L'histoire, selon Tarantino - Inglourious Basterds

Cînd vine vorba de Tarantino, istoria nu se repetă, istoria e rescrisă. Dacă Bryan Singer avea nerv în vene, atunci cînd explodează bomba lui von Stauffenberg (Tom Cruise) în filmul său, Valkyrie, Hitler ar fi murit. Sau i-ar fi dat lui Tom o arbaletă cu lunetă sau un briceag cu ajutorul cărora să-l răpună imediat pe Führer. Fără ustensilele alea şi cu Hitler intact, Singer doar vorbeşte despre istorie. În Inglourious Basterds Tarantino o face. Pentru că cinematografia e singura maşină a timpului posibilă, doar în cinema te poţi întoarce să răzbuni o faptă sau să schimbi cursul unor evenimente.

Dincolo de istoria reală pe care Tarantino o ameţeşte - just for fun, ca orice postmodern, - în prim-plan e istoria cinematografiei. Şi aci e marea miză a filmului. Prin citatele pe care le vedem pe ecran, prin ironie şi autoironie (vedeţi ultima replică a filmului, aia în care e vorba de capodopere), prin violenţă şi melodramatism (suficient de exagerate încît să devină comice), Tarantino subliniază necontenit natura produsului pe care îl vedem. E doar un film, nu e decît o realitate cinematografică. Astfel, Tarantino critică decenii de cinema în care filmul istoric (filmul de război) made in Hollywood a fost în primul rînd un film politic, care slujea intereselor de moment ale celor de la Washington.