ADJECTÍV, adjective, s.n. Parte de vorbire flexibilă care arată o însuşire a unui obiect sau a unei fiinţe şi determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr şi caz. - Din fr. adjectif, lat. adjectivum.
POLIŢÍST, -Ă, poliţişti, -ste s.m., adj. 1. S.m. Agent de poliţie (1), funcţionar de poliţie. 2. Adj. Poliţienesc. / Roman (sau film) poliţist = roman (sau film) în care sunt înfăţişate fapte criminale mai mult sau mai puţin misterioase, al căror secret este descoperit în cele din urmă prin ingeniozitatea unui poliţist sau a unui detectiv. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijină pe poliţie şi pe jandarmerie şi îşi exercită puterea prin metode samavolnice. - Din germ. Polizist.
Ultimul film al lui Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv prezintă o întâmplare cu un poliţist vasluian aflat în faţa unei dileme: să organizeze un flagrant impus de şefi riscând viitorul unui licean implicat în consumul de droguri uşoare sau să se revolte împotriva sistemului pentru a nu distruge viitorul acelui tânăr inconştient? Problema propusă de Porumboiu este, aşadar, una de conştiinţă: ce va face un mărunt poliţist prizonier în sistemul din care face parte? Se va împotrivi acestuia luând poziţie de "substantiv" sau se va rezuma la statutul de "adjectiv", dependent, maleabil, incapabil de a se desprinde dintr-un sistem populat de prea multe "adjective"?
Filmul ne introduce în lumea poliţistului care îşi împarte viaţa între filarea de suspecţi, şedinţele cu şefii, scurtele interacţiuni cu colegii şi clipele - destul de puţine - petrecute împreună cu familia, în cazul de faţă, cu soţia.
Povestea nu este relatată într-un ritm dinamic, ci, din contră, lent, în cadre lungi, mult mai realiste, pentru că urmăririle spectaculoase sunt mai mult de domeniul filmelor poliţiste, pe când, în realitate, poliţistul aflat în misiune poate sta ore întregi fără să se mişte din faţa unui imobil în care se află suspecţii filaţi.
Încă din primele scene, Cristi, poliţistul nostru, îl urmăreşte pe Victor, suspectul său, în drumul acestuia spre şcoală, printre blocurile gri, majoritatea la fel, majoritatea având balcoanele închise, majoritatea cu geamuri de tip termopan. Toate sunt aproape la fel, niciunul nu iese din tipar.
Făcând economie de cuvinte - în cea mai mare parte a filmului îl vedem pe Dragoş Bucur urmărindu-şi suspectul şi pe prietenii acestuia, stând de pază în faţa unui imobil suficient timp cât să fumeze ţigară după ţigară, Porumboiu îşi concentrează mesajul în două secvenţe cheie: prima, discuţia cu soţia despre piesa Nu te părăsesc, iubire a Mirabelei Dauer, pe care Anca, soţia lui, o ascultă aproape în neştire la computer ignorând complet versurile şi sensul acestora (mai mult sau mai puţin substanţial: "Ce-ar fi marea fără soare, / Ce-ar fi câmpul fără floare, / Ce-ar fi astăzi fără mâine, / Ce-ar fi viaţa fără tine"), care o pregăteşte pe a doua, respectiv şedinţa cu Anghelache, şeful lui Cristi, în care comandantul interpretat excelent de Vlad Ivanov încearcă, prin intermediul maieuticii, după cum susţine, instruit, colegul lui Cristi (deşi "adevărul" pe care încearcă să îl aducă la lumină este discutabil), să îl convingă pe poliţistul rebel, cu tendinţe de substantivizare, să îşi abandoneze procesele de conştiinţă şi să urmeze legile materiale în dauna aşa-zisei legi morale, acceptând să organizeze flagrantul cerut de superiori.
Cristi încearcă să treacă dincolo de sensul cuvintelor (cărora personajele par a le da importanţă învârtindu-se prea mult în jurul sensului lor formal şi pierzând esenţa; interesantă este şi discuţia de la început cu procurorul privind Micul Paris şi Mica Pragă, relevând abuzul de anumite substantive proprii al căror sens aproape că îşi pierde astfel din importanţă) şi de litera legii, care se mai şi schimbă sau diferă de la un sistem la altul, încercând să pătrundă în profunzimea situaţiilor cu care se confruntă. Dar încercarea sa se loveşte de răceala şi indiferenţa sistemului care îi impune să se conformeze normelor.
În final, planul acţiunii poliţieneşti - în care totul este redus la o schemă pe o tablă, suspecţii devenind nişte simple x-uri marcate cu creta, părţi infime ale sistemului, care pare a fi unicul substantiv în jurul căruia sau, mai bine spus, în cadrul căruia gravitează celelalte părţi de vorbire - închide cercul pornit de la blocurile gri în care trăiesc deopotrivă atât suspecţi, cât şi poliţişti.
Citiţi scenariul filmului Poliţist, adjectiv, un volum publicat de Editura LiterNet.