ADJECTÍV, adjective, s.n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unui obiect sau a unei ființe și determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr și caz. - Din fr. adjectif, lat. adjectivum.
POLIȚÍST, -Ă, polițiști, -ste s.m., adj. 1. S.m. Agent de poliție (1), funcționar de poliție. 2. Adj. Polițienesc. / Roman (sau film) polițist = roman (sau film) în care sunt înfățișate fapte criminale mai mult sau mai puțin misterioase, al căror secret este descoperit în cele din urmă prin ingeniozitatea unui polițist sau a unui detectiv. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliție și pe jandarmerie și își exercită puterea prin metode samavolnice. - Din germ. Polizist.
Ultimul film al lui Corneliu Porumboiu, Polițist, adjectiv prezintă o întâmplare cu un polițist vasluian aflat în fața unei dileme: să organizeze un flagrant impus de șefi riscând viitorul unui licean implicat în consumul de droguri ușoare sau să se revolte împotriva sistemului pentru a nu distruge viitorul acelui tânăr inconștient? Problema propusă de Porumboiu este, așadar, una de conștiință: ce va face un mărunt polițist prizonier în sistemul din care face parte? Se va împotrivi acestuia luând poziție de "substantiv" sau se va rezuma la statutul de "adjectiv", dependent, maleabil, incapabil de a se desprinde dintr-un sistem populat de prea multe "adjective"?
Filmul ne introduce în lumea polițistului care își împarte viața între filarea de suspecți, ședințele cu șefii, scurtele interacțiuni cu colegii și clipele - destul de puține - petrecute împreună cu familia, în cazul de față, cu soția.
Povestea nu este relatată într-un ritm dinamic, ci, din contră, lent, în cadre lungi, mult mai realiste, pentru că urmăririle spectaculoase sunt mai mult de domeniul filmelor polițiste, pe când, în realitate, polițistul aflat în misiune poate sta ore întregi fără să se miște din fața unui imobil în care se află suspecții filați.
Încă din primele scene, Cristi, polițistul nostru, îl urmărește pe Victor, suspectul său, în drumul acestuia spre școală, printre blocurile gri, majoritatea la fel, majoritatea având balcoanele închise, majoritatea cu geamuri de tip termopan. Toate sunt aproape la fel, niciunul nu iese din tipar.
Făcând economie de cuvinte - în cea mai mare parte a filmului îl vedem pe Dragoș Bucur urmărindu-și suspectul și pe prietenii acestuia, stând de pază în fața unui imobil suficient timp cât să fumeze țigară după țigară, Porumboiu își concentrează mesajul în două secvențe cheie: prima, discuția cu soția despre piesa Nu te părăsesc, iubire a Mirabelei Dauer, pe care Anca, soția lui, o ascultă aproape în neștire la computer ignorând complet versurile și sensul acestora (mai mult sau mai puțin substanțial: "Ce-ar fi marea fără soare, / Ce-ar fi câmpul fără floare, / Ce-ar fi astăzi fără mâine, / Ce-ar fi viața fără tine"), care o pregătește pe a doua, respectiv ședința cu Anghelache, șeful lui Cristi, în care comandantul interpretat excelent de Vlad Ivanov încearcă, prin intermediul maieuticii, după cum susține, instruit, colegul lui Cristi (deși "adevărul" pe care încearcă să îl aducă la lumină este discutabil), să îl convingă pe polițistul rebel, cu tendințe de substantivizare, să își abandoneze procesele de conștiință și să urmeze legile materiale în dauna așa-zisei legi morale, acceptând să organizeze flagrantul cerut de superiori.
Cristi încearcă să treacă dincolo de sensul cuvintelor (cărora personajele par a le da importanță învârtindu-se prea mult în jurul sensului lor formal și pierzând esența; interesantă este și discuția de la început cu procurorul privind Micul Paris și Mica Pragă, relevând abuzul de anumite substantive proprii al căror sens aproape că își pierde astfel din importanță) și de litera legii, care se mai și schimbă sau diferă de la un sistem la altul, încercând să pătrundă în profunzimea situațiilor cu care se confruntă. Dar încercarea sa se lovește de răceala și indiferența sistemului care îi impune să se conformeze normelor.
În final, planul acțiunii polițienești - în care totul este redus la o schemă pe o tablă, suspecții devenind niște simple x-uri marcate cu creta, părți infime ale sistemului, care pare a fi unicul substantiv în jurul căruia sau, mai bine spus, în cadrul căruia gravitează celelalte părți de vorbire - închide cercul pornit de la blocurile gri în care trăiesc deopotrivă atât suspecți, cât și polițiști.
Citiţi scenariul filmului Poliţist, adjectiv, un volum publicat de Editura LiterNet.