Corpul între intimitate şi discurs social - With Subtitles la eXplore dance festival, 2009

Cred că nu sunt singura pe care nevoia de intimitate a adus-o la spectacolele de dans contemporan. Orice tânăr care se caută pe sine şi care e preocupat de artă cred că nu are cum să nu ajungă, mai devreme sau mai târziu, la întâlnirea cu dansul. Am început să cred în puterile artei coregrafice atunci când mi-am dat seama că mă sustrage alienării (ştiu, e deja clişeu) şi mă aşază din nou într-o poziţie de dialog cu mine însămi.

M-am simţit, deci, provocată atunci când am aflat de existenţa unui spectacol ca With Subtitles, care a avut premiera internaţională în cadrul eXplore dance festival pe 12 octombrie 2009, la Teatrul Odeon. Conceput de Anna MacRae, proiectul aruncă o lumină asupra contemporaneităţii la modul cel mai direct, anulând orice intenţie livrescă sau tradiţional filosofică.

Tânăra coregrafă a declarat că e interesată să introducă în discursul său artistic secvenţe care vorbesc despre "propaganda socială şi politică" prezente astăzi peste tot în vieţile noastre şi pe care este imposibil să le ignorăm complet.

M-am întrebat cum poate arăta aşa ceva în dans şi dacă m-ar putea satisface un spectacol cu fragmente din discursurile unor politicieni sau dacă un astfel de performance poate avea vreo legătură directă cu mine.

De fapt, poate meritul cel mai mare al spectacolului adus pe scenă de cei trei dansatori este tocmai faptul că anulează divorţul artificial dintre individualitate şi social. Care mai pot fi sensurile corpului, sensurile faptului că ai două mâini şi picioare, aşa cum s-a spus la un moment într-unul dintre monoloage, într-o societate consumeristă şi în care toţi deţinătorii puterii pretind că au găsit soluţia? La o astfel de provocare, performerii au răspuns în egală măsură prin dans şi prin cuvânt.

Prima parte a spectacolului are un puternic caracter teatral, iar corpurile par mai degrabă să se încălzească pentru exploziile din partea a doua.

De obicei, prefer cât mai puţin cuvânt în spectacolele de dans, cred că nimic nu poate umple tăcerea cuvântului articulat mai frumos decât o face corpul care se articulează pe sine. Aşa că aşteptam nerăbdătoare, în primele minute ale show-ului, să înceapă dansul - explozia, furia, întortocherea, retragerea dansatorilor în sine şi în propriile viscere.

Dar Anna MacRae, Min Kyoung Lee şi Raul Maia reuşesc, printr-o formulă originală şi dezinhibată, să transforme corpul nu într-o evadare, nu într-un spaţiu către care eul cel mai profund se întoarce după lupta dureroasă cu exteriorul, ci îl prelucrează pentru a declanşa în mod provocator confruntarea cu societatea.

Introspecţia şi chestiunile sociale la ordinea zilei (consumerismul, religia, globalizarea, pacea) colaborează perfect de-a lungul a 40 de minute. În acest timp, corpul se pregăteşte şi, până la urmă, intră în bătălie, uneori luând forma unui protest.

Intimitatea intră în relaţie cu factorul social şi politic prin privirile aruncate asupra trupului ca martor atent la tot ce se petrece în jur. Întoarcerea către propriile membre şi alungiri devine un răspuns în sine în vălmăşagul de întrebări fără soluţii satisfăcătoare, dacă e să ne luăm după discursurile sociale care au vizibilitate astăzi.

Mişcarea corpului meu se converteşte în mişcarea unei întregi comunităţi, par să transmită artiştii. Dacă prima parte se concentrează mai intens asupra felului în care mişcările sunt influenţate de cuvânt şi discurs, în partea a doua corpul se relevă cu mult curaj şi forţă ca personaj principal.

Tot în partea a doua este valorificat şi sensul ritualic despre care Anna MacRae a amintit în descrierea spectacolului, această dimensiune fiind perfect subliniată şi cu ajutorul muzicii minimaliste integrată în show. Dacă în general prefer reprezentaţiile coregrafice însoţite de muzică de la bun început, de data aceasta mi-am dat seama că structura a fost inteligent alcătuită, pentru că exploziile de vigoare şi ritm de la final chiar dau totul. Tot ce a fost ţinut latent în prima parte a fost ulterior descărcat cu reală pasiune.

Anna MacRae a dat impresia unei prezenţe cerebrale, fie că este vorba despre replicile ei sau despre mişcările articulate lent şi prelung. Min Kyoung Lee o completează perfect, având ceva din forţa cataclismelor răvăşitoare care îl pun pe spectator să se confrunte direct cu durerea şi cu suferinţa. Raul Maia a amintit tot timpul de Nick Cave prin rafinamentul discursului său, un dozaj fermecător între poezie şi ironie.

Sincronizarea dintre cuvânt şi corp nu este un lucru la care se ajunge uşor, mai ales dacă vrei ca fiecare mişcare şi fiecare rostire să vină cu un sens al său şi cu un rol major în scheletul conceptului coregrafic. Artiştii aflaţi pe scena Teatrului Odeon luni şi marţi (12 şi 13 octombrie 2009) au reuşit o sincronizare perfectă şi nu au părut în niciun moment obosiţi sau absenţi.

În pofida inteligenţei şi subtilităţii construcţiei şi în ciuda sensibilităţii anumitor pasaje coregrafice care explorau intimitatea şi apropierea, am plecat totuşi cu sentimentul că poate a lipsit ceva. Că nu s-a mers dincolo de extrem, că se putea găsi un germen care să transforme spectacolul într-o ardere deplină, în ceva de neuitat.

Dar ideea de a scoate corpul într-un dialog relevant cu mecanismele sociale, fără ca actul dansant să fie mai puţin artistic, transformă With Subtitles într-un spectacol curajos, care plasează corpul între încărcare totală şi descărcare totală.


eXplore dance festival, 8-18 octombrie 2009
With Subtitles (premieră internaţională)
Teatrul Odeon, 12/13 octombrie 2009, ora 19.00
Coregrafie şi concept: Anna MacRae
Interpretare: Anna MacRae, Min Kyoung Lee, Raul Maia