Am o slăbiciune pentru filmele de epocă. Găsesc că acei oameni exasperant de politicoşi şi de încorsetaţi şi dramele lor tăcute, înăbuşite cu un muşcat de buză, au ceva foarte seducător. Ador să văd cum faţadele lor bine lustruite se fărâmiţează şi dau la iveală patimi nestăvilite.
E greu de făcut un tur complet al celui mai civilizat gen cinematografic în spaţiul acestei reviste, aşa că mă voi rezuma la o recapitulare sentimentală a peliculelor cu britanici stilaţi care-şi vântură dezolarea prin reşedinţe gigantice şi care rămân manieraţi chiar şi în cele mai dramatice momente. Costumele lor impecabile acoperă chingile unor societăţi care reprimă efuziunile de orice tip. De îndată ce corsetele devin ceva mai lejere, pasiunile interzise sunt descătuşate tulburător şi tragic, înainte de a fi strivite de implacabilul sistem de clasă.
Am câteva reguli personale în ceea ce priveşte acest tip de filme: nu prea mă interesează americanii. Nu contează cât de bun e The Bostonians al tandemului Merchant-Ivory, pentru că e populat de fiinţe inferioare, fără morgă, de pe partea greşită a Atlanticului. Cine vrea să vadă aşa ceva? Eu una, nu. Nu pot fi nici francezi; indivizii ăştia habar n-au ce-i aia represiunea morală sau tânjirea sugrumată. Acţiunea trebuie să se întâmple în Anglia, între anii 1776 şi 1945, să aibă pe cineva în rolul principal care să semene cu Helena Bonham Carter (din perioada pre- Fight Club şi Tim Burton) şi cel puţin o scenă deplasată de sex, de preferabil una în care eroii sunt prinşi cu pantalonii în vine şi făcuţi de ruşine. Dar, mai presus de toate, trebuie să fie "fancy". Adică, fără sărăcie (Dickens, nu mersi).
Pride and Prejudice / Mândrie şi prejudecată (miniserie, 1995)
Lizzie Bennet are o slăbiciune pentru Mr. Darcy. Şi el o place. În fine, intriga inspirată de romanul lui Jane Austen e mai puţin importantă atâta timp cât există o scenă deja iconică a lui Colin Firth ieşind din apă, ud leoarcă şi dureros de sexy. Actorul a devenit un prototip pentru viitorii Mr. Darcy.
Bonus pentru ochi: imagini splendide de provincie, infuzate cu deja proverbiala ceaţă englezească melancolico-senzuală.
Maurice (1987)
Doi studenţi din Cambridge se îndrăgostesc. Un film ce zdrobeşte tabuuri, dacă vreţi un soi de Brokeback Mountain al genului. Se pare că înainte de Elton John, George Michael şi Kylie Minogue, nu era foarte simplu să fii gay în Anglia, chiar dacă mai toate creaturile dandy ale vremii păreau aşa.
Bonus pentru ochi: un Hugh Grant foarte tânăr şi suav, un meci de cricket veritabil şi pulovere de caşmir cât cuprinde.
A Room With a View / Cameră cu vedere (1985)
Lucy Honeychurch şi gardianul ei, domnişoara bătrână Charlotte Bartlett, se duc la Florenţa şi pasiunea erupe. Nu, nu între cele două, aceasta nu este o versiune feminină la Maurice. Helena Bonham Carter şi Julian Sands sunt doi îndrăgostiţi ce se revoltă împotriva moralei britanice şi îşi reclamă dreptul la extravaganţa unei iubiri vibrante, nebune.
Bonus pentru ochi: Florenţa. Mai era nevoie de altceva?
Howards End (1992)
Război de clasă. Politicos, însă! Cu minimum de ţipete sau voci ridicate. Trei familii îşi intersectează destinele, cu rezultate tragice pentru cei mai săraci. Morala: bogaţii te vor devora. Dacă poţi, nu le sta în cale - e singura ta speranţă.
Bonus pentru ochi: conacul obscen de frumos.
Brideshead Revisited (miniserie, 1980)
Un ateist mic burghez, absolvent de Oxford, se amestecă cu nişte catolici care par să fi inventat conceputul banilor şi al diferenţelor de clasă. Va învăţa că nu trebuie s-o enerveze pe matroana moşiei flirtând atât cu fiica, cât şi cu fiul ei. Femeia îl are pe Dumnezeu de partea ei şi un cont în bancă foarte gras. Împreună, pot cumpăra, vinde şi ruina tot ce au ei chef. Şi chiar au chef.
Bonus pentru ochi: un Jeremy Irons super fancy şi uber dandy, plus castelul Howard, o reşedinţă atât de mare că pare bântuită de fantomele oaspeţilor care au murit în somn şi pe care nu s-a obosit nimeni să-i caute.