Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Inglourious Basterds

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Realitate Paralelă - Inglourious Basterds


septembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Să zicem că ar fi posibilă călătoria în timp. Dacă ne-am întoarce în vremea în care bunicul nostru era adolescent şi l-am ucide, ce s-ar întîmpla cu noi în prezent? Probabil că am intra într-o realitate paralelă, ne-am deconecta instantaneu din sistemul fizic şi istoric în care trăiam şi lumea s-ar rescrie automat, precum în romanul O mie nouă sute optzeci şi patru al lui George Orwell, însă independent de fiinţele care o populează, fără intervenţia lor mecanică în prezentul rescris. Acest soi de ameţeală ideatică îl trage pe peliculă Quentin Tarantino în Inglourious Basterds. Rescrie automat un episod istoric, pentru că cinematografia e o maşinărie temporală care îi permite să facă aşa ceva.

În ultima replică a filmului, Aldo Raine (Brad Pitt) îi spune colegului său de echipă că svastica pe care tocmai o crestase pe fruntea colonelului german Hans Landa (Christoph Waltz) ar putea fi capodopera sa. Fiind vorba de un film care jonglează necontenit cu referinţele cinematografice, fiind vorba de un film în care Tarantino discută chiar şi mărcile sale stilistice (foloseşte capitole precum în Kill Bill, doar că, spre deosebire de saga respectivă, filmul acesta respectă cronologia poveştii interne), replica aceasta poate fi foarte bine o adresare (autoironică) a autorului către spectatori. Tarantino se joacă fără încetare cu trecutul cinematografiei în Inglourious Basterds. Atmosfera e de spaghetti western - muzica, titlurile capitolelor, tipologia personajelor; există numeroase referinţe directe la cinema - la Leni Riefenstahl şi la film ca mijloc de propagandă (nazistă), la Time Machine, prin numele Mimieux - personaj în povestea lui Tarantino, actriţă în filmul din 1960; e şi o vizionare a unui film în cadrul acestui film - Stolz der Nation - fragmente regizate de Eli Roth în aşa fel încît ceea ce rulează în interiorul filmului mare să pară că sînt bucăţi dintr-un alt lungmetraj. Iar dacă e vorba de cinema şi dacă vine vorba capodopere (că şi ironia lui Aldo Raine trădează un adevăr), ceea ce face Tarantino aici e istorie! Istorie în cinematografie.

Ce rost are un film ca acesta, o vendeta din altă lume, în care Hitler & co. sînt masacraţi într-un cinema? E distractiv şi distracţia e întotdeauna importantă atunci cînd vorbim de cinema postmodern. Dincolo de distracţie există doar o miză teoretică.

Cu siguranţă vă amintiţi avîntul romantic al lui Grigore Brezeanu din filmul lui Nae Caranfil despre începuturile cinematografului românesc. Cum visa el că va învia întreaga istorie a neamului şi o va face vizibilă contemporanilor săi şi viitorului. Bineînţeles, Restul e tăcere e o ficţiune, însă acelaşi tip de fervoare îl găsim în realitate dacă urmărim Independenţa României şi îl punem pe Aristide Demetriade în drepturi, sau dacă ne referim la Abel Gance (autorul lui Napoléon) sau, în genere, la orice tendinţă de a găsi în mişcările aparatului de filmat inocenţa redării obiectelor reale în mediul lor natural, sau, altfel spus, inocenţa de a vedea într-o înregistrare cinematografică nu o imagine a unui obiect, ci însuşi obiectul (cum ar fi neorealismul privit de André Bazin, de exemplu).

Acum ştim că elanul ăsta romantic apără ideologia cinematografică (dorinţa de a determina spectatorul să substituie în timpul vizionării realitatea obiectivă cu realitatea de pe ecran, care să fie asumată ca realitate obiectivă). Ştim datorită faptului că în teorie deja a fost discutată ideologia cinematografică, ce înseamnă ea, ce înseamnă realism în raport cu mijloacele cinematografice de expresie, cum construieşte cinematografia o realitate care din punct de vedere artistic să funcţioneze, să fie veridică, verosimilă, sau, cu alte cuvinte, cum cinematografia manipulează privitorul. Un film ca Inglourious Basterds certifică aceste discuţii din interior, din sistem. Cinematografia poate modifica datele realităţii (istoriei) pentru a servi anumitor scopuri politice (precum în 300, să zicem). Pentru a sublinia capacitatea asta, Tarantino întoarce cursul istoriei, încadrează anumite evenimente în alte coordonate şi subliniază constant artificialitatea proiectului său (condiţia sa de film - prin citate şi referinţe sau prin violenţă şi melodramatism, acestea din urmă atît de exagerate încît să devină comice) pentru a neutraliza efectul realist al filmului şi pentru a elibera natura sa critică.

Brad Pitt e excelent în rolul locotenentului Aldo Raine, conducătorul mercenarilor americano-evrei puşi pe căsăpit nazişti. În ultima parte a filmului îl vedem în cea mai interesantă postură, arestat de către oamenii lui Landa, doar pufăie şi fonfăie, parcă e un bursuc castrat. Marele regal, însă, îl oferă Christoph Waltz, care nu cred că poate avea concurent la Oscar pentru rol masculin secundar (un rol pentru care a primit premiul de interpretare la Cannes 2009). Tot filmul e articulat pe prezenţa sa malefică, pe care personajul o afişează cu o inteligenţă şi un umor de invidiat. Diane Kruger şi Mélanie Laurent sînt prezenţele feminine consistente ale filmului, prima în rolul unei actriţe germane dublu agent - al Axei şi al Aliaţilor, Bridget von Hammersmark, cea de a doua în rolul tinerei evreice Shosanna Dreyfus, element decisiv în vendetă. De remarcat şi portretele lui Hitler (Martin Wuttke), Goebbels (Sylvester Roth) şi, mai ales, Winston Churchill (Rod Taylor). Naturală şi motivată e şi trecerea de la o limbă la alta în film - franceză, germană, engleză sau italiană. Iar titlul filmului, scrierea greşită a cuvintelor inglorious şi bastard, spune ceva despre şmecherul Raine - pe arma sa sînt săpate cele două cuvinte, în forma lor fonetică.




 Toate articolele despre Inglourious Basterds


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Un ticăluos gluorios - Inglourious Basterds, Alex. Leo Şerban
 Not another Jewish movie - Inglourious Basterds, Sorana Borhină
 Winnetou - Inglourious Basterds, Eduard Ţone
 Q und A (Quentin und Answers) - Inglourious Basterds, Andrei Creţulescu
 Bufoniada lui Tarantino - Inglourious Basterds, Andreea Chiriac Hentea
 Toate articolele despre Inglourious Basterds


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer