Scrierea scenariului... prezentarea filmului în faţa publicului. Între ele, restul e durere. Durerea facerii, desigur. Prin concursul de scenarii organizat împreună cu TIFF şi prin ipostaza sa de producător, HBO nu ratează nicio etapă.
Anul trecut, în 2008, cam tot pe vremea asta, făceam un istoric al concursului de scenarii HBO. Prilej de mirare - "Uite câţi ani au trecut! Parcă a fost ieri!" - şi de mândrie - "Ia priviţi câţi dintre finaliştii / premianţii noştri au şi intrat în producţie!". Ne paşte ridicolul să ne erijăm în vizionari. Sper să nu. Dar, cum necum, şi la ediţia 2008 ne-am orientat. Premiantul la scurt-metraj, Torţa vie, a câştigat şi concursul de proiecte CNC (sesiunea I din 2008), avându-l ca regizor pe Cătălin Leescu, iar acum se află în postproducţie. Din septembrie sau octombrie 2009 poate fi gata să intre în circuitul festivalier. În timp ce Câinele japonez de Ioan Antoci, adică scenariul de lung-metraj premiat la concursul HBO-TIFF 2008, are deja o perspectivă internaţională pentru că a fost cel mai bun şi la concursul Kieslowski pentru scenarii din Europa de Est (ScripTeast) care se finalizează anual la Cannes. Dacă ţinem cont că premianţii ediţiilor anterioare şi-au găsit finanţare internaţională, avem şi noi speranţe.
Tot anul trecut avansam ideea că ar fi cazul ca HBO să se implice în producţia cinematografică din România. Începutul a fost făcut cu trei documentare (Nunţi, muzici şi casete video de Tudor Giurgiu, Apocalipsa după şoferi de Alexandru Solomon şi Australia de Claudiu Mitcu). Consecinţă logică: concursul de scenarii 2009 s-a îmbogăţit cu o nouă secţiune.
Deşi la această nouă secţiune dedicată documentarelor numărul candidaţilor a fost relativ redus (poate nu s-a ştiut, poate nu sunt mulţi interesaţi), procentual, scenariile demne de luat în seamă au fost mai numeroase decât la lung şi scurt-metrajul de ficţiune. De aceea hotărârea HBO de a încerca să producă toate titlurile finaliste - Circul vesel de Claudiu Mitcu şi Aura Sorescu, The Shukar Collective Project de Matei Alexandru Mocanu, Victoria între 8 şi 9 de Adrian Voicu - şi nu numai pe acesta din urmă, care şi-a adjudecat premiul de 2.000 dolari, mi se pare înţeleaptă şi echitabilă.
Situaţia dificilă a fost la celelalte două categorii - unde din puzderia de candidaţi înscrişi la concurs cu greu s-au putut alege câte trei mai răsăriţi. Excepţie de la acest peisaj dezolant a făcut doar Mimi Brănescu cu Acasă la tata, un scenariu de lung-metraj care s-a detaşat net de restul ofertelor prin profesionalismul cu care încheagă acţiunea, prin credibilitatea personajelor şi situaţiilor. Într-un moment de criză existenţială, un bărbat revine la casa părintească din satul natal (nu e vorba despre Iarba verde de acasă în varianta anilor 2000), dar reîntâlnirea cu tatăl său şi cu prietenii din tinereţe este departe de a-i aduce confortul sufletesc de care are nevoie.
Interesant e că scenariul Trofeul Oase Manciu, care i-a adus lui Octav Gheorghe premiul pentru scurt-metraj (1500 dolari), ar fi fost o propunere valabilă pentru un lung-metraj. Dotat cu un umor coroziv şi cu mult spirit de observaţie, autorul e familiarizat cu fauna concertelor rock, pop, hop etc., pe care a cunoscut-o atât înainte de '89, cât şi după. Eroul din titlu este şeful unei formaţii rock, Nicu Manciu, poreclit Oase pentru că e "înalt, foarte uscat şi negricios". El înnebuneşte fătucile de provincie cu aerele de mare gurist încălţat cu cizme roşii şi înfăşurat într-o pelerină de piele neagră. Numai că viaţa e scurtă când pierzi nopţile şi bei prea mult, aşa că, înainte de a da colţul, Oase face cu membrii formaţiei sale un legământ pe care aceştia îl vor respecta chiar şi după 20 de ani când vor fi familişti, burtoşi, chelioşi şi cu mulţi bani. Dacă autorul fixează bine elementele definitorii ale celor două epoci ale acţiunii -1987 şi 2007 -, echilibrul dintre ele e, în schimb, în suferinţă, iar limbajul folosit înainte de '89 ar mai trebui modificat pentru că era poate la fel de slobod, dar ticurile verbale erau altele. Chiar dacă nu-l extinde la dimensiunea unui lung-metraj punându-i mai multă carne pe osatură, Octav Gheorghe mai are de lucru.