Emoţionat înaintea proiecţiei, Porumboiu a fost mult mai volubil după. Nu-i stă în fire. E renumit pentru parcimonia sa. Filmul i se potriveşte mănuşă. Nu tratează despre droguri sau poliţia română, ci despre cum ne guvernează gramatica viaţa şi despre cât de tocite sunt azi limbajurile.
"Intriga e clasică, poliţistă. M-am gândit foarte mult la acest gen când am scris scenariul. Filmul e un policier, dar este montat pe aşteptare, nu pe acţiune", spune Porumboiu, care adaugă că se rupe de film imediat după premieră (care a avut loc la Cannes.). "În acel moment simt că filmul nu mai e al meu, iar eu încep să mă gândesc la următorul.
Nici nu cred în sintagma cu filmul e copilul meu, pentru că am copil acasă. Ştiu că Poliţist, adjectiv nu e un film mainstream, dar cred că am un public al meu (...) şi că filmul va fi gustat de nişte spectatori care au mai văzut Bresson sau Buster Keaton, care ştiu că cinematograful are 100 de ani şi că nu e viaţă."
Dragoş Bucur nu a fost la Cannes pentru că filma cu Peter Weir. A văzut filmul lui Porumboiu doar într-o proiecţie privată. E încântat de rolul său şi de film în sine. "Eu aşa spun, declară el pentru HotNews, că e un film bloc. Nu cred că excelează în mişcări de cameră, în imagine, în actorie... Dar toate sunt rotiţe ale unui mecanism care funcţionează perfect. Dacă scoţi actoria din context, vei vedea că e o actorie medie. Părerea mea este că e foarte bună în contextul filmului, şi mă bucur mult de chestia asta."
Vorbind despre laboratorul de creaţie al filmului, Bucur spune că e fascinat de felul în care se modifică povestea de-a lungul variantelor de scenariu, "cum se simplifică pe-o parte şi se complică pe alta". Despre rolul său, unul cu puţine replici, dar foarte dens, asemănător din acest punct de vedere cu cel din Visul lui Liviu, tot în regia lui Corneliu Porumboiu, spune că e pe gustul lui "pentru că e făcut din detalii, din foarte multe părţi mici care sunt puse cap la cap."
Irina Săulescu a fost remarcată de Corneliu Porumboiu în scurtmetrajul Dimineaţa, de Radu Jude. "Mi s-a părut ciudat că m-a remarcat într-un rol aşa mic", spune ea pentru HotNews. Nu e angajată la vreun teatru, face film şi reclame "când se ivesc". Deocamdată s-a mai ivit un rol în aşteptatul lungmetraj Portretul luptătorului la tinereţe, de Constantin Popescu.
Aşteptarea proiectelor nu e uşoară. "Am învăţat să mă obişnuiesc cu puţin. Am încercat să fac şi altceva, dar nu pot să renunţ pentru că e atât de frumos..." Despre rolul soţiei lui Dragoş Bucur, pe care îl interpretează la Porumboiu, Irina Săulescu spune că cel mai mare compliment i l-a făcut o soţie de poliţist din Vaslui.
"Mi-a spus că s-a recunoscut în film, adăugând: aşa suntem noi, singure..." Este singurul actor din distribuţie care a făcut documentare pentru rol. A asistat la ore de limba română în Vaslui (în film e profesoară de limba română) şi a văzut un film de Eric Rohmer care a ajutat-o.
Marian Ghenea interpretează rolul procurorului, şeful lui Dragoş Bucur. Nu e un actor cunoscut, dar va fi după acest film. "Într-o singură zi de filmare am descoperit lucruri pe care credeam că le-am pierdut demult. Când lucrează cu actorii, Corneliu reuşeşte să suspende timpul. Pentru un actor la 50 de ani, e o mare bucurie."
Valerian Sava, unul dintre decanii de vârstă ai criticii de film din România, consideră că filmul lui Corneliu Porumboiu "va pune în cea mai mare dificultate critica de film de acasă", pentru că nu e un film facil. Îşi face regizorul vreo problemă din asta? Probabil că nu.
Nu-mi place să mă gândesc că mi-am atins maximul
Iulia Blaga: Eu cred că Poliţist, adjectiv pleacă din acea scenă intermediară din A fost sau n-a fost? în care urmărim vreo trei minute maşina lui Jderescu în drum spre postul TV.
Corneliu Porumboiu: Şi eu îl simt că pleacă de acolo, dar mai mult din această căutare a sensului cuvintelor. În A fost sau n-a fost? existau trei perspective asupra revoluţiei, dar cei trei oameni discutau de fapt despre un cuvânt în care ei nu credeau. Acum, ce-i drept, am mers un pic mai departe, spre un film mult mai abstract, deşi mulţi se opresc la povestea cu drogurile sau cu poliţia.
I.B.: Mi se pare unul dintre cele mai inteligente filme despre societatea postcomunistă.
C.P.: Îţi dai seama, cotidianul te determină. Eşti influenţat de el până în măduva oaselor. Eu trăiesc aici şi problematica din filmele mele nu poate fi decât de aici.
I.B.: Ai vrut de la început să sondezi realitatea postcomunistă prin prisma unui fapt mărunt?
C.P.: Nu, am fost interesat mai mult de două situaţii reale la care am rezonat. E vorba despre povestea unui tânăr care îşi trădează fratele pe o chestie din asta, de haşiş, şi despre ce mi-a povestit un prieten poliţist care avea la un moment dat un caz mic şi n-a vrut să-l rezolve. Treptat, am ajuns să fac un film despre termeni care şi-au tocit sensurile. Printre aceştia se numără şi trădarea. Eroul meu, Cristi, crede că suntem buni în mod natural, ceea ce e iarăşi o expresie care şi-a pierdut sensul.
I.B.: Scenariul e atât de bine şlefuit încât nu poţi să nu recunoşti că şi comandantul interpretat de Vlad Ivanov, şi Cristi au perfectă dreptate.
C.P.: Fiecare are dreptatea lui. Problema e că personajul lui Dragoş Bucur renunţă. Pentru mine în asta a şi constat greutatea scenei finale: cum să fac să-l convingă comandantul pe Cristi cu ajutorul cuvintelor, al dicţionarului.
I.B.: Dragoş Bucur spune că aţi discutat mult modalitatea prin care să filmaţi rapoartele pe care Cristi le face. Până la urmă te prinzi că ele reprezintă şi o voce auctorială, mai ales că la final schema flagrantului e desenată de Cristi ca de un regizor care pregăteşte o scenă.
C.P.: Da, n-am vrut să plusez prea mult cu asta. Poliţiştii folosesc un limbaj anume, iar cuvintele acelea ajung să le determine felul în care văd realitatea, pentru că folosesc multe cuvinte standard. Asta îţi influenţează felul de a gândi. Mai era şi tema asta, a semnelor, plus ca raportul închidea foarte bine fiecare zi, ca o concluzie a ei, o chestie obiectivă şi care rămâne. Toate rapoartele acelea ajung, însă, până la urmă într-o schemă absurdă, cea desenată la final pe tablă.
I.B.: În ce moment te-ai gândit să introduci secvenţa cu tenisul cu piciorul ca omagiu adus filmului lui Antonioni, Blow up?
C.P.: E o chestie foarte veche, dar când am filmat am avut mai mult în cap Pickpocket-ul lui Robert Bresson. Eu ador Blow up, dar adevărul e că mi-am dat seama de Antonioni şi de evidenţa timpilor lungi de-abia abia după ce am terminat filmul. Când filmam, Bresson mi s-a părut o referinţă mult mai bună şi ca body language, şi ca referinţă pentru personajul lui Dragoş.
I.B.: Ai senzaţia că ţi-ai atins maximul cu Poliţist, adjectiv?
C.P.: Nu-mi place să mă gândesc aşa.
Citiţi scenariul filmului Poliţist, adjectiv, un volum publicat de Editura LiterNet.