Emoționat înaintea proiecției, Porumboiu a fost mult mai volubil după. Nu-i stă în fire. E renumit pentru parcimonia sa. Filmul i se potrivește mănușă. Nu tratează despre droguri sau poliția română, ci despre cum ne guvernează gramatica viața și despre cât de tocite sunt azi limbajurile.
"Intriga e clasică, polițistă. M-am gândit foarte mult la acest gen când am scris scenariul. Filmul e un policier, dar este montat pe așteptare, nu pe acțiune", spune Porumboiu, care adaugă că se rupe de film imediat după premieră (care a avut loc la Cannes.). "În acel moment simt că filmul nu mai e al meu, iar eu încep să mă gândesc la următorul.
Nici nu cred în sintagma cu filmul e copilul meu, pentru că am copil acasă. Știu că Polițist, adjectiv nu e un film mainstream, dar cred că am un public al meu (...) și că filmul va fi gustat de niște spectatori care au mai văzut Bresson sau Buster Keaton, care știu că cinematograful are 100 de ani și că nu e viață."
Dragoș Bucur nu a fost la Cannes pentru că filma cu Peter Weir. A văzut filmul lui Porumboiu doar într-o proiecție privată. E încântat de rolul său și de film în sine. "Eu așa spun, declară el pentru HotNews, că e un film bloc. Nu cred că excelează în mișcări de cameră, în imagine, în actorie... Dar toate sunt rotițe ale unui mecanism care funcționează perfect. Dacă scoți actoria din context, vei vedea că e o actorie medie. Părerea mea este că e foarte bună în contextul filmului, și mă bucur mult de chestia asta."
Vorbind despre laboratorul de creație al filmului, Bucur spune că e fascinat de felul în care se modifică povestea de-a lungul variantelor de scenariu, "cum se simplifică pe-o parte și se complică pe alta". Despre rolul său, unul cu puține replici, dar foarte dens, asemănător din acest punct de vedere cu cel din Visul lui Liviu, tot în regia lui Corneliu Porumboiu, spune că e pe gustul lui "pentru că e făcut din detalii, din foarte multe părți mici care sunt puse cap la cap."
Irina Săulescu a fost remarcată de Corneliu Porumboiu în scurtmetrajul Dimineața, de Radu Jude. "Mi s-a părut ciudat că m-a remarcat într-un rol așa mic", spune ea pentru HotNews. Nu e angajată la vreun teatru, face film și reclame "când se ivesc". Deocamdată s-a mai ivit un rol în așteptatul lungmetraj Portretul luptătorului la tinerețe, de Constantin Popescu.
Așteptarea proiectelor nu e ușoară. "Am învățat să mă obișnuiesc cu puțin. Am încercat să fac și altceva, dar nu pot să renunț pentru că e atât de frumos..." Despre rolul soției lui Dragoș Bucur, pe care îl interpretează la Porumboiu, Irina Săulescu spune că cel mai mare compliment i l-a făcut o soție de polițist din Vaslui.
"Mi-a spus că s-a recunoscut în film, adăugând: așa suntem noi, singure..." Este singurul actor din distribuție care a făcut documentare pentru rol. A asistat la ore de limba română în Vaslui (în film e profesoară de limba română) și a văzut un film de Eric Rohmer care a ajutat-o.
Marian Ghenea interpretează rolul procurorului, șeful lui Dragoș Bucur. Nu e un actor cunoscut, dar va fi după acest film. "Într-o singură zi de filmare am descoperit lucruri pe care credeam că le-am pierdut demult. Când lucrează cu actorii, Corneliu reușește să suspende timpul. Pentru un actor la 50 de ani, e o mare bucurie."
Valerian Sava, unul dintre decanii de vârstă ai criticii de film din România, consideră că filmul lui Corneliu Porumboiu "va pune în cea mai mare dificultate critica de film de acasă", pentru că nu e un film facil. Își face regizorul vreo problemă din asta? Probabil că nu.
Nu-mi place să mă gândesc că mi-am atins maximul
Iulia Blaga: Eu cred că Polițist, adjectiv pleacă din acea scenă intermediară din A fost sau n-a fost? în care urmărim vreo trei minute mașina lui Jderescu în drum spre postul TV.
Corneliu Porumboiu: Și eu îl simt că pleacă de acolo, dar mai mult din această căutare a sensului cuvintelor. În A fost sau n-a fost? existau trei perspective asupra revoluției, dar cei trei oameni discutau de fapt despre un cuvânt în care ei nu credeau. Acum, ce-i drept, am mers un pic mai departe, spre un film mult mai abstract, deși mulți se opresc la povestea cu drogurile sau cu poliția.
I.B.: Mi se pare unul dintre cele mai inteligente filme despre societatea postcomunistă.
C.P.: Îți dai seama, cotidianul te determină. Ești influențat de el până în măduva oaselor. Eu trăiesc aici și problematica din filmele mele nu poate fi decât de aici.
I.B.: Ai vrut de la început să sondezi realitatea postcomunistă prin prisma unui fapt mărunt?
C.P.: Nu, am fost interesat mai mult de două situații reale la care am rezonat. E vorba despre povestea unui tânăr care își trădează fratele pe o chestie din asta, de hașiș, și despre ce mi-a povestit un prieten polițist care avea la un moment dat un caz mic și n-a vrut să-l rezolve. Treptat, am ajuns să fac un film despre termeni care și-au tocit sensurile. Printre aceștia se numără și trădarea. Eroul meu, Cristi, crede că suntem buni în mod natural, ceea ce e iarăși o expresie care și-a pierdut sensul.
I.B.: Scenariul e atât de bine șlefuit încât nu poți să nu recunoști că și comandantul interpretat de Vlad Ivanov, și Cristi au perfectă dreptate.
C.P.: Fiecare are dreptatea lui. Problema e că personajul lui Dragoș Bucur renunță. Pentru mine în asta a și constat greutatea scenei finale: cum să fac să-l convingă comandantul pe Cristi cu ajutorul cuvintelor, al dicționarului.
I.B.: Dragoș Bucur spune că ați discutat mult modalitatea prin care să filmați rapoartele pe care Cristi le face. Până la urmă te prinzi că ele reprezintă și o voce auctorială, mai ales că la final schema flagrantului e desenată de Cristi ca de un regizor care pregătește o scenă.
C.P.: Da, n-am vrut să plusez prea mult cu asta. Polițiștii folosesc un limbaj anume, iar cuvintele acelea ajung să le determine felul în care văd realitatea, pentru că folosesc multe cuvinte standard. Asta îți influențează felul de a gândi. Mai era și tema asta, a semnelor, plus ca raportul închidea foarte bine fiecare zi, ca o concluzie a ei, o chestie obiectivă și care rămâne. Toate rapoartele acelea ajung, însă, până la urmă într-o schemă absurdă, cea desenată la final pe tablă.
I.B.: În ce moment te-ai gândit să introduci secvența cu tenisul cu piciorul ca omagiu adus filmului lui Antonioni, Blow up?
C.P.: E o chestie foarte veche, dar când am filmat am avut mai mult în cap Pickpocket-ul lui Robert Bresson. Eu ador Blow up, dar adevărul e că mi-am dat seama de Antonioni și de evidența timpilor lungi de-abia abia după ce am terminat filmul. Când filmam, Bresson mi s-a părut o referință mult mai bună și ca body language, și ca referință pentru personajul lui Dragoș.
I.B.: Ai senzația că ți-ai atins maximul cu Polițist, adjectiv?
C.P.: Nu-mi place să mă gândesc așa.
Citiţi scenariul filmului Poliţist, adjectiv, un volum publicat de Editura LiterNet.