoica, Cosmin Seleşi

1 comentariu

  • inceput
    [membru], 30.06.2009, 15:23

    Filmul de la care a re-inceput totul in cinematografia romaneasca se cheama "Marfa si banii", filmat in 1999-2000 si aparut abia in 2001. Tot Cristi Puiu.
    Mai era pana la dl. Lazarescu.

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus